Atenție maximă! FISCUL înteţeşte verificările pe linia declarării veniturilor din chirii

Persoanele care obţin venituri din chirii trebuie să depună la Fisc Declaraţia 220 în cel mult 30 de zile de la încheierea contractului de închiriere. Venitul brut obţinut din cedarea folosinţei bunurilor personale reprezintă totalitatea sumelor în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite în contractul încheiat între părţi, pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării acestora.

Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispoziţiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de chiriaș”. Codul fiscal și Codul de procedură fiscală nu au prevederi legale care să oblige rudele să încheie contract de închiriere, dar exista obligația declarării la ANAF a contractelor deja încheiate, impozitarea fiind în conformitate cu prevederile Codului fiscal. Administraţia fiscală nu poate interveni asupra voinţei părţilor exprimată într-un contract de închiriere în ceea ce priveşte nivelul chiriei şi nu poate stabili categoriile de persoane/rude pentru care există obligaţia încheierii unui contract de închiriere.

În schimb, există obligativitatea încheierii unui contract de închiriere și a declarării acestuia la fisc în toate situațiile în care proprietarul încasează sume de bani reprezentând contravaloarea cedării dreptului de folosinţă, indiferent de nivelul acesteia”, se arată într-un comunicat al ANAF. Persoanele care obţin venituri din chirii trebuie să depună la Fisc, în maximum 30 de zile de la înheierea contractului de închiriere a imobilului, Declaraţia 220 privind venitul estimat sau norma de venit, odată cu înregistrarea contractului la ANAF, fiind obligatorie încheierea unui astfel de contract dacă proprietarul încasează bani din cedarea dreptului de folosinţă asupra imobilului.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Sălaj  a demarat luna trecută o campanie de informare şi verificare a respectării cadrului legal în domeniul contractelor de închiriere. Fiscul spune că încheierea unor contracte de închiriere pe sume modice a devenit un fenomen, existând mii de contracte încheiate pe sume de cinci sau chiar un leu. Fiscul a început şi controalele pe această linie, după ce campania de informare s-a încheiat. La nivelul AJFP Sălaj se aflau  înregistrate la începutul lunii noiembrie aproximativ 2.600 de contracte la nivel judeţean, suma maximă fiind de 316.092 lei, iar suma minimă, existentă într-un contract – 2 lei. În municipiul Zalău existau la începutul lunii noiembrie înregistrate peste 1.600 de contracte, suma maximă  fiind de 316.092 lei, iar suma minimă – 5 lei. 

Asociaţiile de locatari, prin administratori, au obligaţia să afişeze la avizierele imobilelor o atenţionare în acest sens, pentru ca proprietarii care au apartamente ori spaţii închiriate, să îşi ia toate măsurile pentru a preveni consecinţele nedorite în cazul în care sunt găsiţi în neregulă de autorităţi. Dacă un contribuabil are mai multe contracte de închiriere, depune câte o declaraţie estimativă pentru fiecare dintre ele. În situaţia închirierii bunurilor deţinute în comun, fiecare coproprietar completează şi depune individual câte o declaraţie. În declaraţiile fiscale se completează căsuţa corespunzătoare modului de determinare a venitului net, respectiv în sistem real sau pe baza cotelor forfetare de cheltuieli. Cota forfetară este în cuantum de 40 la sută.

 

One Thought to “Atenție maximă! FISCUL înteţeşte verificările pe linia declarării veniturilor din chirii”

  1. Anonim

    Le trbuie bani de campanie la hoți

Leave a Comment