Digitalizarea ANAF – ce obligaţii au contribuabilii vizaţi de RO e-Transport?

Sistemul naţional care vizează monitorizarea transportului de mărfuri cu risc fiscal ridicat pe teritoriul României, RO e-Transport, implementat de autorităţi în cadrul procesului de digitalizare a administraţiei fiscale, este în vigoare de la data de 1 iulie, iar contribuabilii vizaţi trebuie să se conformeze, chiar dacă procedura a fost finalizată cu întârziere, iar termenul de aplicare a amenzilor a fost amânat până la 1 octombrie 2022. Această nouă obligaţie se adaugă la celelalte două măsuri majore adoptate în cadrul aceluiaşi proces, cu termene de conformare în iulie 2022, respectiv SAF-T şi RO e-Factura. Care sunt paşii necesari pentru o raportare corectă?

Sistemul SAF-T este în vigoare de la 1 ianuarie 2022 pentru marii contribuabili încadraţi în această categorie de mai multă vreme, iar aceştia au avut o perioadă de graţie de şase luni, astfel încât termenul de depunere a situaţiilor lunare pentru perioada ianuarie – iunie este ultima săptămână din luna iulie. În plus, de la 1 iulie intră în acest sistem de raportare şi contribuabilii mari care au fost incluşi pe listă la finalul anului trecut.

La aceeaşi dată a intrat în vigoare şi Ro e-Factura, sistemul pentru raportarea, stocarea şi descărcarea facturilor prin intermediul serverului ANAF. În prima tranşă de contribuabili vizaţi sunt incluşi, pe de o parte, partenerii privaţi ai entităţilor publice şi, pe de altă parte, cei care comercializează anumite bunuri considerate cu risc fiscal ridicat.

În cazul Ro e-Transport, obligativitatea declarării în noul sistemul a intervenit tot de la 1 iulie, iar clarificările Ministerului de Finanţe cu privire la modalitatea de aplicare a reglementării au fost publicate în luna iunie.

Ca urmare a publicării procedurii de aplicare, societăţile trebuie să analizeze în ce măsură transporturile programate să fie desfăşurate intră sub sfera de aplicare a raportării. Ulterior, relaţia dintre contribuabilii obligaţi să raporteze şi transportatori va trebui consolidată, având în vedere că declarantul va avea nevoie din start de toate datele, cum ar fi numărul de înmatriculare al vehiculului care realizează transportul şi numai, pentru a le introduce în sistem. Mai mult, datele trebuie să rămână valabile pe toată durata transportului.

Paşii pentru raportare

Primul pas constă în accesarea sistemului RO e-Transport din spaţiul privat virtual (SPV) al contribuabilului şi completarea, în secţiunile dedicate, a datelor referitoare la partenerii comerciali, mărfurile transportate, respectiv descrierea, caracteristicile, cantităţile şi valoarea acestora, locurile de încărcare şi descărcare sau detalii despre tipul de transport folosit.

Raportarea presupune transmiterea fişierului .xml, cu datele menţionare, care, similar celorlalte raportări nou introduse, va fi supus unei serii de validări de către autoritatea fiscală. Ulterior verificărilor, sistemul fie va aplica semnătura electronică a Ministerului Finanţelor, care atestă primirea declaraţiei, fie va considera că declaraţia nu se consideră transmisă în sistem, iar contribuabilul va primi un fişier de tip .xml ce conţine erorile identificate.

În urma transmiterii şi validării datelor, sistemul RO e-Transport atribuie automat un număr unic de identificare (UIT), utilizat ca referinţă în cadrul proceselor şi operaţiunilor specifice sistemului. Codul UIT se transmite către transportator pentru a fi aplicat pe documentaţia de transport.

Totodată, este important de subliniat faptul că în RO e-Transport trebuie declarate inclusiv transporturile care conţin atât bunuri cu risc fiscal ridicat, cât şi alte tipuri de bunuri, iar sistemul va genera un singur cod UIT pentru întregul transport.

Decizia autorităţilor de a amâna aplicarea amenzilor pentru neconformare până la 1 octombrie 2022 oferă un răgaz binevenit pentru contribuabili, care au astfel un interval de trei luni în care îşi pot pune ordine în sistemele informatice interne, dar demersurile trebuie urgentate pentru a se asigura că la acea dată totul va funcţiona corespunzător. În caz de neconformare, amenda este cuprinsă între 10.000 şi 50.000 lei, pentru persoane fizice, sau între 20.000 şi 100.000 lei, pentru persoane juridice (plus confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate).

Aşadar, scopul implementării sistemului RO e-Transport este unul benefic, pentru că asigură trasabilitatea bunurilor şi, astfel, contribuie la reducerea evaziunii fiscale şi implicit la creşterea gradului de colectare a impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, dar întârzierea definitivării procedurilor necesare de către autorităţile fiscale a pus o presiune ridicată pe contribuabilii vizaţi, mare parte dintre aceştia fiind, în acelaşi timp, împovăraţi cu implementarea raportărilor SAF-T şi RO e-Factura.

În concluzie, este incontestabil faptul că toate aceste schimbări legislative creează un nivel ridicat de transparenţă între contribuabili şi autorităţile fiscale, astfel că, pe termen lung, inspecţiile fiscale ar trebui să fie cu mult simplificate, în beneficiul ambelor părţi. Pe de altă parte, însă, există şi consecinţe nefaste pe termen scurt, având în vedere dificultăţile întâmpinate de contribuabili pentru o conformare corectă şi completă, dar mai ales în timp util.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

2 Thoughts to “Digitalizarea ANAF – ce obligaţii au contribuabilii vizaţi de RO e-Transport?”

  1. […] Sistemul naţional care vizează monitorizarea transportului de mărfuri cu risc fiscal ridicat pe teritoriul României, RO e-Transport, implementat de autorităţi în cadrul procesului de digitalizare a administraţiei fiscale, este în vigoare de la data de 1 iulie, iar contribuabilii vizaţi trebuie să se conformeze, chiar dacă procedura a fost finalizată cu întârziere, iar termenul de aplicare a amenzilor a fost amânat până la 1 octombrie 2022. Această nouă obligaţie se adaugă la celelalte două măsuri majore adoptate în cadrul aceluiaşi proces, cu termene de conformare în iulie 2022,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment