“Glasul Bisericii în Cetate” l-a adus, la Zalău, pe conferenţiarul universitar dr. Vasile Timiş

Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj a găzduit în cursul săptămânii trecute o nouă întâlnire în cadrul serie de conferinţe “Glasul Bisericii în Cetate”, avându-l ca invitat pe conferenţiarul universitar dr. Vasile Timiş – de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. În cadrul întrunirii, la care au luat parte părinţi ai administraţiei eparhiale a Episcopiei Sălajului, clerici din eparhie, cadre didactice, oameni de cultură, dar şi episcopul Sălajului – Părintele Petroniu, conferenţiarul universitar a susţinut conferinţa cu tema “Educaţia şi experienţa religioasă în contextual provocărilor secolului XXI”. Conferinţa s-a dovedit a fi una atractivă, datorită faptului că profesorul a vorbit despre frumuseţea patrimonială a Sălajului, în special a bisericilor de lemn din zonă. În cadrul evenimentului, profesorul a atins subiecte interesante, precum influenţa schimbărilor geopolitice şi strânsa legătură dintre cult, cultură şi civilizaţie, subliniind totodată şi responsabilitatea pe care românii trebuie să o aibă faţă de patrimoniul naţional, European şi mondial. Un subiect atins a fost şi educaţia religioasă şi rolul ei în formarea copilului, profesorul amintind despre partciparea elevilor la ora de religie. Acesta a mai subliniat faptul că educaţia religioasă tebuie impregnată de experienţa religioasă, experienţă care trebuie privită ca o practică comunitară. Evenimentul a fost organizat de Episcopia Sălajului, în colaborare cu (CCAJ) Sălaj. Vasile Timiș este conferenţiar universitar doctor Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei la Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, iar din anul 2007 este conferenţiar universitar doctor, la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Cluj-Napoca, ( lector universitar 2000 – 2007, asistent universitar- 2000, preparator universitar 1998 – 2000).

3 Thoughts to ““Glasul Bisericii în Cetate” l-a adus, la Zalău, pe conferenţiarul universitar dr. Vasile Timiş”

  1. Tăunul

    Pentru zălăuani, era bine să sune glasul fabricilor şi uzinelor, ălea care asigură locuri de muncă !

  2. Anonim

    Lasă că şi Preavopsitul stă bine cu glasul! Uite ce bendeu de post are!

  3. Anonim

    da mai multa educatie civica ,da mai multa educatie patriotica , mai mult pe linia cunoasterii legilor, pe linia relatiilor sociale si mai putina religie, este suficient cat se invata in familie,

Leave a Comment