Omagiu adus marelui om politic Iuliu Maniu

Marele om politic Iuliu Maniu a fost omagiat luni, 8 ianuarie, la Zalău, la 145 de ani de la naştere. Manifestările prilejuite de acest eveniment au dat startul Anului Centenarului în Sălaj şi au constat în depuneri de flori şi jerbe la bustul liderului ţărănist, artizan al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

În acelaşi context, au rostit alocuţiuni managerul Bibliotecii Judeţene „Ioniţă Scipione Bădescu” Zalău, Florica Pop, şi prefectul Florin Florian, în timp ce un grup de bădăcineni a cântat „Imnul lui Maniu”, pe versuri compuse în 1986, de către sălăjeanul Ioan Pop. Prefectul Sălajului a profitat de moment pentru a sublinia necesitatea reabilitării Casei Memoriale de la Bădăcin, menţionând că acest lucru poate fi posibil doar printr-o implicare comună a tuturor factorilor implicaţi: „Am păşit, nu de mult, în Anul Centanarului, iar pentru noi, sălăjenii, este un motiv de mândrie că la 1 Decembrie 1918, marele om politic Iuliu Maniu a jucat un rol important. Prezenţa noastră aici este un gest de recunoştinţă, care ar trebui dublat cu fapte şi acţiuni. Şi când spun acest lucru, mă gândesc în primul şi în primul rând la punerea în valoare şi reabilitarea Casei Memoriale de la Bădăcin. Cu soluţii viabile, cu multă dorinţă, instituţiile, societatea civilă şi toţi cei care suntem aici vom putea să atingem acest obiectiv”.
Programul zilei a mai cuprins expoziţii şi prezentări de carte şi documente la secţiile Bibliotecii şi o masă rotundă cu participarea istoricilor Marin Pop şi Ioan Ciocian.

3 Thoughts to “Omagiu adus marelui om politic Iuliu Maniu”

  1. Anonim

    POP SI FLORIAN DOI COMUNISTI

  2. Tăunu

    Pop a fost, pe vremea comuniştilor, de trei ori primar ala Şimleului, atunci conta valoarea !

    1. Anonim

      te referi la senatorul ghita pop mai bine psd-ist decat securist?

Leave a Comment