La Centrul de Cultură şi Artă, “Satele sălăjene şi poveştile lor” – lansare de carte marca Burghele

Sala “Dialoguri europene” a Centrului de Cultură şi Artă (CCAJ) Sălaj a găzduit marţi, 23 februarie, lansarea primelor patru volume din seria “Satele sălăjene şi poveştile lor” – autor Camelia Burghele. Este vorba despre un proiect editorial realizat cu sprijinul companiei “TenarisSilcotub”, apărut la editurile “Caiete Silvane” Zalău şi “Etnologică” Bucureşti.

Evenimentul editorial a adunat zeci de oameni de cultură, autorităţi publice, colegi, prieteni şi nu în ultimul rând distinsa familie a autoarei. Cele două edituri cu sprijinul, CCAJ Sălaj şi a companiei precizate, au demarat publicarea unei monografii sălăjene sub semnătura etnologului Camelia Burghele, în mai multe volume, dintre care primele patru au fost tipărite. Volumele lansate conțin texte de specialitate, unele publicate deja în cărți semnate de Camelia Burghele, altele aduse la zi, iar altele inedite. “Judeţul Sălaj are nevoie de asemenea cărţi prin care să demonstrăm identitatea, să demonstrăm ceea ce ţine cu adevărat de folclorul nostru, de aceste poveşti ale satului sălăjean. Este un titlul foarte bun, în sensul în care cu adevărat trebuie spuse aceste poveşti ale satului sălăjean. Şi nu sunt poveşti, să le zic aşa, de telenovele, sunt poveşti care au marcat istoria noastră, sunt poveşti extrem de serioase, triste şi tragice, dar aceste lucruri merită scrise şi spuse ”, a declarat în deschiderea evenimentului Daniel Săuca – directorul CCAJ Sălaj.

 

 

 

cami

“ Sunt emoţionată că vă văd din nou, aici, alături de mine, pentru că m-am obişnuit deja să vă văd alături de mine pe toţi cei care sunteţi prietenii mei şi pentru că aşa cum am spus la ultima lansare de carte, la cealaltă lansare de carte, care a fost tot aici şi tot datorită sprijinului directorului Daniel Săuca, sunt un soi de freelancer. N-am nici un fel de afiliere politică, deci nu aţi venit aici pentru că sunteţi membrii de partid  sau pentru că aş fi eu membră de partid, nu am nici un fel de funcţie administrativă, deci nu sunteţi datori cu nimic, nu sunt şeful nimănui, deci cu siguranţă nu de asta aţi venit. Toţi care aţi venit aici, aţi venit pentru că sunteţi prietenii mei şi de aceea îngăduiţi-mi să vă arăt recunoştinţa mea. (…) Este un eveniment deosebit din carierea mea ştiinţifică, un moment special de cotitură, dar până la urmă este un moment la fel ca toate celelalte. Din punct de vedere profesional un moment de cotitură în cariera mea ştiinţifică. Sunt o mare cititoare a lui Paulo Coelho. El spunea la un moment dat că atunci când visezi şi atunci când crezi destul de mult în visul tău el va deveni realitate pentru că pur şi simplu toate astrele se vor alinia şi pentru că toată lumea va conlucra ca să-ţi vezi visul împlinit. Am avut un vis să scriu aceste cărţi şi să pot să descriu satele sălăjene din multe puncte de vedere. Această serie pe care am numit-o “Satele sălăjene şi poveştile lor”. Este o serie de studii antropologice despre satele sălăjene, cum îndrăznesc să mărturisesc: nu cred că va avea un alt judeţ din ţară! Dacă Dumnezeu ne ajută şi vom avea sprijinul CCAJ şi a companiei TenarisSilcotub vom mai edita încă patru astfel de volume, sperăm în acest an. Şi atunci, această serie va avea opt volume şi atunci vom discuta de pe alte repere, de pe alte poziţii despre satele sălăjene”, a precizat Camelia Burghele la evenimentul cultural.

Aprecierile la adresa cercetătorului ştiinţific Camelia Burghele, autoarea a celor patru volume, pentru munca depusă, au venit şi din partea doamnei Sabina Ispas – academician în Etnologie şi folclor, mentorul Cameliei: “Sper să mai apuc să văd şi alte lucrări ale dumneavoastră pentru că aţi putut dovedi că scrieţi cu substanţă. Sunteţi o pasăre rară  şi este bine să vă protejaţi aripile de entuziasmul celorlaţi din cuib. Eu chiar ţin la dumeavoastră şi vă doresc să aveţi parte de sărbători fericite şi tot atâtea performanţe. La mulţi ani!”, a fost mesajul transmis, virtual, de academicianul Sabina Ispas, mesaj care a fost citit de directorul instituţiei de cultură precizate.  Camelia Burghele este un etnolog specializat în magia terapeutică tradițională și în dinamica proceselor culturale din satele românești tradiționale, fiind cercetător la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău. Are publicate o serie de articole și volume circumscrise acestor teme de cercetare: “În numele magiei terapeutice”; “Cămașa ciumei”; “Repere de cultură tradițională sălăjeană”; “7 zile în Țara Silvaniei”; “La nuntă în satele sălăjene”. Recent, a finalizat studiile postdoctorale la Școala Postdoctorală a Academiei Române în anul 2013, publicând ca lucrare de cercetare volumul “Asumarea identității culturale în comunitățile românești din Maramureșul ucrainian (Transcarpatia, Ucraina), conservare și sau dinamică socio-culturală în context European”  – coordonator științific academician dr. Sabina Ispas. În prezent studiază fenomenele de repercutare ale magiei tradiționale în magia modernă contemporană.

One Thought to “La Centrul de Cultură şi Artă, “Satele sălăjene şi poveştile lor” – lansare de carte marca Burghele”

  1. Anonim

    Bejinariu ai fost la fitness, nu ai avut timp sa participi la lansarea volumelor colegei tale! Frumos din partea ta!

Leave a Comment