Totul despre Black Friday 2018: cele mai importante informații care te vor feri de țepe!

„Black Friday 2018” se organizează oficial în data de vineri, 16 noiembrie, deși alte site-uri dau ca dată oficială noaptea de 23 noiembrie. Cu toate acestea, așa cum ne-am obișnuit, campania a demarat deja încă din 1 noiembrie, pentru câteva magazine mari, în special în mediul online. Prin urmare, datele vechi, precum cea legată de ultima zi de vineri din lună sau altele sunt depășite, pentru că această campanie se întinde deja, de câțiva ani, pe parcursul întregii luni, fiind urmată de o altă campanie prilejuită de sărbătorile de iarnă. Astfel, reducerile au început la câțiva comercianți importanți în 1 noiembrie, în timp ce la alții campania de reduceri ce va dura toată luna a început la sfârșitul săptămânii trecute.

Se estimează că suma medie pe care o vor cheltui românii anul acesta se va ridica la aproape 500 de lei (250 pentru electronice și aproximativ 250 de lei pentru cărți și obiecte de uz general), dublă faţă de media tranzacţionată online cu cardul în restul anului, în valoare de circa 250 lei, conform estimărilor unui procesator de plăţi în mediul virtual cu cardul. Fie că folosesc comerţul tradiţional sau optează pentru cumpărături online consumatorii trebuie să ştie care le sunt drepturile, şi să ia în calcul o serie de recomandări pentru a evita experienţele neplăcute care pot transforma această campanie de reduceri într-o veritabilă vinere a ghinioanelor şi pagubelor.

Ce trebuie să știm pentru a nu cădea în capcana comercianților necinstiți

Cel mai important aspect subliniat de Centrul European al Consumatorilor din România este că, indiferent de denumirea perioadei de reduceri şi de provenienţa sa, consumatorii vor beneficia de aceleaşi drepturi pe care le au în restul anului, iar comercianţii trebuie să respecte o serie de reguli clar stabilite. Realizarea unei liste cu produsele şi preţurile actuale ale acestora vă va ajuta să evitaţi falsele reduceri de preţuri. Pot fi astfel evitate situaţiile în care comercianţii măresc preţul şi aplică procentul de reducere la preţul astfel majorat, un obicei deja binecunoscut în rândul unor retaileri puşi pe căpătuială, pe seama clientului cinstit.O capcană în cazul comerţului tradiţional este afişarea de oferte care anunţă mari reduceri de preţuri doar pentru a vă atrage să intraţi în magazin sau pentru accesarea online a magazinului virtual. În cazul comerţului online, trebuie verificat, înainte de a trimite comanda, dacă preţul fiecărui produs din coşul de cumpărături este acelaşi cu preţul redus indicat la alegerea produsului. Utilizarea cardului pentru a face plata vă poate apăra de fraude deoarece puteţi utiliza procedura refuzului la plată şi recupera banii în cel mult 30 de zile de la data plăţii.

ATENȚIE la preţurile afişate, cele vechi şi cele noi. Pregătiți-vă din timp lista de cumpărături

Memorați și fotografiați produsele cu prețurile existente în aceste zile. De multe ori preţurile vechi sunt umflate cu doar câteva zile înainte de Black Friday reducerile devenind în acest fel, o păcăleală! Este bine să aveți stocate în laptop sau telefon, date sau, mai simplu, print-screenuri cu produsele și prețurile lor din acest moment, pentru a putea vedea evoluția sau involuția (firească de Black Friday) a prețului și pentru a putea face, în final, o comparație. Fiţi atenţi la ceea ce este afişat, preţul vechi şi noul preţ redus (sau nu). Reducerile trebuie să fie foarte clar afişate și să fie reale. Preţul trebuie să fie afişat vizibil cu toate taxele incluse (TVA şi alte taxe suplimentare, dacă este cazul) iar reducerile operate trebuie raportate la preţul de referinţă practicat în ultimele 30 de zile, înainte de data promoţiei. Este interzis prin lege ca o reducere de preţ pentru un produs şi/sau serviciu să fie prezentată consumatorilor ca şi ofertă gratuită a unei părţi din produs şi/sau serviciu. În cazul comerţului clasic, contractul este considerat a fi încheiat în momentul în care consumatorul plăteşte bunul şi primeşte produsul iar în cazul magazinelor online, contractul este considerat a fi încheiat în momentul confirmării, pe suport durabil, de către profesionist, a acceptării comenzii transmise de consumator.

 Produsele achizitionate la distanţă se pot returna conform O.U.G. 34/2014

Consumatorul are dreptul să notifice in scris comerciantul că renunţă la cumpărare, fără penalitati şi fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile de la primirea produsului (la unii retaileri perioada este de până la 25 de zile) sau, în cazul prestărilor de servicii, de la încheierea contractului. Se recomandă utlizarea aceluiaşi serviciu de transport utilizat pentru recepţionarea produselor. Retailerul va înapoia contravaloarea comenzii în cel mai scurt timp posibil de la primirea produsului returnat. Suma înapoiată cât şi condiţiile de returnare nu includ cheltuielile de transport dacă livrarea s-a facut prin alte metode decât cea standard oferita de magazinul respectiv. 

În unele cazuri, vânzătorul poate avea o politică de returnare sau înlocuire a unui produs, indiferent de motiv, într-o anumită perioadă de timp, dar acest lucru nu constituie o obligaţie. Comerciantul nu are, sub nicio formă posibilitatea legală de a limita dreptul consumatorului de a denunţa contractul. De exemplu, nu poate condiţiona returul de trimiterea produsului în ambalajul original, nu poate refuza returul în cazul în care produsul a fost livrat consumatorului prin serviciul propriu de curierat etc. Livrarea trebuie făcută în în maximum 30 de zile, timpul de livrare în perioada Black Friday fiind uneori mai mare decât cea pe care o necesită o livrare într-o perioadă normală de vânzări.

Avantajul returnării produselor comandate online se suprapune însă cu dezavantajul termenelor de livrare care pot fi de maximum 30 de zile de la data comenzii. Dacă produsul nu este livrat în 30 de zile, consumatorul poate solicita un termen suplimentar sau rezilierea contractului şi recuperarea banilor în cel mult 7 zile. Legislaţia de protecţie a consumatorilor prevede că orice deteriorare a produselor în timpul transportului este suportată de vânzător iar cumpărătorul poate solicita alt produs sau rambursarea banilor. Deschideţi coletele în faţa curierului și returnaţi pe loc pachetul dacă sesizaţi probleme. La primirea coletului, consumatorul are dreptul de a verifica dacă produsul din interior este în cea mai bună stare, chiar dacă există unii comercianţi care nu permit acest lucru.

Nu vă lăsaţi păcăliţi, este dreptul vostru să verificaţi ce produs vă este livrat!

Un aspect deosebit de important este cel legat de garanţia produsului.Regulile privind garanţia produsului se aplică indiferent de modul de achiziţionare şi de preţul acestuia întreg sau redus, se arată în Ghidul de supravieţuire după Black Friday, realizat de Centrul European al Consumatorilor din România. Garanţiile produselor sunte reglementate de Legea 449/2003 şi sunt de două tipuri: garanţia legală de conformitate şi garanţia comercială, care pot coexista pentru un singur produs. Garanţia legală se aplică pentru orice produs comercializat şi este de doi ani. În cazul produselor a căror durată de viaţă este mai mică de doi ani, garanţia poate fi redusă la durata medie de utilizare a produsului, atât timp cât consumatorul este informat despre acest lucru. Garanţia comercială este cea dată de producător sau comerciant în plus faţă de garanţia legală de doi ani şi trebuie să aducă atingere acesteia. Garanţia comercială poate îmbrăca orice formă: o durată de timp mai mare, rambursarea direct a sumei plătite în cazul apariţiei unui defect etc. Dar nu poate înlocui şi nu exonerează pe vânzător de obligaţiile sale în temeiul garanţiei legale.

Cumpărătorul are dreptul la repararea, înlocuirea, restituirea contravalorii sau reducerea corespunzătoare a preţului în cazul în care produsul este defect sau nu respectă specificaţiile. Consumatorul poate alege între reparare şi înlocuire, dar vânzătorul se poate opune măsurii alese dacă are costuri mai mari pentru punerea în parctică a acesteia în comparaţie cu cealaltă. De aceea, în practică, repararea este prima măsură care se ia de pentru a asigura funcţionalitatea produsului. Înlocuirea poate interveni în cazul în produsul nu mai poate fi reparat şi se va face numai cu un produs identic. Rezilierea contractului poate interveni în cazul în care consumatorul nu a beneficiat nici de repararea, nici de înlocuirea produsului; când vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-un termen de 15 zile, fără inconveniente semnificative pentru consumator.

Vânzătorul răspunde pentru service-ul produsului defect. Contractul este semnat între vânzător şi depanator, nu între client şi unitatea service!

Chiar dacă în practică i se spune consumatorului să ia legătura direct cu service-ul în cazul unui defect, responsabilitatea aparţine exclusiv vânzătorului, potrivit legii. Consumatorul nu are niciun fel de contract încheiat cu service-ul, iar acesta nu poate fi tras la răspundere pentru nerespectarea regulilor privind garanţia. Există mulţi vânzători care oferă garanţii suplimentare, fie gratuit (îndeosebi la produsele care au vânzări mai proaste) fie contra cost, mergând până la garanţii suplimentare de unu până la cinci ani. Legenda “ambalajului original” care trebuie păstrat cu sfinţenie, pare să nu mai fie nici ea valabilă. Legislația românească precizează clar în HG 247/2011 că drepturile cumpăratorului nu pot fi îngrădite prin condiţionarea păstrării ambalajului original. Cum reparaţia pe garanţie este un drept, rezultă că nu este nevoie să păstrăm ambalajul original al produsului.

Este totuși indicat ca, măcar în prima lună de funcționare, ambalajul să fie păstrat în special pentru ușurarea transportului coletului în cazul în care dorim să returnăm produsul – este vorba de perioada în care putem returna un produs pentru a ne fi înlocuit sau pentru a putea să primim banii înapoi. Pentru a beneficia de garanţie însă, este nevoie doar de factura fiscală/bon fiscal, certificatul de garanţie şi, bineînţeles, de produsul defect, pe care îl doreşti reparat. Sunt însă, din păcate, încă multe exemple de vânzători sau şefi de magazine care, prin tactica intimidării, se vor uita strâmb la tine dacă te prezinţi fără cutia magică – ambalajul produsului.

Aşadar, nici la acest capitol nu trebuie să ne lăsăm manevraţi ori impresionaţi de glasurile mieroase din magazine ori de la capătul celălalt al firului telefonului, şi să folosim legea pe care o avem de partea noastră. Sunt extrem de puţini retailerii care vor sări din prima secundă în ajutorul nostru atunci când un produs întâmpină o problemă, ca să nu mai vorbim de una majoră. Însă necunoaşterea drepturilor pe care le avem în calitate de clienţi este un lucru în avantajul vânzătorilor în a uita sau tergiversa rezolvarea situației, ori chiar să anuleze într-un final orice demers care ar putea veni în sprijinul  unui client nemulţumit ori care s-a pricopsit cu un produs defect ori necorespunzător.

Black Friday rămâne, în multe cazuri, o mare păcăleală!

Chiar și cu reduceri cinstite, care pot fi dovedite prin comparații ale prețiurilor afișate cu săptămâni în urma, aceste campanii s-au dovedit a fi, în foarte multe cazuri, niște păcăleli grosolane.

“De Black Friday au fost stabilite de cele mai multe ori preţuri practicate deja de multe luni, nefiind de fapt reduceri speciale, a declarat la finele campaniei trecute, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.  “Ceea ce am constatat noi este că preţurile care apar ca fiind reduceri semnificative faţă de preţul uzual nu sunt de fapt nişte reduceri speciale pentru Black Friday, sunt de mult ori preţuri care erau practicate deja de mai multe luni de comercianţi, deci asta este o situaţie des întâlnită. Legea spune că poţi să afişezi o promoţie dacă e o reducere a preţului pe care l-ai practicat în trecut. Dacă luni de zile ai avut promoţia X, înseamnă în realitate că ceea ce apare ca promoţie e preţul normal şi nu faci, de fapt, nicio reducere”, a explicat Chiriţoiu.
El a precizat că instituţia pe care o conduce a trimis un raport în acest sens către Protecţia Consumatorului, care este abilitată legal să verifice respectarea legislaţiei, adică modul în care sunt informaţi consumatorii în privinţa preţurilor. 
“În acelaşi timp, acolo unde avem suspiciuni la încălcarea Legii concurenţei, deci nu a Legii protecţiei consumatorului, am declanşat noi o investigaţie, pentru a ne lămuri în ce constau suspiciunile. Suspectăm că sunt situaţii în care platformele îşi avantajează produsele proprii, că nu sunt neapărat mai ieftine decât alte produse oferite la vânzare, dar îndrumă clienţii spre produsele proprii în dauna produselor oferite de alţi producători prin intermediul aceleaşi platforme”, a adăugat preşedintele Consiliului Concurenţei.  Întrebat câte firme sunt în această situaţie, el a arătat că în privinţa promoţiilor este vorba despre un număr mare din vânzările Black Friday. 
“Mare parte din ele sunt afectate de această practică a unor aparente promoţii. Sancţiunile prevăzute de lege sunt de competenţa APC”.

 

 

 

 

 

 

One Thought to “Totul despre Black Friday 2018: cele mai importante informații care te vor feri de țepe!”

  1. Anonim

    Aspectele semnalate sînt reale, țepele frecvente fiind afișarea unor prețuri umflate pînă la dublu ca fiind 100%, „reducerea” fiind, de fapt exact la prețul real, sau anunțarea ca speciale de BF a unor reduceri practicate de luni de zile. Majoritatea celor care vor să cumpere ceva se documentează și iar se documentează despre prețul real și evoluția lui în timp (există programe de ajutor în acest sens), așa că nu știu la cîți țin țepele. De exemplu, cine caută o memorie de 8GB DDR4 știe că prețul normal este spre 350 lei, iar dacă vede o „promoție” cu preț pretins 100% de 555 lei și „redus” la 333 lei (pretinsă 40% reducere de Black Friday), știe clar că e țeapă. Deci pe cine cred retailerii că țepuiesc? Nu cumva sînt cam proști?

Leave a Comment