Cât de înglodat în datorii este statul după plafonarea preţurilor energiei?

De la o estimare iniţială de 14,5 miliarde de lei la apariţia legii care plafona preţurile în enegie, ne-am trezit brusc că sumele sunt mult mai consistente, poate spre 40 de miliarde de lei (8 miliarde de euro) va fi impactul asupra bugetului public. Cum de s-au refăcut calculele atât de abrupt şi cum de dau acum autorităţile brusc din colţ în colţ?

Poate pentru că au apărut rapoartele semestriale privind rezultatele companiilor de distribuţie şi gaura din contabilitatea lor este de toată frumuseţea şi poate fi contemplată de toată lumea. Să vedem ce se scrie, de pildă, în raportul Electrica pentru primul semestru, raport publicat pe 17 august.

„La 30 iunie 2022, subvenţiile de încasat de pe segmentul de furnizare sunt în valoare de 1.132,1 milioane de lei (la 31 decembrie 2021 nu au corespondenţă în situaţiile financiare). Subvenţiile se încasează de la Ministerul Energiei ca urmare a aplicării mecanismului de plafonare a preţurilor energiei electrice şi gazelor naturale aprobat prin OUG nr. 118/2021 cu modificările ulterioare şi OUG nr. 27/2022”.

Deci, 1,13 miliarde de lei de încasat de la stat după aplicarea timp de trei luni a schemei de plafonare (aceasta trebuie să acopere un an întreg, între aprilie 2022 şi martie 2023). Unde am ajunge dacă multiplicăm liniar cele trei luni din 2022 prinse în rapoartele Electrica pentru un an calendaristic? La peste 4,5 miliarde de lei, ba chiar semnificativ mai mult, având în vedere că preţurile energiei electrice au continuat să crească accelerat din aprilie, iar ziua se micşorează după lunile de vară, deci consumul creşte.

Doar subvenţiile pentru Electrica vor depăşi bine un miliard de euro într-un an şi pe listă mai sunt Enel, E.ON etc.

Cum de mai funcţionează distribuitorii după toate aceste plăţi amânate? Păi funcţionează pe credit, mai exact pe overdraft, pentru finanţarea activităţii curente.

„La 30 iunie 2022, datoriile curente s-au majorat cu 2.066 milioane de lei, la 4.521 milioane de lei, de la 2.454 milioane de lei la sfârşitul anului 2021. Descoperirile de cont s-au majorat cu 1.742 milioane de lei în primul semestru din 2022, ajungând la valoarea de 2.369 milioane de lei, de la 627 de milioane de lei la sfârşitul anului 2021, întrucât Grupul a majorat metodele de finanţare a capitalului de lucru prin overdraft pentru finanţarea activităţii curente.

Grupul Electrica are facilităţi de descoperit de cont de la diverse bănci (ING Bank, Raiffeisen Bank, Banca Comercială Română, Banca Transilvania, BNP Paribas, Intesa Sanpaolo Bank, BRD-Group Societe Generale şi UniCredit Bank), cu o limita maximă disponibilă pentru facilităţile de descoperit de cont de până la 2.503 milioane de lei şi scadenţe cuprinse între iulie 2022 şi ianuarie 2024″, se mai arată în raportul Electrica.

Dacă nici în următoarele trei luni statul nu îşi plăteşte datoriile către furnizori, Electrica ajunge la limita overdraftului său de 2,5 miliarde de lei, având în vedere că a folosit din el numai în primele şase luni din acest an 1,7 miliarde de lei, din care doar în trei luni a avut de suportat consecinţele schemei de plafonare.

Cinic vorbind, dacă menţinem actuala schemă de plafonare va trebui să alegem în curând între falimentul furnizorilor de energie şi falimentul suveran. Ce se poate face?

Singura opţiune raţională este revenirea la preţul reglementat – fie sub forma sa clasică, fie într-o schemă de impozitare draconică a profiturilor pe tot lanţul de furnizare, de la producători la traderi, furnizori de energie etc. Avantajul în primul caz este că se ajunge la o ajustare imediată a preţului la consummator, pe când în a doua situaţie se pierde un timp preţios în care se mai închid nişte afaceri şi se mai pierd nişte locuri de muncă, iar redistribuţia încasărilor din astfel de impozite poate fi greoaie şi arbitrară.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

6 Thoughts to “Cât de înglodat în datorii este statul după plafonarea preţurilor energiei?”

  1. PSD, ai grijă !

    Compensările devalizează bugetul public, nu mai sunt bani pt psalarii și pensii. Pardon, pt pensiile speciale nerușinate militare sunt bani, se majorează. PSD te ținem minte, pt cătane ai avut bani să le mărești pensiile. Iar de controlat prețul în energie numai bați din gură, nu faci nimic !

  2. […] De la o estimare iniţială de 14,5 miliarde de lei la apariţia legii care plafona preţurile în enegie, ne-am trezit brusc că sumele sunt mult mai consistente, poate spre 40 de miliarde de lei (8 miliarde de euro) va fi impactul asupra bugetului public. Cum de s-au refăcut calculele atât de abrupt şi cum de dau acum autorităţile brusc din colţ în colţ? Poate pentru că au apărut rapoartele semestriale privind rezultatele companiilor de distribuţie şi gaura din contabilitatea lor este de toată frumuseţea şi poate fi contemplată de toată… Citeste mai mult […]

  3. Anonim

    Orice s-ar întreprinde în țara asta, statul este în pierdere. Plafonarea și compensarea prețului la energie este tot o „afacere” a băieților deștepți din energie. Prețul la energie trebuie stabilit funcție de prețul de producție (controlat la sânge), la care, pe tot lanțul de distribuție sa se aplice un adaos comercial de maxim 100%. Ar dispărea toți intermediarii și firmele căpușă, iar consumatorul final ar avea un preț decent.

  4. Branzoi

    Conducători “iluștri”, minți “ deștepte” … Ne meritam soarta! E România lucrului bine făcut! !!! Emigrați fraților cât încă se mai poate!

  5. Doru

    O tara condusa de incompetenti, Ciolacu, Grindeanu, Bode etc. Degeaba are tara asta oameni destepti, in proportie de 30/35 %, ceilalti sunt mai multi pe care-i manipuleaza hotii cum doresc. Si se mai bat cu pumnii in piept ca sunt patrioti! Inca n-am scapat de esalonul 2 care a urmarit, dupa caderea lui Ceusescu, sa ocupe posturile cheie, sa incerce sa fure cat se poate, sa-si bata joc de oameni. Toti apar la televiziuni plangandu-se ca ei vor reforme, lucruri bune pentru oameni, dar „cineva”, altii nu vor! Care sunt cei care se impotrivesc renuntarii la pensiile speciale, de exemplu? Numeni nu-i de vina, altii sunt de vina. Care sunt „altii”? Dupa ce ca ne confruntam cu o mare Marsavie, Talharie, mai avem de-a face si cu o crasa incompetenta din partea unora care n-ar merita sa fie nici macar sefi de scara.

  6. Silviu

    Esalonul 2 a fost reprezentat, indeosebi de militieni, securisti, colaboratori ai Securitatii, la Salaj i-ati recunoscut pe Marc, Pop Gheorghe Militianul, Nosa etc.

Leave a Comment