O nouă rocadă: Zaharia revine în fruntea Companiei de Apă Someş Zalău

Cei doi colegi de partid din echipa de conducere a Companiei de Apă Someş Sucursala Zalău urmează să facă schimb de fotolii. Nu este pentru prima dată când Marcel Zaharia şi Eugen Pop fac rocada la şefia acestei societăţi.

Surse din interiorul operatorului regional ne-au declarat că schimbarea se va produce cel mai probabil în cursul acestei săptămâni, când liberalul Eugen Pop  va fi înlocuit din funcţia de director executiv cu colegul său din PNL, Marcel Zaharia, în prezent director tehnic. Potrivit aceloraşi surse, lui Pop îi va fi oferit postul vacantat de Zaharia în urma promovării în funcţie.

Contactat, viitorul director de sucursală, Marcel Zaharia, ne-a declarat că mandatele celor din conducere au expirat în 31 august şi că este posibil ca în perioada următoare să se producă o schimbare a echipei manageriale.

Angajat al Companiei încă din 1993, Zaharia a coordonat între 2005 şi 2009 programul Samtid, după care a preluat şefia sucursalei, fotoliu în care a stat până în 2012, an în care a fost „retrogradat” în postul de director tehnic. Locul său a fost luat de Eugen Pop, cel care a mai condus compania şi între 2006 şi 2009.

6 Thoughts to “O nouă rocadă: Zaharia revine în fruntea Companiei de Apă Someş Zalău”

  1. Anonim

    doua nulitati care au intrat in sistem pe usa din dos adica prin aranjamente politice care n-au nimic in comun cu profilul activitatii unul fiind mecanic de utilaje agricole si celalalt electro mecanic care s-au remarcat la lipit de afise si prin cotizatii grase la partidele lor

  2. Corectie

    Zaharia e TCM-ist.

  3. Dan

    Valoare zero la amandoi doar fuduli si hapsani dupa functii si cadouri…

  4. Anonim

    pt.9;36; este buna corectura si totusi ce are sula cu prefectura? in traducere , tcm este tehnologia constructiilor de masini care n-are nimic in comun sistemul de conducte de apa si de canalizare si procesarea cacatului

  5. PDL calareste PNL. Asa le trebuie.

  6. Anonim

    da pe cine mai intereseaza subiectu?

Leave a Comment