Tururi virtuale cu și despre județul Sălaj. Sofia But – ambasadorul Sălajului în lume

Imagini inedite cu locuri de poveste din județul Sălaj pot fi urmărite pe canalale de You Tube, Twitter și pe pagina de facebook a Asociației Pro Guide România. Și asta grație sălăjencei Sofia But, ghid național de turism atestat, originară din localitatea Peceiu, județul Sălaj. Clujeancă ’’prin adopție’’, actualmente stabilită în Italia, cu dublă cetățenie româno-italiană, Sofia But este membră a Asociației Pro Guide România și a realizat individual șase tururi virtuale în care promovează locuri deosebite din țară. Din cele șase prezentări realizate până în prezent, trei sunt în exclusivitate cu și despre județul nostru. Este vorba despre turul virtual al Bisericilor de lemn din județul Sălaj, Grădina Botanică ’’Vasile Fati’’ din Jibou și Sfinxul din Bădăcin – Iuliu Maniu – Casa Memorială. ’’Sălajul este sufletul meu. De Sălaj, de locul meu natal, mă leagă numai amintiri plăcute și vreau să vă spun că din cele peste 80 de prezentări realizate în cadrul asociației în doar câteva luni de la înființare, șase sunt realizate de mine. Din acestea, trei sunt din județul nostru, pe care îl promovez din suflet și cu suflet. Pot să spun că mă lupt pe cont propiu pentru promovarea județului și a României, dar o fac cu plăcere’’, a spus Sofia But.

Asociația Pro Guide România are până în prezent peste 300 de membri, ghizi turistici atestați – pasionați de munca lor și este coordonată de Alina Tomer. Filmulețele  realizate de Sofia au adunat mii de vizualizări, iar frumusețile județului Sălaj au ajuns să fie descoperite de oamenii de pe tot globul. Toți cei care au nevoie de un ghid turistic atestat pot apela cu încredere la serviciile oferite de membrii Asociației Pro Guide România, aceasta fiind singura din România membră în Federația europeană și mondială a ghizilor de turism. Persoanele care intenționează să viziteze Sălajul o pot contacta pe sălăjeanca Sofia But virtual, fie pe pagina personală de facebook sau pe pagina ’’Dor de ducă’’. Și o pot face cu încredere pentru că Sofia știe perfect, aproape milimetric, despre frumusețea și istoria fiecărui loc din județul Sălaj. Știe, pentru că este un ambasador cu studii de specialitate,  cunoscătoare și vorbitoare a cinci limbi străine, dar și cu o vastă experiență în domeniul turismului, în permanență foarte bine documentată. A absolvit Facultatea de Geografie din cadrul Universității ’’Babeș-Bolyai’’(UBB) din Cluj-Napoca și a finalizat un master în domeniu, cu bursă de studiu tot în cadrul aceleași universități. Actualmente, la cei 54 de ani, urmează cursurile Facultății de Teologie Greco-Catolică la UBB.

A făcut peste trei ani de voluntariat în domeniu și ajuns să ghideze turiștii pe aproape toate continentele mapamondului. În plus, grație ei, Sălajul a ajuns să fie vizitat, în mare parte virtual, de zeci de turiști nu doar români, ci și străini, turiști cărora în activitatea ei de ghid le-a povestit și despre frumusețile locurilor natale, despre Sălaj. Le-a povestit cu atâta suflet  și cu atâta mândrie încât județul nostru a ajuns cunoscut  peste tot pe unde sălăjeanca a pășit (America de Sud – Chile, Paraguay, Argentina, Patagonia, Brazilia; Asia – Filipine; Europa- toate țările, Emiratele Arabe și multe altele). Din 2014, Sofia But merge anual timp de aproximativ trei luni pentru a face voluntariat la Mănăstirea ’’Tatăl Nostru’’ din Ierusalim, locul în care, după cum spune sălăjeanca, ’’fericirea este maximă’’.

’’La ce relații internaționale am, referitor la activitatea mea de ghid, ar trebui să stau linistită si să nu mă preocupe județul Sălaj. Dar când cunosc atâtea locuri, oameni pe care i-am adus eu în România să o viziteze, nu pot să stau nepăsătoare în ceea ce reprezintă Sălajul că județul, ca istorie si ca suflet. Mă lupt pe cont propriu pentru promovarea județului meu și a României. Pot să  spun că, la munca pe care o am, sunt ambasadoarea țării și a județului meu de suflet, fără a cere nimic în schimb’’, a adăugat ghidul turistic Sofia But. Ultimul tur virtual realizat de Sofia a fost prezentat la finalul săptămânii trecute. Este vorba despre ’’Cimitirul Săracilor – Memorialul durerii Sighet’’ care a fost transmis în direct pe Canalul YouTube – ProGuide România.

 

11 Thoughts to “Tururi virtuale cu și despre județul Sălaj. Sofia But – ambasadorul Sălajului în lume”

  1. Claudia

    Super! Felicitari! Si multumim pentru tot ce faci pentru Romania! ?

    1. Anonim

      O adevărată profesionista,un om de excepție!!!

    2. Sofia But

      Multumesc frumos!??

    3. Sofia But

      Multumesc frumos!

  2. Anonim

    E minunat tot ce faci, Sofica! Ține-o tot așa!

    1. Sofia But

      Multumesc frumos!??

  3. MARIUS

    Felicitari Sofia! Ești o fică a satului Peceiu cu care ne mandrim, ne mândrim cu tot ceea ce faci ducând cu tine si promovand peste tot in lume frumoasele locuri si obiceiuri Sălăjene. Iti multumin si pentru minunata carte Dor de Peceiu din care citez: „Ma prunci, oriunde ati fi plecați în lume, sa nu uitati sa va întoarceți acasă…”

    1. Sofia But

      Multumesc frumos!??

  4. Lavinia

    Sofia un om deosebit ,om cu imima mare ,caracter deplin sunt multe cuvinte de lauda la adresa ta dar „Bogatia unui om reiese din fapte nu din vorbe ” Te iubesc suflet drag !

    1. Sofia But

      Multumesc frumos!??

  5. Dinel

    Foarte frumos, interesant, succes în continuare

Leave a Comment