Continuă “Conferințele Caiete Silvane online”. Camelia Burghele – despre „Primăvara în satul tradițional românesc”

Proiectul ”Conferințele Caiete Silvane online”, demarat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, proiect adresat iubitorilor de cultură, continuă pe conturile de facebook și youtube ale instituției, joi – 11 martie, ora 18, cu un nou invitat: Camelia Burghele. Aceasta va conferenția în fața publicului virtual despre „Primăvara în satul tradițional românesc”. Potrivit etnologului Camelia Burghele, primăvara trebuie să fi fost foarte așteptată și în satul tradițional, ca în contemporaneitate. Doar că țăranii o așteptau nu doar pentru că era un anotimp al iubirii și al încălzirii vremii, ci mai ales pentru că marca debutul muncilor agricole. „Așadar, povestea primăverii în satul tradițional trimite și la mărțișor și Dragobete, dar și la zilele babelor sau la prima ieșire la arat. În mediul urban, ca reflex al globalizării, s-a simțit nevoia suplimentării tuturor acestor momente prin importarea încă a unei sărbători, Ziua Sfântului Valentin. Despre muncile câmpului și despre celebrarea iubirii pin sărbători pline de optimism, despre meteorologie țărănească și obiceiuri ale tinerilor, despre satul tradițional și globalizare”, a precizat etnologul.

2 Thoughts to “Continuă “Conferințele Caiete Silvane online”. Camelia Burghele – despre „Primăvara în satul tradițional românesc””

  1. Anonim

    Speram ca burghele bate recordul de audienta, la alis micu n-au fost mai mult de 5 internauti

  2. Transilvan

    Este de mirare ca nu participa lumea? In primul rand satul ‘romanesc’ in Transilvania. Satul transilvan ar fi fost de-ajuns, altfel ne-romanii sunt exclusi. Buletinul nu te face roman, dovedeste doar faptul ca te afli sub administratia unui stat anume. Identitatea culturala nu ti-o schimba. In al doilea, dorinta de a impune Dragobetele, o sarbatoare locala din Alba, de care pana acum cativa ani n-a auzit nimeni, nici in mediul rural. Tratati cultura transilvana ca atare si aveti sansele unei audiente mai mari.

Leave a Comment