Tichetele cadou – avantaje de ambele părți, angajat și angajator

Companiile din România, implicit și o parte dintre cele sălăjene, apelează tot mai des la tichetele cadou pentru a-și răsplăti angajații, astfel că cifrele legate de acestea cresc de la un an la altul. Încă din anul 2016 când noua legislație a intrat în vigoare, tichetele cadou sunt scutite de impozit pentru valori până la 150 de lei, putând fi acordate atât salariaţilor, cât şi copiilor minori ai acestora.

Tichete – cadou de Paște

Un salariat cu doi copii minori poate primi tichete cadou de Paște în valoare de 450 de lei, pentru care va fi scutit de impozit, iar compania este scutită de contribuţii sociale şi patronale. Valoarea rezultă din cei 150 de lei aferenţi lui şi alţi 150 de lei pentru fiecare copil. Similar, un soţ şi o soţie care lucrează la aceeaşi companie şi au un copil minor pot primi tichete cadou în valoare totală de 600 de lei: 150 de lei pentru fiecare adult (300 de lei) şi câte 150 de lei pe care îi va primi fiecare adult pentru copil (300 de lei). Salariaţii fără copii minori primesc şi ei câte 150 de lei scutiţi de impozit şi de contribuţii.

„Acordarea de tichete cadou aduce certe avantaje pentru angajatori şi oferă o mare libertate angajaţilor de a achiziţiona ce îşi doresc dintr-o varietate de produse şi servicii”, a spus Elena Pap, director general Up România. Numărul companiilor care au acordat avantaje salariale de tipul tichetelor de masă sau cadou a crescut cu 27 la sută în 2016 faţă de 2015, conform datelor Up România. Această indică o atenţie tot mai mare a angajatorilor pentru fidelizarea şi motivarea propriilor angajaţi. Companiile care au apelat în 2016 pentru prima dată la acest sistem de recompensare provin cu prioritate din zone precum Bucureşti-Ilfov (26 la sută), Centru (15 la sută) şi Nord-Est (12 la sută).

Tichete- cadou de 8 martie, creștere spectaculoasă

Cu ocazia zilei de 8 martie, numărul de companii care au optat să acorde salariaţilor tichete cadou a crescut cu 45 la sută în 2017, comparativ cu 2016, iar valorile comandate au crescut cu 38 la sută în 2017 faţă de 2016. Peste 70 la sută dintre companii aleg să ofere tichete cadou angajaţilor cu ocazia unor evenimente importante din viaţa acestora pentru a-i motiva şi a le confirma valoarea contribuţiei la succesul organizaţiei din care fac parte. Conform volumelor de vânzări din segmentul de tichete cadou, companiile aleg din ce în ce mai des să îşi fidelizeze angajaţii prin oferirea de tichete valorice, iar 8 Martie este o ocazie perfectă.

Oferirea tichetelor cadou reprezintă o serie de avantaje financiare şi pentru companii, acestea fiind supuse reglementărilor din Codul Fiscal, în vigoare din 1 ianuarie 2016. Astfel, cu ocazia zilei de 8 martie, companiile pot acorda tichete cadou angajatelor, iar valorile aferente acestora sunt neimpozabile şi scutite de contribuţii în cuantum de până la 150 de lei de persoană. De asemenea, tichetele cadou beneficiază de deductibilitate la calculul impozitului pe profit în limita a 5 la sută din valoarea cheltuielilor cu salariile personalului. Noile reglementări ale Codul Fiscal, în vigoare de la 1 ianuarie 2018, nu au impact asupra acestor avantaje ale tichetelor cadou. În cazul în care se acordă tichete cu o valoare mai mare de 150 de lei, la diferenţa dintre 150 de lei şi valoarea tichetelor cadou se aplică, conform Codului Fiscal, impozitul pe venit de 10 la sută şi contribuţiile sociale obligatorii: CAS: 25 la sută, CASS: 10 la sută şi contribuţie asiguratorie pentru muncă: 2,25 la sută.

 

 

 

One Thought to “Tichetele cadou – avantaje de ambele părți, angajat și angajator”

  1. Anonim

    Evaziune fiscală 100%

Leave a Comment