Dobânzile din depozite ne vor aduce, în loc de bani, înştiinţări de plată

 

Persoanele care nu obţin venituri din salarii, dar obţin venituri din dobânzi bancare sau din dividende vor fi obligate şi anul viitor, aşa cum sunt, de altfel, şi anul acesta, să plătească contribuţii de asigurări sociale de sănătate (CASS) calculate la o baza lunară minimă de nivelul salariului minim brut pe ţară, care în 2016 este preconizat să ajungă la 1.200 de lei brut. Şi asta pentru că în codul fiscal ce va intra în vigoare anul viitor se menţin prevederile pentru plata acestor contribuţii. Statul va lua în calcul (cel puţin, sperăm) posibilitatea introducerii unei noi mini-amnistii fiscale aşa cum s-a procedat şi în trecut, când oamenii s-au trezit acasă cu înştiinţări de plată pentru sume de până la 500 lei pentru CASS, înştiinţări emise de la Fisc, pentru „venituri din investiţii” de de câţiva lei. Se pare că sursa acestor idei este Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. De altfel, în Codul Fiscal din 2016, regimul fiscal aferent veniturilor din investiţii financiare – dobânzi, dividende – este asemănător cu cel în vigoare acum. Ca exemplu, dacă o persoană care nu are venituri, are un depozit bancar de 4000 de lei, la o dobândă de 3 la sută oferită de bancă, persoana va câştiga din dobândă, pentru un an, aproximativ 100 de lei net însă va trebui să plătească la stat contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 712 de lei. Astfel că după un an de „depozit” (timp în care bineînţeles, şi banca s-a folosit de banii deponentului şi a făcut profit pe spinarea lui) cetăţeanul va rămâne cu o gaură în buget de peste 600 de lei. Acelaşi scenariu se va aplica şi în 2016, pentru că şi Codul Fiscal care intră în vigoare anul viitor păstrează prevederea că persoanele fără alte venituri, care obţin venituri din investiţii , în care sunt incluse şi dobânzile bancare vor plăti un impozit de 16 la sută pe venit şi CASS de 5,5 la sută. De menţionat că nici pentru anul 2016, baza lunară de calcul a CASS nu poate fi mai mică decât un salariu minim brut pe ţară – 1.050 lei în prezent, şi va ajunge la 1.200 lei în 2016 , în cazul în care venitul pentru care se calculează contribuţia este singurul venit realizat. Astfel, dacă dobânzile ar fi singurul venit, ar intra în baza de calcul a CASS, dar nu plătitorul venitului – banca – reţine contribuţia, ci statul va emite decizie de impunere, spun specialiştii. Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se aplică, conform Codului Fiscal, persoanelor care pe lângă veniturile din dobânzi, nu obţin şi alte venituri de tipul: salarii, şomaj, pensii, activităţi independente, agricultură, silvicultură, piscicultura, ajutoare sociale acordate potrivit legii, asocieri fără personalitate juridică, indemnizaţii de creştere a copilului, de incapacitate temporară de muncă venită ca o consecinţă a unui accident de muncă sau a dobândirii unor boli profesionale.

One Thought to “Dobânzile din depozite ne vor aduce, în loc de bani, înştiinţări de plată”

  1. Nelu

    Foarte bine a decis guvernul, există şmecheri care vor asistenţă medicală gratuită dar nu plătesc CASS-ul. Cică să-l plătesc eu !

Leave a Comment