Primăria Zalău scapă de o parte din povara unui credit bancar

Consilierii locali au decis în şedinţa de joi, din cadrul Primăriei Zalău, cu unaimitate de voturi, ca o parte din creditul pe care Municipiul îl are la CEC Bank, să fie rambursată. Creditul, în valoare de 15 milioane de lei, pe care Primăria la luat de la această unitate bancară în 2010, pe o perioadă de 15 ani, reprezintă o povară pe care o suportăm toţi, până la urmă, iar decizia privind rambursarea anticipată a unei părţi din credit este una raţională şi justă, în opinia consilierilor zălăuani. Din suma contractată s-au utilizat, în perioada 2010 -2013, 12.248.000 lei, iar din anul 2013 şi până în prezent au fost efectuate rambursări de rate, dobânzi şi comisioane, conform graficului de la contract, rămânând în prezent un total de 8.292.000 de lei. Având posibilitatea rambursării anticipate fără consturi suplimentare, Primăria va scăpa aşadar de o parte din credit, explicând faptul că banii din trezorerie nu aduc niciun beneficiu ori dobândă, iar economiile realizate prin această rambursare nu sunt deloc de neglijat. Suma ce va fi plătită în luna octombrie, prin această rambursare anticipată, este de 4 milioane de lei. În cazul în care nu s-ar fi decis această rambursare, Primăria ar fi trebuit să plătească la CEC, anual, 855.000 de lei sub formă de dobânzi şi comisioane, până în anul 2024 şi o rată anuală de 940.000 lei. Prin această rambursare, perioada  de creditare va fi redusă cu patru ani iar economiile realizate vor depăşi 4.400.000 de lei. Reprezentanţii Primăriei susţin că nu vor fi afectate planurile de investiţii pentru acest an şi nici cele aferente anului viitor.

 

 

One Thought to “Primăria Zalău scapă de o parte din povara unui credit bancar”

  1. Anonim

    Calcule,calcule,calcule! Care pot fi corecte sau nu.Depinde în ce interes se face.Nu era mai eficient sa-i investești în ceva foarte util.De exemplu:Reparații ale strazilor etc.

Leave a Comment