A început școala!…

Daniel Săuca

A început școala! Minunat! Centrul Zalăului, minunatul centru al metropolei silvane, e iar sufocat, gâtuit de traficul infernal, la program, între 7-17. Desigur, celebra „pietonizare” a zonei va rezolva definitiv problema.

A început școala! Ce fain! Au curs mii de mesaje, de la vlădica Iohannis până la opincile din teritoriu. Și ei, nu chiar toți, chiar cred că le-a ascultat, citit cineva. Oare nu putem scăpa de festivismul ăsta nici la mintenaș 33 de ani de la Marea Revoluție din Decembrie? Faină treabă și cu „pamblicile” de la Crasna, măcar a mai auzit țara de Sălaj, minunatul tărâm al dinozaurilor pitici și al frăției inelelor.

A început școala! Mișto! Am auzit din guri oficiale că, de acum înainte, gata cu notele, adică elevii, și mai ales părinții, vor fi îndrumați și mai părintește, sub înțeleapta conducere de partid și de stat în poziție de drepți, să nu mai alerge după note. Desigur, idealul educațional e de când lumea (modernă) formarea „omului nou”, cetățean model, carne de tun pentru implementarea ideologiilor de tot felul. Baiul, pentru băieții deștepți din educație, e că generațiile mai noi nu au prea ținut de cont de îndemnurile tovărășești și de nuiaua, mă rog indiferența, părintească și își cam fac singuri viitorul. Generația Y, Generația Z, Generația Alpha… Un subiect interesant (cel puțin pentru mine), asupra căruia probabil voi reveni.

A început școala! Problemele rămân… Toaletele din fundul curții, modificarea legilor educației, salarizarea din sistem, informatizarea, birocrația, comasarea, politizarea funcțiilor de conducere etc., etc. Succes!

 

 

3 Thoughts to “A început școala!…”

  1. […] Daniel Săuca A început școala! Minunat! Centrul Zalăului, minunatul centru al metropolei silvane, e iar sufocat, gâtuit de traficul infernal, la program, între 7-17. Desigur, celebra „pietonizare” a zonei va rezolva definitiv problema. A început școala! Ce fain! Au curs mii de mesaje, de la vlădica Iohannis până la opincile din teritoriu. Și ei, nu chiar toți, chiar cred că le-a ascultat, citit cineva. Oare nu putem scăpa de festivismul ăsta nici la mintenaș 33 de ani de la Marea Revoluție din Decembrie?  » Mai multe detalii […]

  2. […] Daniel Săuca A început școala! Minunat! Centrul Zalăului, minunatul centru al metropolei silvane, e iar sufocat, gâtuit de traficul infernal, la program, între 7-17. Desigur, celebra „pietonizare” a zonei va rezolva definitiv problema. A început școala! Ce fain! Au curs mii de mesaje, de la vlădica Iohannis până la opincile din teritoriu. Și ei, nu chiar toți, chiar cred că le-a ascultat, citit cineva. Oare nu putem scăpa de festivismul ăsta nici la mintenaș 33 de ani de la Marea Revoluție din Decembrie? Faină treabă și cu „pamblicile” de la… Citeste mai mult […]

  3. parinte

    Ciunt a mers la Pedagogic. Daca l-ar fi invitat cineva sa viziteze cladirea B a scolii, oare ar mai fi avut respectivul obraz sa vorbeasca despre respect fata de elevi, parinti, educatie, valori fundamentale ale unei societati normale?

Leave a Comment