La Editura „Caiete Silvane” a apărut volumul “Spații, puncte, noduri, filme”

La Editura “Caiete Silvane”, în colecția “Scriitori sălăjeni”, a apărut volumul “Spații, puncte, noduri, filme” de Simona Ardelean, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

Despre carte

“(…) cinegrafiile mele nu sunt cronici cinematografice propriu-zise, ci aplecări fireşti spre lumea sensibilă a Cuvântului cu care mă înconjor nu numai prin natura meseriei mele, dar şi prin punctările personale ale tuturor experienţelor culturale care m-au modelat. În volumul de faţă, structurat în cinci capitole distincte, am pornit de la ideea unui desen complex dintr-un covor persan. Dacă în primul volum, distanţele cromatice se situau la extrema spectrului pe imaginara tablă de şah, aici nuanţările sunt necesare, iar culorile nu servesc consolidării memoriei, ci sunt relevante semantic în ritmurile lor vitale. (…). Cronicile mele nu fac decât să personalizeze o experienţă artistică, de multe ori cathartică, pe care în faţa peliculelor o trăiesc. Cheia interpretativă pe care le-o dau nu este absolută şi mă opresc, la timp, din a devoala intenţia finală a filmelor, nu numai pentru că ea-mi scapă, intenţionat, ci şi pentru că ea se modifică, în funcţie de punctul de referinţă la care se raportează. În schimb, recomand, îndemn, rescriu, reţes”, a spus autoarea. Simona Ardelean s-a născut în 27 august 1981 la Șimleu Silvaniei. A urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în  anul 2004. Și-a terminat studiile cu un master în Istoria ideilor – istoria imaginilor, urmat de un doctorat în Literatură Comparată în cadrul aceleiași universități. În timpul studiilor doctorale a beneficiat, timp de patru luni, de o bursă de cercetare Erasmus (Bologna – 2010). A participat la diverse cursuri de formare în afara țării (Cork în anul 2009; Graz în anul 2012; Budapesta în anul 2015) și a coordonat un proiect Comenius Multilateral (2011-2013) în liceul în care lucrează ca titular. Publică lunar o rubrică de cronică de film în revista culturală “Caiete Silvane”.  Este autorul a numeroase articole de specialitate şi recenzii publicate în “Caiete Silvane”, “Caietele Echinox”, “Discobolul”, “Europe’s Times and Unknown Waters”, dar și în volume colective. Cu volumul “Flăcări, foc, arderi interioare în raportul verbal-vizual” a câştigat concursul de debut al Editurii Adenium, secţiunea Eseu în anul 2014. A mai publicat volumul “Cinegrafii”, la Editura “Caiete Silvane” Zalău în anul 2018.

One Thought to “La Editura „Caiete Silvane” a apărut volumul “Spații, puncte, noduri, filme””

  1. Dorin

    Felicitari, Simona!

Leave a Comment