Iarna îi prinde pe agricultorii sălăjeni cu provizii puţine

 

La toate culturile, producţia a fost mult mai slabă în comparaţie cu cea de anul trecut. Anul agricol 2015 a fost unul care a produs pagube semnificative şi pentru agricultorii sălăjeni. După ce s-au obţinut recolte însemnat mai mici, în comparaţie cu anul trecut, la floarea soarelui sau grâu, a fost finalizată şi recoltarea porumbului, iar situaţia nu este deloc mulţumitoare pentru agricultori. Dacă anul trecut au adunat peste zece tone de porumb la hectar, anul acesta producţia abia dacă a ajuns, în medie, la patru tone la hectar. Asta în cazurile fericite. Cultivatorii sălăjeni spun că producţia din acest an se situează la o treime faţă de recolta de anul trecut. Chiar dacă preţul este mai bun cu 20 la sută faţă de 2014, acest lucru tot nu este suficient pentru a acoperi măcar costurile de producţie. Din cauza secetei, şi recoltarea a început mult mai devreme. Mulţi cultivatori din comunele sălăjene au început culesul mai devreme fiind afectaţi şi de furturile masive sau distrugerile provocate de animalele rromilor, lăsate libere să se hrănească şi să calce sub copite recolta. În judeţul Sălaj există 120.559 hectare de teren arabil, 35.000 hectare de fâneaţă şi cele aproape 5.000 de hectare de livezi şi toate au fost afectate în acest an, mai mult sau mai puţin de capriciile naturii. Seceta din acest an dar şi grindina, în unele zone chiar şi inundaţiile din primăvară, au distrus o bună parte din culturi lăsându-i pe cultivatorii sălăjeni aproape lefteri şi cu cifre, în recolte, care ne îngrijorează pe toţi. Statisticile Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Sălaj spun că paguba în agricultura sălăjeană este de aproape şase milioane de euro. Perspectivele sunt la fel de sumbre chiar şi ţinând cont doar de faptul că scad şi suprafeţele cultivate cu cereale, acest fapt fiind cauzat de lipsa contractelor cu procesatorii de materie primă, fluctuaţia preţurilor de livrare a cerealelor, lipsa spaţiilor de depozitare a producţiei. Producţiile medii pe hectar scăzute sunt cauzate şi de nerespectarea tehnologiilor de cultură: rotaţia culturilor, seminte cu valoare biologic ridicată, fertilizare raţională, lucrări la timp şi de calitate, tratamente fitosanitare, preţ ridicat al imputurilor (motorină, îngrăşăminte, erbicide, fungicide, piese de schimb) care vin spre agricultură în comparaţie cu cu preţul de valorificare a producţiei (raportul dintre indicele preţului produselor agricole şi indicele preţurilor produselor indistriale), transmite Direcţia Agricolă Sălaj.

One Thought to “Iarna îi prinde pe agricultorii sălăjeni cu provizii puţine”

  1. Nelu

    Iată efectele lichidării CAP-urilor dar mai ales a IAS-urilor unde se practică o agricultură performantă ! Sărăcie !

Leave a Comment