Vechiul sediu al Uzinei Electrice, piatră de moară pentru bugetul societăţii

Peste 600.000 de lei cheltuie, anual, Uzina Electrică Zalău pentru întreţinerea proprietăţilor din Valea Miţii. Banii reprezintă contravaloarea taxelor şi impozitelor pentru terenul şi clădirile din zonă, cheltuielile cu paza, conservarea, utilităţile şi personalul care mai lucrează acolo, ne-a declarat Viorel Marian, directorul Uzinei.
“Ar fi în interesul societăţii să valorifice terenul şi construcţiile pe care le deţine în Valea Miţii. Ar scăpa, în acest fel, de o cheltuială importantă”, a spus Marian. Terenul, în suprafaţă de 3,5 hectare, pe care există clădiri, agregate, instalaţii, a fost scos la licitaţie în toamna anului trecut, cu preţul de pornire de 17,5 milioane de lei. Decizia autorităţilor locale de a organiza licitaţia a venit după ce compania Silcotub şi-a manifestat interesul de a cumpăra respectiva parcelă. În 2012, producătorul de ţevi fără sudură a mai cumpărat o suprafaţă de circa opt hectare.
“Societatea noastră a achiziţionat în ianuarie 2012 o parte din terenul deţinut anterior de Uzina Electrică şi intenţionează să îşi extindă prezenţa industrială în zonă printr-o nouă investiţie pe această locaţie. Această investiţie va genera atât creşterea afacerii societăţii în Zalău, dar şi crearea de noi locuri de muncă, precum şi dezvoltarea industrială a zonei”, se arăra în scrisoarea de intenţie pe care Silcotub Zalău a înaintat-o Primăriei Zalău.
La licitaţie nu s-a mai prezentat nimeni. “Ni s-a transmis că nu au participat pentru că a fost prea scurt termenul de la momentul anunţului, la cel al organizării licitaţiei publice”, a menţionat Marian. Contactaţi, reprezentanţii Silcotub, s-au rezumat la a ne transmite că informaţii cu privire la planurile de dezvoltare vor fi făcute publice la momentul oportun.

2 Thoughts to “Vechiul sediu al Uzinei Electrice, piatră de moară pentru bugetul societăţii”

  1. KHKKK

    DAR CE MAI FACE PERSONALUL ACOLO ????? IA SALARII DE ZECI DE MII DE LEI PENTRU NIMIC !!!!!AR FI INTERESANT SA STIM CE SALARII MAI AU CEI DE LA CET CARE NU FAC NIMIC !!!

  2. Anonim

    Si cireasa de pe tort este ca si-au mai tras un sediu si-n buricu’ targului ca sa incapa cei fo’ 60 de angajati.Toti legati intr-un fel sau altul de politica.

Leave a Comment