Sălăjenii vor petrece cu bucate românești la Zilele Zalăului în Chicago

Zălăuanii stabiliţi în Chicago, Statele Unite ale Americii, vor sărbători şi în acest an “Zilele Zalăului”, prin deja tradiţionalul picnic în aer liber organizată în parcul Bunker Hill Forest Preserve din Chicago. La petrecere vor participa nu doar sălăjenii stabiliți peste Ocean, ci şi alţi români din zonă şi prietenii lor americani, care vor să se distreze româneşte.
Manifestarea ajunsă la a XVI-a ediţie va avea loc sâmbătă, 31 august, cu începere de la ora 11, participanţii având astfel ocazia să-şi aline dorul de casă bucurându-se de gustul bucatelor tradiţionale, de ritmurile muzicii populare româneşti, concursuri și întreceri sportive.
Organizatorii propun un meniu bogat, din care nu vor lipsi micii, ceafa de porc la grătar, clisa friptă, langoşii, gulaşul sau kurtos kolacs, toate stropite cu bere românească. În ceea ce priveşte buna dispoziţie, anul acesta ea va fi asigurată de artişti cunoscuţi comunităţii româneşti din Chicago, respectiv formația Autentic, Ștefan Glăvănescu, Costel Lăzăroiu și alți artiști de muzică populară și pop. Comunitatea de români din Chicago numără peste 100.000 de membri, peste 2.500 dintre ei fiind originari din Zalău.

 

 

2 Thoughts to “Sălăjenii vor petrece cu bucate românești la Zilele Zalăului în Chicago”

  1. Anonim

    NU L-ATI CHEMAT SI PE FLAMNDUL DE RADU CAPILNASIU?

  2. Anonim

    NU C L_AU CHEMAT PE FLAMANDUL DE ACUM

Leave a Comment