Două weekenduri prelungite în iunie

După “vacanța” forțată pe care am fost nevoiți, mulți dintre noi, să o acceptăm din cauza pandemiei provocate de noul coronavirus, luna iunie debutează în forță cu două mini-vacanțe la sfârșit de săptămână. Așadar, primul weekend prelungit va fi cel care urmează, ziua de luni, 1 iunie, fiind sărbătoare legală, implicit zi liberă pentru cei mai mulți angajați, în special pentru cei din sectorul bugetar. Următoarea mini-vacanță – în fapt – un nou sfârșit de săptămână prelungit, va fi cel din prima decadă a lunii iunie, respectiv 6-8 iunie. Ziua de Rusalii – 8 iunie este, de asemenea, zi de sărbătoare legală, fiind declarată prin lege zi liberă. Următoarele sărbători din acest an vor fi, așadar: 1 iunie – Ziua Copilului, 7 iunie (duminică), 8 iunie (luni) — Rusalii, 15 august – Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfântul Andrei, 1 Decembrie – Ziua Națională a României, 25 decembrie, 26 decembrie – Crăciunul. Potrivit prevederilor legale în vigoare, angajaţii care sunt nevoiţi să lucreze inclusiv în zilele considerate libere, trebuie să primească bani în plus la salariu, în sensul în care ziua lucrată va fi plătită dublu.

Foto: © Magazin Sălăjean

3 Thoughts to “Două weekenduri prelungite în iunie”

  1. Anonim

    Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese !

  2. Anonim

    nu este obligatoriu sa fie platite dublu, cred ca este cel putin 75%

  3. Anonim

    Cam putine zile libere!

Leave a Comment