Lucrările de reabilitare a drumului DJ 108 A, Bogdana – limită județ Cluj, recepționate de administrația județeană

Lucrările de reabilitare și modernizare a DJ 108A: Bogdana – limită județ Cluj au fost recepționate, în cursul acestei săptămâni. „Această realizare se constituie într-un plus de bine pentru cetățenii localităților pe care le leagă, în ceea ce privește siguranța, mobilitatea și păstrarea într-o stare tehnică bună a mijloacelor de transport care circulă pe tronsonul de drum județean reabilitat. Li se adaugă beneficiile în plan economic și social, generate de o cale de comunicație rutieră modernă ce asigură și o conectivitate mai bună între localități, între județe și chiar la nivel mai mare. Faptul că drumul a fost realizat într-o zonă împădurită, pitorească va face ca acest areal să fie mai atractiv din toate punctele de vedere. Mulțumiri și felicitări tuturor celor implicați în reușită!”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliul Județean (CJ) Sălaj.

Investiția în valoare de aproape 53 milioane de lei a fost finanțată din bani europeni, prin Fondul European de Dezvoltare Regională – Programul Operațional Regional 2014-2020 și a presupus reabilitarea și modernizarea tronsonului de 11,6 km, construirea de trotuare și piste de biciclete, amenajarea de stații de transport public, realizarea de rigole și șanțuri protejate cu beton, executarea zidurilor de sprijin, construirea, înlocuirea sau reabilitarea podurilor și podețelor.

 

La recepția lucrărilor au fost prezenți și reprezentanți ai constructorului, ai proiectantului și ai dirigintelui de șantier, primarii comunelor traversate de DJ 108A, precum și specialiști de la Inspectoratul de Stat în Construcții Sălaj, respectiv din Direcția Investiții și Programe Publice și Direcția Patrimoniu din CJ Sălaj.

One Thought to “Lucrările de reabilitare a drumului DJ 108 A, Bogdana – limită județ Cluj, recepționate de administrația județeană”

  1. […] Lucrările de reabilitare și modernizare a DJ 108A: Bogdana – limită județ Cluj au fost recepționate, în cursul acestei săptămâni. Citeste mai mult […]

Leave a Comment