Alina Breje-premiată la concursul literar „Naji Naaman” din Liban

Sălăjeanca Alina Breje, scriitor şi traducător, a primit premiul pentru creativitate la Concursul internaţional de literatură „Naji Naaman” din Liban-ediţia 2013. Competiţia pentru premiile literare din acest an a întrunit 1.362 de autori, din 56 de ţări, care au scris în limba arabă (literară şi dialectală), albanezǎ, chineză, croată, cehǎ, engleză, franceză, germană, italiană, japonezǎ, bulgarǎ, norvegianǎ, românǎ, sârbă, spaniolă, turcǎ etc. Concursul s-a încheiat cu acordarea a 54 de premii pe trei categorii: premii de merit, premii de creativitate şi premii de onoare pentru opere complete, printre premiaţi numărându-se scriitorul şi traducătorul originar din Sălaj-Alina Breje. Aceasta a primit un premiu pentru creativitate. Lansat în anul 2002, Concursul internaţional de literatură „Naji Naaman” decernează premii literare în fiecare an autorilor, de creaţii literare, pentru cele mai originale lucrări din punct de vedere stilistic şi al mesajului, care vizează dezvoltarea valorilor umane. Astfel, în luna iulie a anului curent, laureaţii îşi vor vedea textele tipărite, integral sau parţial, în antologia anuală a premiilor editată în seria literară gratuită a Fundaţiei „Naji Naaman” pentru Cultura Gratuită (FCG). Laureaţii din ediţia 2013 vor purta titlu de membru onorific acordat de „La Maison Naaman pour la Culture”. De precizat este faptul că, pe lângă literatură, sălăjeanca Alina Breje este traducător de scrieri literare şi recent a participat la Salonul Internaţional de carte de la Torino.

3 Thoughts to “Alina Breje-premiată la concursul literar „Naji Naaman” din Liban”

  1. Anonim

    IN LIMBA ARABA ZISESI

  2. cosmote

    FELICITARI!

Leave a Comment