Instituţiile publice primesc liber la cumpărat maşini noi

Guvernul va permite autorităţilor şi instituţiilor publice să achiziţioneze autoturisme şi în afara Programului “Rabla”, eliminând, astfel, interdicţia aplicată în ultimii patru ani. În schimb, va impune ca maşinile cumpărate să nu aibă un motor mai mare de 1,6 litri şi să nu coste mai mult de 18.000 de euro. În rândul şefilor de instituţii sălăjene, părerile sunt împărţite. În timp ce unii aşteaptă de mult să primească undă verde ca să poată înnoi parcul auto, alţii se declară mulţumiţi cu ce au în dotare în prezent.

Preţul de 18.000 euro calculat pentru o maşină include TVA, dar pragul pentru achiziţiile publice fără licitaţie urmează să fie dublat de la începutul anului viitor, la 30.000 de euro, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice. Exceptate de la această măsură vor fi instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, care vor putea achiziţiona autoturisme cu o capacitate cilindrică mai mare de 1.600 centimetri cubi şi cu un preţ care poate depăşi valoarea amintită, în cazuri temeinic justificate şi cu aprobarea ordonatorului principal de credite.

Unii vor maşini noi, alţii au

În Sălaj, unele instituţii publice şi-au făcut deja planul prin care să aibă în bătătură maşini noi, în timp ce altele se dovedesc reţinute, în ciuda ordonanţei de urgenţă anunţate de Executiv.
Printre deconcentratele care vor avea un autovehicul nou se numără Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj. “Vom cumpăra o maşină, este vorba de o autoutilitară dotată cu trusă de necropsie şi ladă frigorifică. Avem nevoie de ea în teren, la recoltarea probelor, la transportarea lor în siguranţă etc.”, a declarat directorul DSVSA Sălaj, Mircea Martin. Potrivit sursei citate, instituţia respectivă are aprobat un parc auto de şase maşini (două autoturisme şi patru autoutilitare, n.r.), fiecare trebuind casată după 5 ani de uz. “Când vom primi noua autoutilitară, vom casa una din cele patru vechi”, a spus directorul Martin, precizând că, de această dată, se va opta pentru o altă marcă auto decât ARO. “Avem ARO şi, din păcate, am întâmpinat des probleme cu ele, astfel că am decis să fie o maşină străină”, a declarat Mircea Martin.
Trei maşini se află la această dată în dotarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, şi, după cum spune inspectorul şcolar general Gheorghe Bancea, acestea sunt suficiente pentru activitatea instituţiei. Este vorba despre un Duster, achiziţionat la începutul lui 2012, de către fostul inspector general, Ioan Abrudan, de un microbuz 12+1, pentru realizarea activităţii de inspecţie şcolară şi un Audi din 2001, pentru deplasarea persoanelor din conducere.
Inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj, Luminiţa Nemeş, susţine că, în acest moment, achiziţionarea unei alte maşini pentru instituţie nu este o prioritate: “Deocamdată nu avem în vedere achiziţionarea unui autoturism. S-ar putea pe anul viitor să schimbăm o maşină mai veche folosită de către inspectorii de muncă pentru activităţi de control. Este mai veche, într-adevăr, dar este funcţională”, a precizat Nemeş. Potrivit spuselor sale, la această dată, instituţia pe care o conduce dispune de cinci autoturisme, dintre care trei sunt folosite de către echipele corp control relaţii de muncă şi două, de către echipele corp control securitate şi sănătate în muncă.

Maşini multe, dar bani de combustibil – ioc

La Casa Judeţeană de Pensii Sălaj sunt suficiente autoturisme, dar lipseşte combustibilul. “Avem trei maşini ale instituţiei, dar nu prea avem resurse financiare pentru combustibil. Una dintre acestea ar trebui schimbată, având o vechime de 10-15 ani, dar este funcţională, astfel încât, pentru moment, nu avem în vedere noi achiziţii pe acest plan”, a afirmat directorul Mircea Pop.
Romeo Sârca, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, susţine că instituţia ar avea nevoie de o maşină nouă, în condiţiile în care una din cele două autoturisme din dotare este cam veche. “Avem o Solenza din 2002, pe care am întreţinut-o cât de bine am putut. Totuşi, cheltuielile cu întreţinerea sunt destul de mari şi cred că ar fi mai rentabil dacă ne-am cumpăra una nouă. Mai ales că legislaţia în vigoare prevede că durata medie de utilizare a unei maşini de către instituţiile publice este de cinci ani”, explică oficialul AJOFM Sălaj.
Cu toate acestea, parcul auto al instituţiei va rămâne acelaşi, întrucât, spune Sârca, nici în planul de investiţii pe acest an, nici în buget, nu au fost prevăzute cheltuieli cu achiziţia unei noi maşini.
Parcul auto al Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj este format din şase autoturisme: un Daewoo din 2003, două Dacii Logan din 2006 şi trei Volkswagen Passat din 2007. “Date fiind cheltuielile de întreţinere şi consumul ridicat al autoturismului Daewoo, vom avea în vedere în bugetul de anul viitor eventuala lui înlocuire”, ne-a declarat Sebastian Olaru, purtătorul de cuvânt al CJ Sălaj.

Cu rablele în parcare, obligatoriu

Reamintim că autorităţilor şi instituţiilor publice li s-a interzis în 2009 să achiziţioneze ori să preia în leasing autoturisme şi mobilier, exceptate fiind doar structurile nou-înfiinţate şi numai în primul an de funcţionare, achiziţiile pentru realizarea proiectelor finanţate din împrumuturi, fonduri externe nerambursabile, donaţii şi sponsorizări şi autoturismele cumpărate în cadrul Programului „Rabla”. Interdicţia a fost prelungită succesiv în ultimii ani, până la 31 decembrie 2012 inclusiv.
Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul va permite reluarea achiziţiilor de maşini face însă referire la ordonanţa din 2001 privind normativele de cheltuieli pentru instituţiile publice, care stabileşte numărul de maşini la care are dreptul fiecare demnitar şi consumul lunar de carburanţi acceptat.
Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Liviu Voinea, a explicat că bugetul unei instituţii nu va creşte prin astfel de achiziţii, întrucât aceasta va fi obligată să îşi ajusteze propriul buget pentru a cumpăra maşini, prin tăierea altor cheltuieli. Oficialul a arătat că interdicţii precum cea aplicată în ultimii patru ani la achiziţionarea de maşini în sectorul public nu pot fi menţinute la nesfârşit, ci trebuie înlocuite la un moment dat cu măsuri raţionale, care să limiteze totuşi cheltuielile. „Poate dacă interzicem la nesfârşit achiziţionarea de autoturisme nici nu se mai fabrică maşini, este un lanţ”, a spus secretarul de stat, adăugând că şi până în prezent au existat „portiţe” de la această interdicţie, precum adoptarea unor memorandumuri care au permis achiziţii punctuale de maşini.

Mihaela Moldovan
Mihaela Oprea
Andreea Vilcovschi


3 Thoughts to “Instituţiile publice primesc liber la cumpărat maşini noi”

  1. mistretu'

    He,he.Ce fain or sta mistretii in lada aia frigorifica din „masina straina”pe care o vrea d-l Martin.Trusa de necropsie nu va fi necesara pentru ca moartea de glont nu necesita investigatii

  2. NIK

    domnu Sarca, solenza este folosita de adjunctul dumneavoastra . ma mir ca suporta solenza dar daca ne plimbam pe bani bublici de ce nu?Adjunctul a adus masini straine la viata lui .RUSINICA.

  3. Anonim

    sa-i cumpara-ti o masina mai buna sefei de centru din simleu mitrea fosta duca.ea are multa treaba.ce spune cj. despre asta .i s=a imputat pentru ca a lovit masina directiei/alo doamna sefa.

Leave a Comment