Şi la Plopiş s-a cântat şi s-a dansat „Hora Unirii”!

Comuna sălăjeană Plopiş este o localitate pitorească, aflată la poalele Munţilor Plopiş, în sud-vestul judeţului. Este o aşezare românească cu oameni buni şi gospodari, plini de viaţă şi cu înalt spirit patriotic, care ştiu să respecte orice „rânduială” benefică comunităţii şi, implicit, fiecăruia dintre ei. Aşa s-a întâmplat şi duminică, 24 Ianuarie 2016, când Plopişul a fost în sărbătoare. După săvârşirea Sfintei Liturghii, Primăria şi  Consiliul Local Plopiş, împreună cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj (CCAJS), au desfăşurat, în Căminul Cultural al comunei, o festivitate dedicată sărbătoririi a 157 de ani de la unirea Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească. Înălţătoarea activitate culturală face parte dintr-un program mărinimos al CCAJS, pe anul în curs, sub coordonarea dl. Daniel Săuca – directorul instituţiei.

În cadrul acestei manifestări culturale, cu multiple conotaţii istorice din viaţa românilor de pretutindeni, Ansamblul Folcloric Profesionist „Meseşul” din Zalău (al CCASJ, condus de Paula Taloş) a prezentat un program cultural-artistic, cu cântece şi cu  dansuri populare din Sălaj şi din Transilvania. Ceea ce s-a petrecut la Plopiş, a fost reprezentativ pentru a celebra „Mica Unire” de la 24 Ianuarie 1859 (sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza), deschizătoarea de drum spre „Marea Unire” de la 1 Decembrie 1918, spre ROMÂNIA MARE !

În acest context, cu acompaniamentul muzical al orchestrei ( dirijor, Dorel Ciobanu), evoluţia artiştilor ansamblului a fost una pe măsura evenimentului celebrat. Soliştii de muzică populară: Lucreţia Bolba, Andrei Opriş, Mădălina Colcer, Alexandra Iacob, Diana Gherman, Alice Ghile şi Adriana Baciu Bonţe au încântat întreaga asistenţă. Printre cântecele acestora s-au aflat: De când îi lumea făcută; Fericită, nu-i ca mine; Suntem două surorele; Nu te uita, bade, lung; Doamne, cum să-ţi mulţumesc?; Mândră floare de cireş; În lume cât îi trăi şi Până îs copil la mama. Cele cinci perechi de dansatori (coregraf, Radu Mureşan) au captivat atenţia spectatorilor prin suita frumoaselor şi vioaielor dansuri populare de : Barcău, Agrij, Someş, Dăişoară, Crihalma fetelor, Maramureş şi Sub codru. Precum cântăreţii, dansatorii au fost răsplătiţi de public, cu generozitate, prin aplauze.

Festivitatea s-a încheiat cu intonarea vestitei poezii a poetului Vasile Alecsandri, „Hora Unirii”, pe muzica compozitorului Alexandru Flechtenmacher, concomitent cu dansarea acesteia, într-o adevărată şi inegalabilă horă românească, în care „ şi-au dat mână cu mână, în hora noastră, cea frăţească”, locuitori ai comunei şi nu numai !

La sfârşit, despre spectacol, Cristina Fiţ – agent de turism în cadrul Centrului de Informare Turistică al comunei Plopiş, a spus, printre altele: „[…] Ne bucurăm că şi în acest an am avut prilejul să sărbătorim „Mica Unire” în comuna Plopiş. […] Eu şi colega mea, Lavinia Mărioara Bodea, ne-am implicat în popularizarea acestui măreţ eveniment, cu o importantă semnificaţie în istoria românilor.[…] A fost un spectacol solemn reuşit, pentru care mulţumim CCAJS, orchestrei şi artiştilor prezenţi, precum şi domnului director Daniel Săuca, cel mare a adus – din nou – Ansamblul Folcloric „Meseşul” din Zalău în comuna noastră. […] Cu această ocazie, urez „La mulţi ani!, tuturor românilor şi, deopotrivă, locuitorilor din comuna noastră”.

   Prof. Marin ŞTEFAN

One Thought to “Şi la Plopiş s-a cântat şi s-a dansat „Hora Unirii”!”

  1. Anonim

    PAUL MAGHIU A JUCAT HORA UNIRII SAU A CERUT AUTONOMIE?

Leave a Comment