Sălăjenii îşi reclamă furnizorii de servicii

Peste 100 de agenţi economici sălăjeni au fost sancţionaţi în primele două luni ale anului în curs de către lucrătorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj, valoarea totală a amenzilor apropiindu-se de 71.000 de lei.
Potrivit afirmaţiilor Dorinei Rednic, comisar şef adjunct al CJPC Sălaj, în lunile ianuarie şi februarie, au fost constrolaţi 202 operatori economici, la mai mult de jumătate dintre aceştia constatându-se abateri. “Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost aplicate 111 sacţiuni contravenţionale şi au fost oprite definitiv de la comercializare produse potenţial periculoase în valoare de 1.550 de lei”, a precizat Rednic.
Oficialul CJPC Sălaj a mai spus că în primele două luni ale anului în curs, 75 de sălăjeni au reclamat nu le-au fost respectate drepturile. Cele mai multe reclamaţii vizează serviciile de cablu şi satelit, de internet şi telefonie şi produsele nealimentare şi de folosinţă îndelungată. “Persoanele care au făcut aceste sesizări reclamă faptul că operatorii de telefonie pretind despăgubiri dacă abonaţii renunţă mai repede la contractele încheiate sau că unele canale TV nu funcţionează, în special în mediul rural, iar operatorul nu intervine în timp util pentru a remedia problema”, a explicat Rednic.
Aceasta le recomandă tuturor consumatorilor să ia atitudine de fiecare dată când cred că le-au fost încălcate drepturile.

3 Thoughts to “Sălăjenii îşi reclamă furnizorii de servicii”

  1. Anonim

    ii promitem bolsevicei ca vom lua altitudine

  2. Zălăuan

    Oare cine vrea să zboare în cosmos, fără rachetă !!

  3. Anonim

    raspuns: bolsevica

Leave a Comment