Memorialul „Iuliu Maniu – făuritor de țară” a fost inaugurat la Șimleu Silvaniei

Manifestările prilejuite de împlinirea a 63 de ani de la moartea marelui om politic Iuliu Maniu s-au desfășurat în acest an, duminică, 5 februarie, la Şimleu Silvaniei (oraşul în care s-a născut marele ţărănist).
Decizia schimbării localităţii-gazdă – acest eveniment fiind organizat până acum în Bădăcin – a fost luată întrucât în oraşul de sub Măgura a fost inaugurat Memorialul “Iuliu Maniu – făuritor de ţară”, o operă complexă realizată de artistul sculptor Nicu Mihoc. La festivitatea de inaugurare au fost prezente autorități locale și județene, sculptorul care a realizat Memorialul, Nicu Mihoc, secretarul de stat în Ministrul Culturii și Identității Naționale, Alexandru Pugna, invitați și un numeros public.
Corul „Dealul Țarinii”, din Bădăcin, a intonat, în deschiderea festivităților, imnul de stat după care primarul orașului Șimleu Silvaniei, Septimiu Țurcaș, împreună cu autorul monumentului dedicat „Sfinxului de la Bădăcin”, au dezvelit monumentul, în alpauzele celor prezenți. Câte un sobor de preoți ortodocși și greco-catolici au ținut apoi slujbe de pomenire și sfințire a memorialului. Potrivit artistului care a realizat statuia lui Iuliu Maniu, ce este reprezentat stând pe un jilț pe care este așezată o cergă, opera evidențiază trăsăturile și expresivitatea pe care acesta le avea la vârsta de 45 de ani, în anul 1918. Lucrarea este așezată pe un piedestal așezat în mijlocul unui luciu de apă care se revarsă peste conturul României Mari. Pe soleea care înconjoară conturul țării este un citat, un fragment din declarația de la 1918 a lui Iuliu Maniu. Pe jilțul „Sfinxului de la Bădăcin” este o cergă țărănească pe care sunt motive tradiționale din Moldova, Țara Românească și Transilvania, ceea ce subliniază, pe de-o parte, faptul că la obârșie Iuliu Maniu provenea din rândul țărănimii și a evoluat până la postura de om de stat, pe de alta, unitatea celor trei provincii românești. „Conceptul lucrării este o poveste a personajului și a faptelor lui Iuliu Maniu.Toată construcția lucrării este în jurul personajului din mijloc, Iuliu Maniu, care este realizat din bronz și este așezat pe un jilț care subliniază statura lui de om de stat. Cât despre poziția mâinilor, mâna stângă strânsă înseamnă unitate, iar mâna dreaptă cu palma în jos înseamnă poziția liderului care conduce. Toată lucrarea stă pe un piedestal așezat în mijlocul unui luciu de apă care se revarsă peste conturul României Mari. Pe soleea care înconjoară conturul țării este un citat, un fragment din declarația de la 1918 a lui Iuliu Maniu. Iuliu Maniu stă așezat pe jilț din două motive: reprezentarea personajelor stând în picioare este de sorginte sovietică și faptul că personajul stând pe un jilț reprezintă demnitatea lui de om de stat”, susţine sculptorul acestui Memorial, Nicu Mihoc.

One Thought to “Memorialul „Iuliu Maniu – făuritor de țară” a fost inaugurat la Șimleu Silvaniei”

  1. Anonim

    27 de ani, lume puțină, se vede că nici apă n-au avut în bazin – nu prea a fost apreciat Iuliu Maniu acolo!

Leave a Comment