Sălăjenilor nu le pasă de asigurarea obligatorie a locuinţelor

Sălăjenii nu sunt interesaţi să-şi asigure locuinţele, deşi legislaţia în vigoare îi obligă pe cei care au un proprietate un imobil să încheie o poliţă de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale. Potrivit celor mai recente statistici ale Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), instituţie care administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor, la finalul lunii ianuarie, doar 1.732 de gospodării din judeţ, din totalul celor peste 100.000 existente aveau o astfel de poliţă.
Interesant este că această asigurare obligatorie a prins mai bine în mediul rural, unde au fost încheiate 1.194 de poliţe, adică mai mult de două treimi din totalul înregistrat în Sălaj.
Statisticile PAID arată că, faţă de situaţia existentă în urmă cu un an, când existau aproape 3.600 de poliţe, numărul celor care au decis să-şi asigure imobilele împotriva dezastrelor naturale s-a înjumătăţit. În schimb, este în creştere uşoară faţă de luna precedentă, când la nivelul judeţului Sălaj erau asigurate 1.732 de locuinţe.
Unul dintre principalele motive pentru care populaţia nu se înghesuie să-şi cumpere astfel de asigurări ţine de mesajele transmise de Ministerul Administraţiei şi de primării, cu privire la aplicarea amenzilor. Legea asigurărilor obligatorii pentru locuinţe, care a intrat în vigoare în iulie 2010, prevede că românii trebuie să-şi asigure gospodăria împotriva a trei dezastre naturale – inundaţii, cutremure şi alunecări de teren. În caz contrar, ei riscă amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei.
La nivelul municipiului Zalău, până în prezent, niciun deţinător de casă ori apartament nu a fost sancţionat, şi asta întrucât autorităţile nu au o evidenţă a celor care nu şi-au asigurat proprietăţile. În Zalău ar trebui să deţină asigurare obligatorie împotriva celor trei dezastre naturale menţionate peste 28.600 de locuinţe.
O asigurare obligatorie pentru locuinţe costa 10 euro (dacă imobilul este din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic) sau 20 de euro (dacă imobilul este construit din beton armat, metal ori lemn sau are pereţi exteriori din piatră sau cărămidă arsă) şi acoperă daunele produse de cutremure, inundaţii sau alunecări de teren în limita a 10.000 şi respectiv 20.000 de euro.

5 Thoughts to “Sălăjenilor nu le pasă de asigurarea obligatorie a locuinţelor”

  1. …pai tocmai pt.ca mai ales locatarii care stau in blocuri din jud.Salaj nu au trecut niciodata prin alunecari de teren,inundatii sau „cutremure”(poate cand a mai explodat o butelie ori o acumulare de gaze) si nici nu se intrevede in viitor o asemenea posibilitate,atunci de ce sa plateasca degeaba oamenii niste trantori de la asigurari,pt.ca acestia sa faca p..a mare si sa rada bine de fraierii care le baga chilipirul in jeb ?!…hai ca acolo unde este zona de risc nu zice nimeni sa nu te asiguri,insa acolo surpriza…nu te mai asigura nici o agentie de profitori excroci din astia, fiindca urmaresc doar castigul pe seama prostilor fara sa miste un deget gunoaiele!…

  2. gigi

    salajenii sunt interesa-ti sa-si faca asigurarea, problema e ca nu prea au bani, pt asa ceva acum. voi astia de la ziar nu vedeti ce vremuri sunt afara?

  3. johnny

    vasile dintre bile…… exact asta e si pozitia mea:)). de ce draq sa dau banii cand nu exixta nici un risc? unde exixta nu te mai asigura nimeni.de ce sa fie obligatorie?ma intreb c…tul asta care a scris articolul asta cati bani a luat? a vrut sa atraga atentia autoritatilor ca nu ne platim asigurarile de locuinte. cu ce scop? cat a incasat?bagaias matu sub mustata lui…sau a ei …dupa caz…as fi mai fericit daca ar fi o ea…sa io dau pe sub nas…multumesc!!!!!

  4. Anonim

    Ai dreptate gigi !

  5. claudia

    am avut niste cunostinte care au avut un incident de curand , aveau asigurare la aliantz-tiriac una destul de buna nu cea obligatorie si nu au primit nici macar un ban desi in incident au pierdut 80.000 lei val bunurilor si cladirii ,l-au scos pe proprietar vinovat ca nu a prevazut dezastrul… ,astia sunt buni numai pana le dai bani ca atunci cand tre sa si iei te scot vinovat si nu-ti mai dau !!!!

Leave a Comment