Jurnal de călătorie (1821-1822) (XVI)

– selecţiuni –

Wesselényi Miklós-fiul

3 iunie

Dimineaţă, la 8:00, am pornit împreună cu medicul veterinar Sahländer pe un „stagecoach” la târgul de cai din Rudgeley. Din Woodstock, am zărit din nou străvechile turnuri, demne de respect, ale Oxford-ului. Este o regiune frumoasă, cultivată, cu multe turme. Deoarece diligenţa nu s-a oprit în Stratford-upon-Avon, n-am putut să văd de aproape mormântul lui Shakespeare. Aş dori să vizitez, în semn de pios omagiu, locul de naştere al acestui bărbat de seamă. Am ajuns seara la 10:00 în Birmingham.

4 iunie

Din Birmingham în Lichfield. În diligenţă am întâlnit mai mulţi vânzători şi cumpărători de cai, care mergeau la târg. Într-un han din apropierea târguşorului Rugeley, Mister Lackin mi-a prezentat o iapă brun-roşcată. Am intrat împreună, călare, în oraş. Am sosit prea târziu pentru afaceri. Târgul a început de sâmbătă şi „horse dealer”-ii (geambaşii) londonezi cumpăraseră aproape tot. Nu se mai găsesc cai buni. Toate târgurile de cai din lume par să fie modelate după acelaşi calapod. Şi aici, oamenii fac cunoştinţă fără fasoane, acceptă cu plăcere să fie uniformizaţi, toată lumea mănâncă şi bea, ceea ce înveseleşte atmosfera.

5 iunie

Am cumpărat iapa cenuşie a lui Peterson cu 140 de guinee pentru Károlyi. Dacă lui Széchenyi nu-i va plăcea, îmi va rămâne mie. Nu cred că îmi va provoca o pagubă semnificativă. Ca s-o testez, am săltat-o peste boscheţi foarte înalţi şi, deşi ieri am avut o zi foarte proastă (mi-am scrântit piciorul când m-am dat jos dintr-o şa), nu m-am făcut de ruşine în faţa englezilor; m-au judecat: „he rides too boldly” (călăreşte prea îndrăzneţ). Elmor o va trimite la Londra împreună cu caii săi.
Deoarece târgul se terminase, m-am dus în Lichfield. Aici mi-au atras atenţia în mod deosebit desăvârşita biserică veche, câteva picturi de epocă pe sticlă (probabil vitralii) foarte frumoase şi arhitectura impozantă, plină de forţă. După-masă, am luat poştalionul împreună cu Elmor şi Lackin către Colleshill.
Seara m-am întors în Birmingham.

6 iunie

Împreună cu Lackin am mers la toate „livery stables” şi grajdurile poştei, dar n-am găsit niciunde iapa de care acum aş avea nevoie: mare, în deplinătatea puterii, cu ceva sânge nobil în ea. Pare de necrezut, totuşi nici acest tip de cal nu se găseşte pe aici.
Am trecut pe la Mister Thomson. Are o fabrică mare, puternic extinsă. Produce în principal obiecte turnate din fier şi din bronz. El a livrat colosala urnă de metal din Warwick Castle. E o reuşită imensă, la care s-a lucrat şase ani de zile; cred că este unică în felul ei. Acoperirea cu bronz este perfectă, uniformă. În Birmingham se află foarte multe fabrici, aici se pot procura foarte ieftin mărfuri făurite din fier sau din oţel, de cea mai bună calitate. Oraşul este uriaş, are o sută de mii de locuitori. Este cel mai sumbru, cel mai trist şi cel mai jegos loc întâlnit până acum în Anglia. Locuitorii sunt fie negustori, fie lucrează în industrie, unde slujbele solicitante şi foarte murdare le conferă multora o înfăţişare soioasă, neprietenoasă. Totuşi, printre ei există şi oameni foarte prietenoşi, atenţi, precum doctorul Delys şi alţi câţiva, cu care Lackin mi-a făcut cunoştinţă.

7 iunie

Am călătorit în Dudley, ca să examinăm caii din împrejurimi. Este o regiune cu totul diferită de cele văzute până acum în Anglia. Hutele de sticlă, minele de cărbuni şi forjele se continuă una pe cealaltă. Întreaga regiune pare să fie mistuită de fum şi de flăcări, ca la Judecata de Apoi. Omul are impresia că a ajuns la porţile iadului. Totul e negru: şi piatra, şi oamenii. Cum abia răzbate prin tenebrele de un cenuşiu întunecat, soarele luminează vişiniu, cu o flacără cernită. Aici, maşinile cu aburi se folosesc pretutindeni şi sunt absolut perfecte.

8 iunie

În Warwick, la grajdurile Lapworth Livery. L-am studiat pe Duplicate. Este foarte puternic şi nobil. Capul se leagă în mod plăcut cu gâtul arcuit frumos, omoplaţii şi greabănul sunt puternic reliefate, spinarea este scurtă şi zdravănă. Picioare scurte, robuste, cu muşchi întinşi. Dar blestemul de spurcare a perfecţiunii l-a stigmatizat şi pe el: la articulaţia piciorului drept, cel din faţă, are o excrescenţă osoasă, care, ce-i drept, nu-l deranjează, deoarece are un mers uşor şi graţios, dar este un defect nepermis la un armăsar de prăsilă şi cu atât mai îngrijorător cu cât el apare şi la alţi doi fraţi ai săi (urmaşi ai lui Ditto şi Beningborough Mare). Mister Thomes, proprietarul cailor, m-a primit foarte prietenos, în calitatea mea de cumpărător. O zi întreagă, n-am putut să scap de el, a trebuit să iau şi micul dejun, şi prânzul la el. Niciunde nu este primit mai bine cineva, ca tunci când vrea să cumpere cai ori când intră un burlac într-o casă cu o fată de măritat.

9 iunie

Din cauza ospitalităţii lui Thomes, care s-a ţinut scai de mine, am văzut castelul Warwick numai în fugă, din exterior. M-am dus în Stratford, unde am vizitat biserica, mormântul lui Shakespeare, casa lui şi cele câteva relicve rămase după el. Monumentul (bustul din biserică) este cu totul lipsit de gust: pana de gâscă, adevărată, ţinută în mână, zăpăceşte simţurile. Pe postament au fost scrise următoarele rânduri:
IUDICIO PYLIUM. GENIO SOCRATEM. ARTE MARONEM.
TERRA TEGET, POPULUS MAERET, OLYMPUS HABET.
(Un Nestor ca judecată, un geniu ca Socrate, un Virgiliu prin artă;
Pământul îl acoperă, poporul îl jeleşte, Olimpul îl are.)
În cartea de oaspeţi, unde toţi pelerinii care caută acest loc sfânt, mişcaţi de sentimente sau fără de ele, îşi trec numele, mi-am exprimat omagiul în limba maghiară. M-am revoltat la culme când am examinat cele câteva lucruri lăsate drept moştenire de Shakespeare. O femeie bătrână, murdară, respingătoare, dar care susţinea că se trage din spiţa marelui poet, m-a oprit chiar la intrare, pe stradă şi s-a oferit, pălăvrăgind şi înghesuindu-se într-un mod dezgustător, să-mi fie ghid pentru câţiva şilingi. A sfârşit prin a-şi oferi şi a-şi lăuda cu sârg propriile opere dramatice: „The Battle of Waterloo”, „The broken vow” etc. Se numeşte Mary Hornby. (Şi Washington Irving a întâlnit-o în 1815. Portretul corespunde.)
Cu poştalionul la ferma Crofts. După-masă m-am întors la Londra.

10 iunie

Am ajuns dimineaţă la Londra. Am luat prânzul la ambasadorul Eszterházy. Aici e neînchipuit de cald. La amiază au fost 27 de grade, iar seara, după ploaie, 17.

12 iunie

Széchenyi şi Sahländer au plecat din City cu poştalionul. Plănuiesc să vadă Yorkshire şi târgul din Boroughbridge.

13 iunie

Prin Doncaster în Ferybridge, unde, coborâţi din poştalion, am mers încă două mile ca să-l vedem pe Androssan. Ni s-au oferit spre achiziţie mai mulţi cai, dar niciunul nu s-a potrivit cerinţelor noastre.

14 iunie

Ne-am dus în Tedcaster. Negoţul cu cai din Yorkshire ridică mai multe piedici decât s-ar crede. Caii fără cusururi, buni, în întregime sănătoşi, sunt extrem de rari, iar oamenii foarte vicleni.
Am călărit până la Branham Park, reşedinţa domnului Fox Lane. Clădirea veche, umbrită de copaci arată foarte bine din depărtare, dar dezamăgeşte privită de aproape. Parcul este mare, lăţit pe o serie de coline, elegant. L-am cercetat pe Van Dyke junior. (Picioare slabe, greabăn firav, ochi cu probleme.) Fox Lane l-a achiziţionat nu demult cu 100 de guinee. Cardinal Wolsey, 6 ani, firav, rigid, cu excrescenţe osoase. Iapa galbenă recomandată de Lackin este puternică şi bună. Deoarece nu-i prea gonace, vor s-o folosească la vânătoare. Dacă ar fi fost de altă culoare şi fără semne particulare, s-ar fi potrivit perfect cu ceea ce caut. Domnul Fox Lane are doar patru iepe: Trictrac, Waxy Mare, Beningborough Mare şi una pentru vânătoare.
Am luat prânzul în York. Pe apa râului Foss, un individ se dădea în spectacol, aşezat pe o bârnă fixată pe patru bucăţi mari din plută; de picioare îşi legase nişte lopăţele din scândură, cu ajutorul cărora se deplasa destul de rapid. O aglomeraţie de speriat. Niciunde în lume nu-i o înghesuială mai neplăcută decât aici. Englezii dau puternic din coate ca să-şi facă loc. Seara am ajuns în Newmalton.

Ilustraţii: Monumentul dedicat lui Shakespeare, în biserica unde a fost botezat şi, mai apoi, îngropat
https://en.wikipedia.org/wiki/Shakespeare%27s_funerary_monument

traducere de Györfi-Deák György

4 Thoughts to “Jurnal de călătorie (1821-1822) (XVI)”

  1. […] – selecţiuni – Wesselényi Miklós-fiul 3 iunie Dimineaţă, la 8:00, am pornit împreună cu medicul veterinar Sahländer pe un „stagecoach” la târgul de cai din Rudgeley. Din Woodstock, am zărit din nou străvechile turnuri, demne de respect, ale Oxford-ului. Este o regiune frumoasă, cultivată, cu multe turme. Deoarece diligenţa nu s-a oprit în Stratford-upon-Avon, n-am putut să văd de aproape mormântul lui Shakespeare. Aş dori să vizitez, în semn de pios omagiu, locul de naştere al acestui bărbat de seamă. Am ajuns seara la 10:00 în Birmingham. 4 iunie Din… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Incult individul: vitraliile NU sînt picturi pe sticlă!

  3. […] – selecţiuni – Wesselényi Miklós-fiul 3 iunie Dimineaţă, la 8:00, am pornit împreună cu medicul veterinar Sahländer pe un „stagecoach” la târgul de cai din Rudgeley. Din Woodstock, am zărit din nou străvechile turnuri, demne de respect, ale Oxford-ului. Este o regiune frumoasă, cultivată, cu multe turme. Deoarece diligenţa nu s-a oprit în Stratford-upon-Avon, n-am putut să văd de aproape mormântul lui Shakespeare. Aş dori să vizitez, în semn de pios omagiu, locul de naştere al acestui bărbat de seamă. Am ajuns seara la 10:00 în Birmingham.  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment