Porți vechi din Sălaj, cuprinse într-un amplu program de promovare și salvare

O echipă a Asociației „Arhaic” derulează un proiect cultural menit să identifice porți vechi din satele sălăjene, elemente care constituie piese de rezistență ale patrimoniului construit.

Proiectul cultural „Porți și împrejmuiri tradiționale și istorice din Sălaj” a vizat ieșiri în teren și documentarea unei categorii aparte de patrimoniu construit: porțile vechi. „Nu ne-am limitat la sate ci am străbătut și orașele în contextul în care, în zona urbană, evoluția spațiului construit este una mai dinamică iar presiunea înnoirii porților este chiar mai mare decât în zona rurală. Până în prezent, a fost încheiată etapa de documentare în teren a porților și împrejmuirilor tradiționale din Sălaj. Demersul nostru continuă întrucât obiectivele principale ale acestui proiect sunt restaurarea/repararea completă a unei porți tradiționale din județul Sălaj și realizarea mai multor materiale video. Acestea vor conține scurte montaje de materiale video surprinzând o perspectivă actuală asupra problematicii porților tradiționale, simboluri, obiceiuri, percepția asupra porții în lumea satului și procesul de restaurare a porții selectate în cadrul proiectului. În urma unei selecții, pentru 10 porți documentate vor fi realizate modele 3D, iar în final va fi realizată o expoziție cu fotografii relevante pentru cercetarea realizată”, se arată în mesajul echipei de cercetare. Scopul proiectului este conștientizarea publicului larg în legătură cu valoarea, importanța și frumusețea acestei categorii de patrimoniu construit din lemn și piatră, anume porțile și gardurile vechi – elemente funcționale ale oricărei gospodării și care înglobează elemente de artă și meșteșug. Proiectul este susținut de Ordinul Arhitecților din România și se desfășoară în parteneriat cu Centrul de Cultura si Arta al Judetului Salaj, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Muzeul Județean Satu Mare și Asociația Tarnat – Kalotaszeg Durabil. Echipa proiectului este formată din Cornelia-Florina Fechete, Mădălina Varga și Bogdan Ilieș.

Foto: Asociația „Arhaic”

2 Thoughts to “Porți vechi din Sălaj, cuprinse într-un amplu program de promovare și salvare”

  1. […] O echipă a Asociației „Arhaic” derulează un proiect cultural menit să identifice porți vechi din satele sălăjene, elemente care constituie piese de rezistență ale patrimoniului construit. Proiectul cultural „Porți și împrejmuiri tradiționale și istorice din Sălaj” a vizat ieșiri în teren și documentarea unei categorii aparte de patrimoniu construit: porțile vechi. „Nu ne-am limitat la sate ci am străbătut și orașele în contextul în care, în zona urbană, evoluția spațiului construit este una mai dinamică iar presiunea înnoirii porților este chiar mai mare decât în zona rurală. Până în prezent,… Citeste mai mult […]

  2. […] O echipă a Asociației „Arhaic” derulează un proiect cultural menit să identifice porți vechi din satele sălăjene, elemente care constituie piese de rezistență ale patrimoniului construit. Proiectul cultural „Porți și împrejmuiri tradiționale și istorice din Sălaj” a vizat ieșiri în teren și documentarea unei categorii aparte de patrimoniu construit: porțile vechi. „Nu ne-am limitat la sate ci am străbătut și orașele în contextul în care, în zona urbană, evoluția spațiului construit este una mai dinamică iar presiunea înnoirii porților este chiar mai mare decât în zona rurală.  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment