Conducerea Primăriei Zalău s-a întâlnit cu oficialii Tenaris

Primarul Zalăului, Ionel Ciunt, şi viceprimarii Teodor Balajel și Nicolae Fazakas, s-au întâlnit joi, 25 august, cu reprezentanții companiei TenarisSilcotub, managerul general, Mihaela Popescu  și responsabil relații instituționale, Raluca Asanache, pentru a discuta aspecte legate de implicarea administrației locale în dezvoltarea învățământului tehnic din Zalău.

Discuțiile au vizat și proiectele municipalității cu privire la posibilitățile de recreere și petrecere a timpului liber.

,,Apreciem interesul reprezentanților Companiei Tenaris față de comunitatea noastră, precum și disponibilitatea de a se implica în a găsi soluții împreună, la problemele care există astăzi în municipiu”, a declarat, la finalul întâlnirii edilul zălăuan.

Reprezentanții Tenaris au solicitat Executivului Primăriei să permită microbuzelor care transportă muncitori din zonele limitrofe Zalăului să oprească în stațiile în care opresc și mijloacele de transport în comun ale Transubis.

One Thought to “Conducerea Primăriei Zalău s-a întâlnit cu oficialii Tenaris”

  1. aha

    Daca conducerea Silcotub crede ca o sa tina in productie oameni calificati,asa cum vor ei direct din scoala ,cu un salar de inceput de nici 350 euro si cu posibilitatea dupa ani de zile sa ajunga la 500 euro se cam inseala.

Leave a Comment