Comunicat de presă

Comunicat de presă

Data: 24 Iunie 2022

Eficienţă energetică crescută în cazul a 184 de familii din Zalău

UAT Municipiul Zalău a finalizat cel de-al şaptelea proiect pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe, dintr-un total de 12 proiecte depuse în cadrul actualului exerciţiu financiar. Este vorba „Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe GI64 şi bloc 80 (scara A) din Municipiul Zalău”, Cod SMIS 119765, a cărui finanţare a fost asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritări 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 – Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea A – Clădiri rezidenţiale. Autoritatea de Management pentru Programului Operational Regional este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar Organismul lntermediar este Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Obiectivul general al proiectului a fost creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din municipiul Zalău în contextul demersurilor efectuate de autorităţile locale pentru combaterea efectelor generate de gazele cu efect de seră. Rezultatele vizate de proiect au fost scăderea consurnului anual specific de energie al blocurilor de locuinţe din proiect cu cel puţin 50% şi cu cel puţin 60% în cazul energiei pentru încălzire, diminuarea emisiilor echivalent de CO2 cu cel puţin 50% şi creşterea numărului de gospodării cu o clasificare mai bună a consumului de energie cu 184 apartamente. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt asociaţiile de proprietari ale celor două blocuri, aproximativ 550 de persoane fizice, proprietari ai apartamentelor din blocurile menţionate.
Valoarea final: a proiectului este de 3.242.198,08 lei, din care 1.387.697.00 lei este asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, 244.887,71 lei reprezintă contribuţia bugetului naţional, iar 1.609.613,37 lei reprezintă contribuţia locală (buget local şi asociaţii de proprietari).
lmpactul proiectului la nivelul comunităţii înseamnă îmbunătăţirea factorilor de mediu prin reducerea emisiilor de C02, îmbunătăţirea confortului termic şi a stării economice în cazul a 184 de familii şi prin îmbunătăţirea peisajului urban construit.
Alte informaţii se pot găsi pe site-ul www.zalausj.ro, la secţiunea „Proiecte şi programe” sau la următoarele persoane de contact: Butcovan Ramona-Maria, manager de proiect, rbutcovan@zalausj.ro şi Cristian Birjac, purtator de cuvânt, cristianbirjac@zalausj.ro, tel. 0260/610550.

2 Thoughts to “Comunicat de presă”

  1. […] Comunicat de presă Data: 22 Iunie 2022 Eficienţă energetică crescută în cazul a 184 de familii din Zalău UAT Municipiul Zalău a finalizat cel de-al şaptelea proiect pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe, dintr-un total de 12 proiecte depuse în cadrul actualului exerciţiu financiar. Este vorba „Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe GI64 şi bloc 80 (scara A) din Municipiul Zalău”, Cod SMIS 119765, a cărui finanţare a fost asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritări 3 – Sprijinirea… Citeste mai mult […]

  2. […] Comunicat de presă Data: 22 Iunie 2022 Eficienţă energetică crescută în cazul a 184 de familii din Zalău UAT Municipiul Zalău a finalizat cel de-al şaptelea proiect pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe, dintr-un total de 12 proiecte depuse în cadrul actualului exerciţiu financiar. Este vorba „Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe GI64 şi bloc 80 (scara A) din Municipiul Zalău”, Cod SMIS 119765, a cărui finanţare a fost asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment