Începe Festivalul „Curtea Artiştilor”. Zalăul va găzdui aproape o sută de spectacole de teatru, concerte şi ateliere pentru copii

La Zalău se anunţă o vară plină cu spectacole de teatru, concerte, ateliere, vernisaje, toate în organizarea Asociaţiei Pro Teatru şi cuprinse în Festivalul „Curtea Artiştilor”. Festivalul va începe joi, 7 iulie, şi se va desfăşura pe strada Morii nr.1. Printre actorii care vor urca pe scenă se numără Maia Morgenstern, Anca Sigartău, Bogdan Gontineac, Dragoş Lupău, Marius Bodochi şi alţii. La cele mai multe evenimente, intrarea va fi gratuită, iar la altele, tariful de intrare va fi unul modic.

Iniţiatorul şi coordonatorul proiectului este tânărul actor zălăuan Darius Prodan. Acesta a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj că este unul dintre festivalurile cu cele mai multe evenimente programate a se desfăşura în lunile iulie, august şi septembrie. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc joi, la ora 18, iar la ora 19 va începe spectacolul de teatru „Nimeni nu ştie ce e în inima mea” cu Florin Coşuleţ. A douza zi, la ora 21, este programat spectacolul de stand-up comedy cu Mădălin Cîrje, Florin Gheorghe, Alex Dobrotă şi Virgil Ciulin. A treia zi a festivalului continuă la ora 21 cu un concert susţinut de Emeric Imre şi Marius Noje. Accesul la aceste evenimente este permis în limita locurilor disponibile. Potrivit lui Darius Prodan, în zilele de luni, festivalul aduce în atenţia publicului ateliere educative pentru copii. Acestea încep în jurul orei 18. Marţi este ziua dedicată spectacolelor stradale, zilele de miercuri sunt destinate vernisajelor, expoziţiilor şi lecturilor publice, iar în zilele de joi, vineri şi sâmbătă vor avea loc spectacole de teatru, concerte şi stand-up comedy. În zilele de duminică vor avea loc spectacole pentru copii. În total, festivalul cuprinde 93 de evenimente culturale, încheierea festivalului fiind programată pentru data de 11 septembrie.  Festivalul este susţinut de Ministerul Culturii, de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Casa Municipală de Cultură Zalău, Primăria Zalău, de compania Michelin şi se bucură de sprijinul financiar şi material oferit de sponsori din mediul privat. În cadrul festivalului sunt implicați 134 de voluntari, majoritatea liceeni, care au ales să se implice și să facă parte din programul de voluntariat al Asociației Pro Teatru și să contribuie la realizarea acestui festival. Informații despre program și bilete se găsesc pe site-ul www.curteaartiștilor.ro.

2 Thoughts to “Începe Festivalul „Curtea Artiştilor”. Zalăul va găzdui aproape o sută de spectacole de teatru, concerte şi ateliere pentru copii”

  1. […] La Zalău se anunţă o vară plină cu spectacole de teatru, concerte, ateliere, vernisaje, toate în organizarea Asociaţiei Pro Teatru şi cuprinse în Festivalul „Curtea Artiştilor”. Festivalul va începe joi, 7 iulie, şi se va desfăşura pe strada Morii, nr.1. Printre actorii care vor urca pe scenă se numără Maia Morgenstern, Anca Sigartău, Bogdan Gontineac, Dragoş Lupău, Marius Bodochii şi alţii. La cele mai multe evenimente, intrarea va fi gratuită, iar la altele, tariful de intrare va fi unul modic. Iniţiatorul şi coordonatorul proiectului este tânărul actor zălăuan Darius Prodan.… Citeste mai mult […]

  2. […] La Zalău se anunţă o vară plină cu spectacole de teatru, concerte, ateliere, vernisaje, toate în organizarea Asociaţiei Pro Teatru şi cuprinse în Festivalul Curtea Artiştilor. Festivalul va începe joi, 7 iulie, şi se va desfăşura pe strada Morii, nr.1. Printre actorii care vor urca pe scenă se numără Maia Morgenstern, Anca Sigartău, Bogdan Gontineac, Dragoş Lupău, Marius Bodochii şi alţii. La cele mai multe evenimente, intrarea va fi gratuită, iar la altele, tariful de intrare va fi unul modic. Iniţiatorul şi coordonatorul proiectului este tânărul actor zălăuan Darius Prodan.…  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment