Veşti bune: carnea de miel nu se scumpeşte de Sărbători

O veste bună pentru consumatorii sălăjeni vine în pragul Sărbătorilor Pascale. Carnea de miel nu se va scumpi, preţurile la mieii cumpăraţi în viu, dar şi la cei tăiaţi fiind aproximativ aceleaşi ca şi anul trecut. Nici la carnea de ied preţurile nu vor creşte.

Comercianţii din Sălaj păstrează şi ei aceleaşi preţuri cu care am achiziţionat anul trecut carne de miel sau ied. “Eu vând carnea de ied cu 10 lei, în viu. Avem şi miei, însă mai sunt aproape două săptămâni până la Paşti, tăiem mai puţini săptămâna aceasta pentru că suntem încă în Post şi carnea nu prea are trecere. De la mijlocul săptămânii viitoare, în funcţie de solicitări, vom sacrifica mai multe animale. La miel vom vinde carnea (miel tăiat, tranşat) cu aproximativ 20 de lei, poate chiar 18 sau 19 lei pe kilogram dacă nu se va vinde aşa cum sperăm.

La mieii în viu, vom vinde cu 9 lei, poate chiar 10 dacă vor fi vânzări bune, însă preţul va scădea dacă nu vom vinde, însă aşa cum merge piaţa, modifocări mari de preţ nu vor fi” ne-a declarat o producătoare din Jibou. Preţurile vor fi aşadar chiar mai scăzute decât cele de anul trecut, ţinând cont de faptul că, în judeţ, mieii s-au vândut în viu şi cu 13 sau 14 lei pe kilogram. Crescătorii de oi spun că sălăjenii au ocolit în ultimii ani această carne iar consumatorii se împuţinează în fiecare an. Crescătorii de oi spun că un preţ decent ar fi fost cel de 22-25 de lei/kg, dar că acest lucru este aproape imposibil să se întâmple dat fiind interesul tot mai scăzut pentru consumul acestui tip de carne în zona noastră. Acesta este, de altfel, şi trendul la nivel naţional, chiar şi pentru zonele din sud, acolo unde carnea de miel este ceva mai mult apreciată de consumatori.

Potrivit lui Nicolae Cioranu, președintele federației Romovis, prețurile vor rămâne la fel. „Prețurile vor rămâne la fel pentru că pe acest segment nu prea se mai exportă. Poate pe intern mai este cerere, dar atât. Românul nu prea consumă carne de miel. Anul acesta preturile vor fi la fel ca anul trecut, adică undeva la 9-10 lei pe kilogram, în viu și 18-22 de lei/kg, tăiat”. O veste proastă este legată însă, de carnea de porc, care este și cea mai consumată de români. Aceasta se va scumpi din această lună cu până la 15 – 30 la sută, au spus oficialii Asociației Române a Cărnii (ARC). Prețul acestui produs se va majora din cauza creşterii exportului cărnii în ţările asiatice, înregistrată anul trecut. „Comparativ cu ultimii doi ani, în trimestrul I 2017, preţul mediu de achiziţie pentru carcasa de porc a fost cu 26 la sută mai mare faţă de 2016 şi cu 12 la sută mai mare faţă de 2015”, au spus reprezentanţii  ARC.

În privinţa siguranţei consumatorilor sălăjeni în această perioadă premergătoare Sărbătorilor de Paşti, până în data de 15 aprilie , medicii veterinari din cadrul Direcţiei sanitare veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA)  Sălaj vor efectua controale și verificări ale modului în care sunt respectate condițiile sanitar veterinare în târgurile de animale, piețele agro-alimentare, abatoare și centre de sacrificare temporare, unități de tranșare, unități de depozitare, unități de alimentație publică, precum și în toate unitățile unde se comercializează alimente de origine animală. Totodată, la sediul DSVSA și la Laboratorul sanitar veterinar, se va asigura permanenţa, inclusiv sâmbătă și duminică, precum și în cadrul circumscripțiilor sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor și circumscripțiile sanitar veterinare zonale, unde va fi afişat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.

În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate în care vor fi valorificate carnea şi celelalte produse de origine animală, se va asigura personal de specialitate.

 

 

 

 

One Thought to “Veşti bune: carnea de miel nu se scumpeşte de Sărbători”

  1. Tăunu

    În capitalism, preţul îl stabileşte piaţa, cererea şi oferta. Degeaba au anunţat patronii că, la carnea de porc, preţul va creşte preţul cu 30 %, asta e o dorinţă, la nevoie se importă. Pac-pac !

Leave a Comment