Un albastru infinit: reabilitarea clădirii de patrimoniu din centrul Zalăului va dura doi ani

Lucrările de reabilitare la clădirea de patrimoniu situată pe strada Unirii nr. 15 din centrul municipiului avansează, potrivit datelor furnizate de Primăria Zalău. Deși în zonă nu pare a fi agitație prea mare, municipalitatea spune că lucrările la Clădirea Albastră sunt în termen și că o parte din ele au fost deja finalizate. Cu toate acestea însă, termenul de execuție stabilit prin contract de autoritățile locale este unul foarte mare: doi ani.

Nu este clar ce a stat la baza alegerii acestei marje de timp, având în vedere faptul că discutăm de o reabilitare care, chiar și prin complexitatea lucrărilor ce sunt prevăzute în proiect, nu ar trebui să dureze atât de mult. Este inutil să ne gândim cât ar dura un contract de execuție pentru ridicarea unei clădiri noi, de exemplu; probabil termenul de predare ar fi, în aceste condiții, undeva în 2025.

Chiar și așa, un lucru bun este faptul că această clădire a intrat după ani de așteptare în reabilitare, edificiul aflat în proprietatea Municipiului Zalău fiind un real pericol pentru trecători și riverani având în vedere că a fost lăsat decenii la rând în paragină, nefiind efectuate nici măcar lucrări de siguranță, care să ofere celor ce trec pe lângă ea garanția că nu pășesc, totuși, pe un… penultim drum. Din informațiile primite de la reprezentanții Primăriei Zalău rezultă că până în acest moment, după două luni de la demararea lucrărilor, au fost înlocuite instalațiile sanitare, cele electrice și s-au desfășurat lucrări pe acoperișul clădirii și la instalația de canalizare. “Lucrările privind reabilitarea clădirii de patrimoniu situată pe Strada Unirii nr. 15 se execută în baza contractului de lucrări semnat în 20 februarie 2018, de către firma Tacon SRL.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 5 martie, termenul de finalizare fiind de doi ani. Principalele lucrări efectuate până în prezent sunt desfaceri, demontări construcții (demolări, desfaceri tencuieli, demontare uși/ferestre), desfaceri, demontări instalații sanitare și instalații electrice. Lucrări de construcții (înlocuire acoperiș cu țiglă tip solzi). A fost montat un panou solar pe acoperișul clădirii, fiind înlocuită instalația electrică precum și sistemul de canalizare al clădirii. În continuare, sunt executate lucrări de construcții la instalațiile termice, precum și la cele de detectare a incendiilor”, se arată în răspunsul municipalității, la solicitarea Magazin Sălăjean. Valoarea totală a investiției este de 1.766.400 de lei cu TVA (aproximativ 387.370 de euro). Partea de constructii – montaj va costa 1.379.416 de lei cu TVA (aproximativ 302.500 de euro).

Zălăuanii speră ca lucrările să capete un ritm mai alert, această clădire fiind nu doar una emblematică pentru istoria și aspectul urbanistic al municipiului, ci una care ar putea funcționa, după ce va fi reabilitată, și în alte scopuri decât cele politice. Prin urmare, municipalitatea ar putea încă de pe acum să pună la punct mai multe propuneri pe care să le dezbată cu cetățenii municipiului în vederea stabilirii criteriilor care vor sta la baza alegerii destinației fiecărui spațiu din Clădirea Albastră. Această clădire, chiar dacă este în proprietatea Municipiului Zalău, nu este nici a partidului politic aflat la putere și nici a altei formațiuni politice, pentru a fi din nou puse la dispoziția acestora pe sume de 1,5 lei pe metru pătrat, cu atât mai mult cu cât fiecare zălăuan știe foarte bine cât de “intensă” a fost activitatea birourilor pe care clădirea le-a găzduit, aproape degeaba, ani la rând.

 

2 Thoughts to “Un albastru infinit: reabilitarea clădirii de patrimoniu din centrul Zalăului va dura doi ani”

  1. Anonim

    Sa pice cladirea pe pop, ciunt, marc , nosa cand stau in ea la bere si mici!

Leave a Comment