Cercetător ştiinţific sălăjean, premiat la Gala Restaurării Româneşti

Cercetătorul ştiinţific Emanoil Pripon, expert conservare-restaurare metal, ceramică, porţelan, sticlă în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, a fost răsplătit cu Marele Premiu la categoria „Restaurare metal”, în cadrul „Galei Restaurării Româneşti”. Evenimentul a avut loc săptămâna trecută, la Craiova, în cadrul unei manifestări culturale de excepţie: Salonul Naţional de Restaurare 2017 – Gala Restaurării româneşti, ediţia a XVI-a.
Devenita tradiţie în capitala Băniei, manifestarea a reunit peste 115 piese aparţinând patrimoniului cultural naţional, ce provin din colecţiile, depozitele şi expoziţiile a peste 25 de instituţii muzeale, religioase sau colecţii particulare din ţară, printre care şi Muzeul Judeţean Zalău. Este vorba despre piese valoroase din patrimoniul cultural românesc mobil, restaurate în perioada 2016-2017, de experți din cele mai importante centre/laboratoare de restaurare din țară, prin uzitarea celor mai noi tehnici şi materiale pentru investigare/conservare/restaurare în domeniile ceramicii, textilelor, hârtiei vechi şi metalului.
Manifestarea de prestigiu a fost organizată în perioada 18-22 septembrie, la Craiova, de către Laboratorul de Restaurare și Conservare din cadrul Muzeului Olteniei Craiova, în colaborare și cu sprijinul Consiliului Județean Dolj.

2 Thoughts to “Cercetător ştiinţific sălăjean, premiat la Gala Restaurării Româneşti”

  1. Anonim

    ce a restaurat, totusi?

    1. M.P.

      Piesa premiata reprezinta un PUGIO CU TEACA (un pumnal din fier cu teaca), datat in secolul III d.Chr.

Leave a Comment