Expoziţie la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă: „Eros şi sexualitate în Dacia romană”

Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA), Secţia de istorie „Vasile Lucăcel”, găzduieşte începând de săptămâna viitoare expoziţia „Eros şi sexualitate în Dacia romană”. Evenimentul a cărui vernisaj va avea loc miercuri, 13 ianuraie, începând cu ora 14, propune publicului o altfel de abordare a unui subiect care, deşi omniprezent de-a lungul timpului, poate părea tabu pentru o societate aflată, de prea mult timp, într-o criză a valorilor. „Dorim să prezentăm vizitatorului un excurs prin reprezentările artistice, figurative ale lumii romane despre corpul uman în diferitele sale ipostaze. Fie că sunt zei, oameni obişnuiţi, prostituate sau „clienţi” ori cupluri conjugale, aceştia au constituit obiectul unor reprezentări prin care nuditatea şi atributele sexuale nu violentau sensibilităţile, nu determinau oprobiul comunităţii, nu generau discursuri moralizatoare”, susţin reprezentanţii MJIA Zalău – iniţiatorii acestui eveniment expoziţional, realizat în colaborare cu alte instituţii muzeale de prestigiu din Transilvania, Oltenia şi Banat: Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei Cluj –Napoca; Muzeul Orăşenesc Turda; Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia; Muzeul Olteniei, Craiova; Muzeul Regiunii Porţile de Fier, Drobeta Turnu Severin; Muzeul Banatului, Timişoara; Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Caransebeş şi Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, Bistriţa. Expoziţia, care poate fi vizitată până la finalul lunii februarie, concentrează în jur de 100 de piese reprezentative şi se adresează în primul rând segmentului de public cu vârsta de peste 16 ani.

One Thought to “Expoziţie la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă: „Eros şi sexualitate în Dacia romană””

  1. Anonim

    Sa nu revina scandalul Sexgate la Muzeu, poate asa-om uita de nunta de la castru

Leave a Comment