Acolo unde începe dorul de părinți

Pe lângă marea fericire a absolvirii liceului, părintele de copil sau copii simte că etapa care urmează, măsurată în ani, fireşte, începe să-i lase singuri. Brusc, în casă, din trei sau patru, rămân doar doi. Sau rămâne doar unul, acolo unde viaţa a hotărât aşa. Peste doar doar câteva zile, tinerii noştri, foști copii prin acte însă eterni copii atât cât părinții le sunt în viață, vor pleca acolo unde deja au ales, pentru următorii ani sau pentru tot restul vieții, ca drum. Facultatea este, pentru noi, zălăuanii, aproape în toate cazurile, în altă parte.

Într-un alt oraş, în alt judeţ, pentru cei mai mulţi dintre tinerii sălăjeni. Pe ei îi aşteaptă studenţia, cu provocări, cu multe surprize frumoase, cu experienţe, cu “nou” și nu neapărat mereu bun, în viaţa lor. Pentru părinţi, începe saga sacrificiilor redimensionate. Până acum au fost uriaşe, acum devin imense. Începe epopeea pachetelor, a borcanelor, a proviziilor, a genţilor burduşite cu mâncare şi haine curate, a bănuţilor puşi în plic sau „ascunşi” prin buzunare. Încep gândurile cu adevărat apăsătoare şi mari, care nu se vor da jos de pe umerii părinților nici măcar în vacanţe, pentru că şi atunci tânărul student are nevoie de susţinere permanentă și multilaterală.

Părinţii studentului zâmbesc fericiţi şi ştiu cu adevărat, ce va urma. Va fi şi bine şi frumos, dar şi greu, sau aproape de imposibil. Însă „dacă nu mama”, atunci … cine? “Dacă nu tata”, atunci… cum? Cei mai mulţi copii ştiu toate acestea la un nivel de suprafaţă, pojghiţa aceea vizibilă prin intermediul celor mai mari. Mama, exilată definitiv în bucătărie timp de cel puţin cinci ani, tata, cu pixul în mână, făcând şi refăcând calcule la bani, să nu dea cu virgulă sau, mai rău, cu minus. Împreună, amândoi, de cele mai multe ori singuri, sfătuindu-se în pragul zilei sau în cel al nopţii, „cum să facem cu copilul”, „lasă-ne pe noi, copilul are nevoie acum” “cum trimitem pachetul” “de unde facem rost de bani” şi alte zeci, poate sute de întrebări şi tot atâtea minute, ore nedorminte sau lipsite de linişte.

Calvarul chiriilor, al facturilor, al cheltuielilor, se dublează. Tinerii care pornesc în aceste zile pe drumuri noi, pline de neprevăzut, de intersecţii fără indicatoare sau de cărări întortocheate, trebuie să ştie că dincolo de ceea ce ar fi tentaţi la un moment dat să creadă, părinţii lor sunt oamenii care le poartă cea mai mare grijă. Sunt singurii care le pun pe tavă cele mai mari sacrificii sub forma sprijinului de toate felurile, sunt oamenii cărora le pasă cel mai mult de fiecare minut din zilele şi nopţile lor. Se ştie asta, însă de multe ori se conştientizează prea puţin şi se dimensionează inexact, ori se apreciază insuficient. Tânărul ieşit cu brio din liceu, actual student, nu trebuie să uite niciodată că atunci când gustă cea mai tristă experienţă sau un moment mai greu i-a ieşit în cale, cheia potrivită este acasă. Cei care s-au îndoit poate, o clipă, că aşa ar fi, trebuie să-şi alunge acest gând şi să vadă în zâmbetul părinţilor, siguranţă, susţinere necondiţionată şi dragostea în forma ei cea mai pură.

Comunicarea cu părinții este decisivă și salvatoare, chiar și în cele mai dificile și grele situații iar acest lucru nu trebuie uitat nicio clipă. Ei sunt acol, acasă, mereu şi tot acolo copiii îi vor putea găsi şi în următorii ani, acolo unde nici o punte nu e de netrecut şi unde nimic nu e de nerezolvat.

Mulți dintre bobocii facultăților vor descoperi abia acum covârșitoarea importanță a părinților, vor realize cât de importante au fost și sunt unele sfaturi pe care, de multe ori, din cauza căștilor din urechi, nu le prea auzeau sau, dacă le auzeau, nu le luau în seamă. Iar dacă ieri, mulți dintre micii-mari studenți de astăzi nu știau ce să mai facă pentru a-i lăsa, oarecum, deoparte pe mama și tata, peste doar câteva zile cel mai greu, mai apăsător sentiment va începe, treptat, să-și facă simțită prezența în sufletul copiilor: dorul de părinți.