Romsilva: Direcția Silvică Sălaj a luat toate măsurile pentru eliberarea terenului necesar autostrăzii

În urma acuzațiilor lansate în spațiul public de către Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, care a anunțat în mod public că există probleme pe lotul de autostradă Cluj – Zalău și susține că o parte din vină le aparține silvicultorilor, Romsilva a reacționat. Regia Națională a Pădurilor a anunțat că pentru realizarea obiectivului „Autostrada Brașov – Tg. Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 3B Mihăiești – Suplacu de Barcău”, a fost aprobată scoaterea definitivă din fondul forestier a unui teren forestier de 95,46 hectare, iar acuzațiile lansate în spațiul public sunt nefondate.

Potrivit Romsilva, în baza Ordinului nr. 1339/23.05.2022 al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Direcția Silvică Sălaj, prin Ocolul Silvic Almaș, a organizat lucrările de inventariere, marcare și exploatare a masei lemnoase pe suprafața care face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, pentru realizarea obiectivului de investiții. Masa lemnoasă a fost exploatată în regim de urgență, fiind constituite 13 partizi pentru suprafața de 18,73 hectare, fond forestier proprietatea publică a statului. Până la această dată, a fost exploatată masa lemnoasă pentru 12 dintre acestea, mai puțin cea din Sâmnihaiu, parcelele 3A și 3D, deoarece, prin adresa 1908/01.08.2022, constructorul a solicitat amânarea procesului de exploatare până la finalizarea investigațiilor geotehnice, geologice și a corelării rezultatelor cu soluția prevăzută în proiectul tehnic de execuție al autostrăzii în zona km 13+100 – 14+100. În data de 30 septembrie 2022, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a comunicat Direcției Silvice Sălaj, că investigațiile geotehnice și geologice au fost finalizate și, prin urmare, procesul poate fi reluat. Având în vedere că la 30 septembrie 2022 a expirat contractul de vânzare a masei lemnoase pentru zona Sânmihaiu, parcelele 3A și 3D, a fost necesară reluarea procedurilor de licitație a masei lemnoase, licitația fiind organizată de către Direcția Silvică Sălaj în data de 16 noiembrie 2022. „Pentru realizarea obiectivului de investiții în cauză, Direcția Silvică Sălaj a luat toate măsurile necesare pentru eliberarea terenului destinat realizării investiției ”Autostrada Brașov – Tg. Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 3B Mihăiești – Suplacu de Barcău”, iar acuzațiile lansate în spațiul public sunt nefondate”, se mai arată în mesajul Romsilva.

Fotografie cu caracter ilustrativ

One Thought to “Romsilva: Direcția Silvică Sălaj a luat toate măsurile pentru eliberarea terenului necesar autostrăzii”

  1. […] În urma acuzațiilor lansate în spațiul public de către Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, care a anunțat în mod public că există probleme pe lotul de autostradă Cluj – Zalău și susține că o parte din vină le aparține silvicultorilor, Romsilva a reacționat. Regia Națională a Pădurilor a anunțat că pentru realizarea obiectivului „Autostrada Brașov – Tg. Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 3B Mihăiești – Suplacu de Barcău”, a fost aprobată scoaterea definitivă din fondul forestier a unui teren forestier de 95,46 hectare, iar acuzațiile… Citeste mai mult […]

Leave a Comment