Despre centralele pe lemne

Foarte mulți oameni aleg să-ți încălzească locuința cu ajutorul unei centrale pe lemne. Pentru cei car enu știu mai exact ce reprezintă acestea și cum funcționează, am încercat să sintetizăm cele mai importante lucruri despre centralele pe lemne, pe care orice om ar trebui să le cunoască înainte să-și achiziționeze una.

Centrala pe lemne constituie un ansamblu de componente, iar elementul central este cazanul pe lemne. În componența ei mai intră și: pompe de circulație,vas de expansiune, echipamente de măsura, control și securitate (supape de siguranță, vana de descărcare termică de securitate, termometre, manometre, termostate),precum și robineți, fitinguri, țevi etc care se dimensionează în funcție de aplicație; după caz în componența centralei termice pot intra și un boiler pentru preparare apă caldă menajeră și furnitura acestuia.

Pe lângă toate acestea, centrala termică necesită și atenție specială dacă putem spune așa. Aceasta trebuie să fie amplasată într-o încăpere special destinată și trebuie respectate normele legale. Trebuie prevăzută cu o priză de aspirație aer și una de ventilație, o ușă metalică cu deschidere spre exterior și un coș de fum la care se racordează cazanul pe lemne.

În ceea ce privește componentele centralei termice, amintim următoarele: cazanul de încălzire, supapele de siguranță, vana termică de securitate, vasul de expansiune, pompele de circulație, preparatorul de apă caldă menajeră.

Cazanul de încălzire

Puterea necesară pentru acest cazan se alege după ce s-a calculat necesarul termic al locuinței respective. Acesta se calculează de către un proiectant în funcție de mai mulți factori: temperatura exterioară de calcul specifică zonei climatice respective, temperatura interioară dorită pe fiecare încăpere, de tipul, grosimea și izolația termică a pereților, adaosuri pentru orientare, amplasare, ventilare etc.

Supapele de siguranță

Acestea se aleg în funcție de tabelul din cartea tehnică a cazanului. De regulă, presiunea de descărcare este de 2 sau 3 bari. Totdeauna trebuie să se monteze 2 supape de siguranță, iar între cazan și supape nu se admite prezența niciunui robinet.

Vana termică de securitate

Aceasta trebuie montată pe intrarea în serpentina de răcire integrată în cazan.

Pompele de circulație

Acestea se aleg în funcție de debitele de calcul și înălțimile de pompare necesare, toate acestea calculate de către proiectant. Este necesară utilizarea unei soluții de ridicare a temperaturii de retur pentru evitarea fenomenului de coroziune la temperatura joasă a pereților cazanului.În acest sens se poate folosi o pompă de by-pass montată în paralel pe cazan sau alte soluții conform schemelor prezentate în cartea tehnică a cazanului.

Preparatorul de apă caldă menajeră

Pentru prepararea apei calde menajere nu se va folosi un schimbător de căldură instantaneu ci doar cu acumulare și în nici un caz nu se va folosi serpentina integrată în cazan. Pe circuitul primar al boilerului este bine să existe o pompă de circulație care să fie comandată de un termostat.

Vasul de expansiune

Este foarte importantă alegerea acestuia. Acesta are efect asupra creșterii presiunii în instalație, cât și a stabilirii punctului de fierbere a apei din cazan.

În final, ținem să specificăm că o astfel de instalație este cu circulație gravitațională și nu există riscul opririi solicitării de căldura din partea instalației sau a circulației libere între cazan și consumatorii de căldură.

 

2 Thoughts to “Despre centralele pe lemne”

  1. marioara

    Super-oferta: castiguri online. Cautam urgent operatori pe internet. Castigurile sunt foarte motivante. Lucrati acasa la dvs, la calculator, in timpul liber. Asiguram instruire gratuita si de cea mai buna calitate. Trebuie sa aveti varsta de 18 ani si cunostinte minime de navigare pe internet. Cereti acum detalii la adresa de email pacurarumarioara1964@gmail com

  2. Anonim

    mereti ma…chiar?

Leave a Comment