Guvernul ungar plafonează preţurile la ouă şi cartofi

Guvernul ungar a decis să introducă un plafon de preţ la ouă şi cartofi, a anunţat Gergely Gulyas, directorul de cabinet al premierului ungar, după ce datele oficiale privind inflaţia arată că preţurile la alimente au explodat în luna octombrie, transmite Reuters, conform Agerpres.

În luna februarie a acestui an, Executivul de la Budapesta a impus un preţ maximal la lapte, zahăr, făină, ulei de floarea soarelui, carne de porc şi de pui, în încercarea de a proteja gospodăriile de creşterea costurilor, iar ulterior au fost plafonate şi preţurile la carburanţi şi ratele la creditele ipotecare.

Astăzi, Gergely Gulyas a precizat că în cazul ouălor şi cartofilor, preţurile de vânzare în magazine şi supermarketuri vor fi plafonate la nivelul la care erau la data de 30 septembrie. Pieţele agroalimentare sunt exceptate de plafonul de preţ, a adăugat Gulyas.

Anunţul Executivului de la Budapesta vine în aceeaşi zi în care au fost publicate o serie de date oficiale care arată că rata anuală a inflaţiei în luna octombrie a crescut cu un punct procentual, până la 21,1%. Conform acestor cifre, Ungaria se apropie de cele trei state baltice, care sunt campioane la creşterea preţurilor în UE.

Inflaţia este „cea mai mare problemă” în Ungaria, a spus astăzi Gergely Gulyas, la finalul şedinţei de Guvern.

Explozia preţurilor la alimente şi cea a facturilor la utilităţi stau la baza inflaţiei accelerate din Ungaria. Preţurile la energie pentru gospodării au crescut cu 64%, în timp ce preţurile la alimente au crescut cu 40%, mai mult decât dublu faţă de media din UE. Preţurile la pâine, brânză şi ouă aproape s-au dublat în ultimul an, în cazul ouălor preţurile fiind mai mari cu 92% comparativ cu luna octombrie a anului trecut.

Inflaţia accelerată şi deprecierea forintului până la un minim istoric a forţat deja Banca Naţională a Ungariei să modifice politica monetară la mijlocul lunii octombrie, când a decis în regim de urgenţă să introducă o dobândă de 18% la depozitele în forinţi.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

2 Thoughts to “Guvernul ungar plafonează preţurile la ouă şi cartofi”

  1. […] Guvernul ungar a decis să introducă un plafon de preţ la ouă şi cartofi, a anunţat Gergely Gulyas, directorul de cabinet al premierului ungar, după ce datele oficiale privind inflaţia arată că preţurile la alimente au explodat în luna octombrie, transmite Reuters, conform Agerpres. În luna februarie a acestui an, Executivul de la Budapesta a impus un preţ maximal la lapte, zahăr, făină, ulei de floarea soarelui, carne de porc şi de pui, în încercarea de a proteja gospodăriile de creşterea costurilor, iar ulterior au fost plafonate şi preţurile la… Citeste mai mult […]

  2. […] Guvernul ungar a decis să introducă un plafon de preţ la ouă şi cartofi, a anunţat Gergely Gulyas, directorul de cabinet al premierului ungar, după ce datele oficiale privind inflaţia arată că preţurile la alimente au explodat în luna octombrie, transmite Reuters, conform Agerpres. În luna februarie a acestui an, Executivul de la Budapesta a impus un preţ maximal la lapte, zahăr, făină, ulei de floarea soarelui, carne de porc şi de pui, în încercarea de a proteja gospodăriile de creşterea costurilor, iar ulterior au fost plafonate şi preţurile la…  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment