ORBAN: „Programele IMM Invest, Agro Invest, IMM Leasing, IMM Factor vor continua şi în 2021”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PNL Ludovic Orban, a transmis, că programele de creditare cu garanţii de stat – IMM Invest, Agro Invest, IMM Leasing, IMM Factor, adoptate de Guvernul României în 2020, vor continua şi în acest an, menţionând că vor fi deschise pentru noi beneficiari, relatează Agerpres.

„Măsurile de sprijin pentru economie, sub forma unor programe de creditare cu garanţii de stat, precum IMM Invest, Agro Invest, IMM Leasing sau IMM Factor, adoptate de Guvernul României în 2020, vor continua şi în acest an şi vor fi deschise pentru noi beneficiari, cel puţin până la 31 decembrie 2021. Comisia Europeană a apreciat eficienţa acestor programe la nivelul statelor membre şi a adoptat o nouă prelungire a Cadrului temporar pentru acordarea ajutoarelor de stat pentru companiile afectate de pandemia COVID-19 până la 31 decembrie 2021”, a scris Orban pe Facebook.

El a menţionat că avut o colaborare foarte bună cu Comisia Europeană în ceea ce priveşte adoptarea acestor mecanisme de răspuns imediat la dificultăţile economice şi financiare provocate de pandemia COVID-19.

„În 2020, Guvernul pe care l-am condus a adoptat mai multe programe de garantare pentru asigurarea accesului la finanţare pentru companii, în contextul crizei provocate de pandemia COVID-19, care au avut un impact substanţial în economie prin salvarea multor afaceri şi a locurilor de muncă asigurate de acestea. Unul dintre aceste programe, IMM Invest, a devenit cel mai de succes program de garantare pentru companii din România prin acordarea a 25.586 de finanţări garantate de stat în 2020, în valoare de peste 15 miliarde de lei, în doar 6 luni de la adoptare”, a susţinut Ludovic Orban.

Orban a transmis antreprenorilor că şi în acest an vor fi folosite toate resursele bugetare disponibile şi mecanismele europene pentru relansarea creşterii economice.

„Vreau să asigur antreprenorii şi companiile din România, care fac eforturi pentru continuarea afacerilor în condiţiile economice dificile provocate de pandemia COVID-19, că vom folosi şi în 2021 toate resursele bugetare disponibile şi mecanismele europene de sprijin posibile pentru relansarea creşterii economice pe care o aşteaptă românii”, a mai scris liderul PNL.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

2 Thoughts to “ORBAN: „Programele IMM Invest, Agro Invest, IMM Leasing, IMM Factor vor continua şi în 2021””

  1. Anonim

    Vorbe goale de la un impostor care ne-a amagit si ne-a mintit cu cresterea pensiilor cuprinse in programul de guvernare aL PNL !

  2. pagubitul

    progrsmr cu dedicatie .Au gasit o noua metoda de a ne fura pt ai lor!!!!!!!!?//

Leave a Comment