Zilele Porților Deschise la Hanna Instruments: sunteți invitați să faceți parte pentru câteva ore din echipa prestigioasei companii din Nușfalău

Parcul Științic Hanna Instruments Nușfalău organizează în perioada 29-31 Octombrie „Zilele Porților Deschise 2019„, o ocazie de neratat de a cunoaște activitatea acestei companii,  pentru cei care intenționează să-și îndrepte pașii în carieră către un domeniu de activitate de viitor, în cadrul unei echipe puternice și profesioniste. În cadrul acestui eveniment ce se va derula pe parcursul a trei zile, respectiv 29, 30 și 31 octombrie, cei interesați au șansa de a se alătura specialiștilor de la Hanna și de a face parte din echipa celor care își desfășoară activitatea în cadrul companiei. Acestora le vor fi prezentate procesele de producție iar specialiștii Hanna le vor demonstra celor prezenți aplicabilitatea câtorva instrumente produse în cadrul companiei. Cu această ocazie, reprezentanții Parcului Științific Hanna Instruments Nușfalău vor prezenta diversitatea locurilor de muncă disponibile în cadrul firmei, diversitate care, potrivit organizatorilor, oferă fiecăruia posibilitatea de a profesa în domeniul preferat: mecanică, electronică, chimie, ori alte activități adiacente. Evenimentul se va desfășura la sediul firmei din localitatea Nușfalău, strada Hanna numărul 1, pe parcursul a trei zile după cum urmează: ziua de marți, 29 octombrie 2019 este adresată celor din administrația locală, ziua de miercuri, 30 octombrie 2019 este adresată celor din instituțiile de învățământ, iar cea de joi, 31 octombrie 2019, va fi adresată  autorităților și colaboratorilor companiei. În deschiderea fiecărei zile va fi prezentat un scurt istoric al firmei. Totodată, managerul general al Companiei Hanna, Adrian Petrean, va face o prezentare generală a companiei, moment  urmat de un tur de prezentare a proceselor de producție din cadrul parcului Științific Hanna. Organizatorii îi vor invita pe toți cei prezenți la o masă, la finalul fiecărei Zile a Porților Deschise, acolo unde vor avea ocazia să afle răspunsuri la diverse întrebări, să schimbe impresii și să cunoască îndeaproape echipa Hanna. Începând din anul 2000, HANNA Instruments este prezentă în România, iar principala unitate de producție se află în Parcul Științific Hanna Instruments Nușfalău din județul Sălaj.
Cu peste 1.000 de angajați în domeniul instrumentației, senzorilor, chimic, electronic, SMT, mecanic, injecție, CNC, grafică, ambalare și logistică, HANNA Instruments acoperă toate fazele de producție și etapele necesare pentru obținerea instrumentelor de măsură si control.Parcul Științific Hanna Instruments este în continuă creștere și se extinde pentru a se adapta noilor tehnologii și produselor noi, urmând să devină una dintre cele mai importante facilități de producție din România. (P)

 

 

5 Thoughts to “Zilele Porților Deschise la Hanna Instruments: sunteți invitați să faceți parte pentru câteva ore din echipa prestigioasei companii din Nușfalău”

  1. Anonim

    si-au deschis portile, ca-i mai secret la astia ce fac, decat la SRI

  2. Noname

    Nu e nimic secret in ceea ce se face acolo .Pt cei care cunosc putin ce tip de management exista si despre care este mentalitatea acestei companii este lesne de inteles ca ziua porților deschise inseamna atragerea următorilor angajați spre HR. Totodată mentalitatea managerială are diferite lacune …Bineinteles totul se poate îmbunătăți …dar intrebarea e : se dorește acest lucru ?
    In alta ordine de ideii unele drepturi din declarația universală a drepturilor omului …lipsesc ..

  3. No name

    Te tin 3 luni si te da afara fara motiv.. angajatii ii spun deja Curatenia de Tosmna si Primăvară.
    Au ajuns sa aduca oameni din sud si Moldova.. ca nu mai vrea nimeni sa lucreze acolo. Oricum e mai rau ca la puscaria Doftana.. securitate maxima.

  4. Anonim

    Pot să cheme cîți vizitatori vor, să pună pe marginile drumurilor cîte panouri vor și din ce în ce mai mari, e criză de forță de muncă în industrii muuult mai bine plătite. Baliverne că se extind. Doar de n-or aduce lucrători de prin Vietnam.

  5. Anonim

    Vai si amar! Nu va pierdeti timpul.

Leave a Comment