Întâlnire inedită la CCAJ Sălaj, 300 de ani de la vizita în Zalău a Regelui Carol al XII-lea al Suediei

Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj cu sprijinul Asociaţiei Colecţionarilor din Sălaj, grupului „Amintiri despre Zalău”, Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă şi site-ului FotoTravel, organizează joi, 13 noiembrie, o întâlnire dedicată împlinirii a 300 de ani de la vizita în Zalău a Regelui Carol al XII-lea al Suediei.

 

Întâlnirea, care va avea loc începând cu ora 18, la sediul CCAJ, va găzdui inedite expoziţii de: fotografie – despre locul din Zalău pe unde a trecut şi a poposit regele, de cartofilie – cărţi poştale cu regele Carol al II-lea şi de numismatică. La eveniment sunt aşteptaţi să participe toţi cei care doresc, intrarea fiind liberă.
Centrul municipiul Zalău păstrează amintirea trecerii, în secolul al XVIII-lea, al Regelui Carol al XII-lea al Suediei. Locul unde regele a poposit în urmă cu 300 de ani, în luna noiembrie 1714, în timp ce se îndrepta spre casă, după Războiul Nordului, se află pe strada Corneliu Copusu, fostă Republicii. Este vorba despre „Casa Zovanyi”, ridicată în locul fostei vile unde, în secolul al XVIII-lea, a rămas pentru o noapte regele Carol al XII-lea al Suediei. Din păcate, casa în care a poposit regele nu s-a păstrat în forma sa originală, acolo fiind ridicată, în secolul al XIX-lea, o nouă construcţie, pe a cărei faţadă este amplasată o placă comemorativă care aminteşte de trecerea regelui prin Zalău. Din păcate, în clădirea actuală, activitatea care se desfăşoară acolo nu are nici cea mai mică legătură cu trecutul istoric al locului. Astfel, în cadrul întâlnirii de joi, 13 noiembrie, toţi cei prezenţi vor putea lua parte şi la o serie de dezbateri şi prezentări despre istoricul poposirii regelui Suediei la Zalău, printre participanţi numărându-se şi istoricul Marin Pop, cel care s-a implicat în realizarea albumului „Zalău – locuri de poveste”, album în care este consemnat şi popasul regelui la Zalău.

3 Thoughts to “Întâlnire inedită la CCAJ Sălaj, 300 de ani de la vizita în Zalău a Regelui Carol al XII-lea al Suediei”

  1. Adi

    Ce bine ar fi daca cineva ar face demersuri ca pe frontispiciul cladirii unde a poposit regele Suediei sa fie montata o placa si in limba romana care sa aminteasca acest lucru, nu numai in maghiara.

  2. nik

    pai nici pe casa din spatele prefecturii ,monument istoric lasata in paragina nu este o placa comemorativa,,nu intereseaza. oficialitatile Aici ,la 11.11.1918 a fost ales Consiliul National Roman in frunte cu Gh.POP de Basesti organism roman care a coordonat infiintarea Consiliilor si Garzilor Nationale din judet in scopul mentinerii ordinii si alegerea deputatilor care au participat la Alba Iulia si au votat Unirea Transilvaniei cu Romania.Pe mariii sefi din Salaj ,mici in comparatie cu inaintasii nostri nu.i intereseaza,nu este nici macar o placa comemorativa,Bine ca este pentru regele Suedie..Inteleg ca pe sefii loccali nu,i intereseaza dar poate ii rugam pe udmr sa ne ajute,ca pe romani…….

  3. Anonim

    Pana acuma ungurii au interzis inscriptia in limba romana ? De ce nu s-a gandit la asa ceva pana in prezent forul competent /

Leave a Comment