Reabilitarea soclului monumentului Wesselényi s-a încheiat

Reprezentanții Primăriei Zalău au efectuat, ieri, recepția lucrărilor de reabilitare efectuate la soclul monumentului Wesselényi, din Centrul istoric al Zalăului. Lucrările au fost începute în septembrie 2019, nefiind finalizate la termen, respectiv aprilie 2020 și nici după amânarea repetată a acestui termen. De menționat este faptul că lucrarea pentru care municipalitatea a plătit peste 91.000 de euro a vizat restaurarea postamentului și înlocuirea dalelor din piatră din jurul monumentului. În această sumă nu sunt incluse viitoarele lucrări de reabilitare a întregii zone. “Investiția cuprinde lucrări de restaurare și reabilitare a postamentului și în jurul acestuia și lucrări de restaurare și reabilitare a componentelor din piatră. Valoarea investiției este de 445.079 de lei, reprezentând echivalentul a peste 91.000 de euro. Executantul lucrării este S.C Dimeny Granit SRL din Crasna. Primăria Zalău a anunțat, totodată, că prin intermediul unui proiect finanțat din fonduri europene, Piața Iuliu Maniu urmează să între într-un amplu proces de reabilitare și modernizare. Astfel, fântâna arteziană va fi reabilitată, iar sistemul de iluminat public va fi realizat cu stâlpi de iluminat cu LED și sistem de “telegestiune”. Pe stâlpi vor fi montate camere de supraveghere video. De asemenea, vor fi plantați arbori ornamentali, va fi amenajat spațiul verde și zona va fi dotată cu mobilier urban: bănci, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete, cișmele pentru apă și corpuri de iluminat public. În momentul de față, proiectul se află la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației pentru semnarea contractului de finanțare” a anunțat municipalitatea într-un comunicat remis presei, joi, 14 ianuarie. Grupul statuar “Wesselényi” este inclus în lista monumentelor istorice emisă de Ministerul Culturii și Patrimoniului National, cod SJ-III-m-B-05151. Grupul statuar este opera sculptorului Fadrusz János (1856 – 1903). Monumentul a fost inaugurat în anul 1902 şi îl reprezintă pe baronul Wesselényi Miklós – fiul (1796 – 1850) și pe ciobanul român Samson Pop din Rona, de lângă Jibou.

2 Thoughts to “Reabilitarea soclului monumentului Wesselényi s-a încheiat”

  1. tandala

    „unde ti-s oile, bade?”

  2. Anonim

    FURACIUNE PE FATA ….MARCA PRIMARIA ZALAU….CU 91000 EURO SE PUTEAU CONSTRUII DE LA ZERO 10 SOCLURI SIMILARE IN 2 LUNI ….NU REPARAT UN SOCLU INTR-UN AN JUMATE

Leave a Comment