Alexandru Achim şi Garda Naţională Română din Băseşti

Vatră de istorie, cultură şi spiritualitate a Ţării Codrului, localitatea Băseşti a constituit o prezenţă importantă în lupta poporului nostru împotriva dominaţiei străine, pentru libertate, unitate şi suveranitate naţională. Prezenta lucrare are drept scop să înfăţişeze contribuţia Gărzii Naţionale Române din Băseşti la opera de edificare a României Mari, rolul acestei unităţi militare în cadrul luptelor naţionale de la sfârşitul Primului Război Mondial.
Despre evenimentele politico-militare din plasa Cehu Silvaniei, din care făcea parte şi localitatea Băseşti, s-a scris relativ puţin. Primele consemnări au apărut în presa interbelică, aparţinând protopopului Alexandru Achim, în săptămânalul „Sălajul” (1924), care a publicat relatări despre evenimentele din nord-estul Sălajului, de la disoluţia dublei monarhii până la eliberarea teritoriului naţional. Cea mai importantă contribuţie referitoare la aceste evenimente şi-a adus-o reputatul profesor universitar Ioan Georgescu prin monumentala monografie dedicată marelui bărbat al neamului, „George Pop de Băseşti, 60 de ani din luptele naţionale ale românilor transilvăneni”, care cuprinde date despre situaţia de la sfârşitul Primului Război Mondial din localitatea natală a preşedintelui Partidului Naţional Român şi din comunele din zona Codrului, arondate atunci Sălajului. Printre cei mai cunoscuţi istorici şi nu numai, care au semnat mai recent articole, studii sau cărţi care surprind aspecte ale subiectului tratat în lucrarea de faţă îi amintim pe Lucia Pop, Marin Pop, Irineu Pop-Bistriţeanul, Traian Rus şi Laura Temian.
Am apelat şi la un număr mare de lucrări şi izvoare edite în legătură cu lupta românilor pentru făurirea statului naţional unitar, iar pe de altă parte am introdus surse arhivistice inedite în măsură să ofere conţinut istoric şi valoare ştiinţifică prezentei lucrări. Două documente nevalorificate până în prezent, au fost identificate în colecţiile speciale ale Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, Fondul Francisc Hossu-Longin. Primul document reprezintă Conspectul Garzii Naţionale Române din localitatea Băseşti, redactat odată cu înfiinţarea acestui organism în 10 noiembrie 1918. Al doilea document reprezintă însemnările protopopului Alexandru Achim din Băseşti privind evenimentele politico-militare din plasa Cehu-Silvaniei, în perioada noiembrie 1918 – aprilie 1919. Achim a scris despre înfiinţarea consiliului şi a gărzi naţionale din Băseşti, înzestrarea cu arme a uneia dintre cele mai active gărzii sălăjene, nelegiuirile secuilor, înmormântarea lui Gheorghe Pop de Băseşti, eliberarea plasei de sub teroarea bolşevică, luptele de la mijlocul lunii aprilie 1919 şi despre ofiţerii români prezenţi la Băseşti.
În toamna anului 1918, pe fondul dezintegrării monarhiei austro-ungare, au crescut brusc mişcările revoluţionare ale naţiunilor asuprite din întreg imperiul. În Transilvania, reîntoarcerile soldaţilor români acasă de pe fronturile Marelui Război au însemnat încleştări şi confruntări între cei care vreme îndelungată au fost oprimaţi şi exploataţi şi între asupritori. Slujbaşii administraţiei de stat, baronii şi arendaşii au fost alungaţi sau au fugit din calea insurgenţilor, temându-se de judecata poporului. Revoltele îndreptate împotriva autorităţilor imperiale s-au propagat şi în comitatul Sălaj. În cea mai mare parte a Transilvaniei, revoltele au dus la îndepărtarea vechilor organe de stat şi la crearea condiţiilor pentru înfiinţarea consiliilor şi a gărzilor naţionale române, sub îndrumarea Consiliului Naţional Român Central din Arad, singurul organ îndreptăţit să trateze şi să hotărească în numele naţiunii române din Transilvania. Constituite pe baza dreptului de autodeterminare, consiliile şi gărzile naţionale româneşti şi-au asumat rolul de organisme politice locale, exprimând voinţa de unitate naţională a românilor din Transilvania. Au fost elemente de echilibru, au refăcut şi menţinut ordinea, au oprit abuzurile şi jafurile, au sprijinit idealurile naţionale, au trecut la conducerea vieţii economice, politice şi administrative, şi au creat un climat favorabil mişcării naţionale.
În 7 noiembrie 1918, la îndemnul marelui conducător politic, Gheorghe Pop de Băseşti s-a înfiinţat Consiliul Naţional Român din Băseşti, cel dintâi consiliu comunal din comitatul Sălaj. În fruntea organismului a fost desemnat preotul Alexandru Achim. Parohul din Băseşti, a scris în 1924, cu entuziasm despre înfiinţarea Consiliului Naţional Român în localitatea de origine a preşedintelui Partidului Naţional Român: „Eram în curtea Dânsului pentru a forma consiliul naţional comunal cu o mulţime de oameni şi cu lacrimi în ochi ne spunea: A sosit ceasul dezrobiei, pregătiţi-vă pentru zile mari şi frumoase! Înlemniţi priveam cu toţii la marele Patriarch, fruntea-i era senină, faţa plină de glorie”.
În Băseşti a fost creată şi o puternică Gardă Naţională Română locală, în data de 10 noiembrie 1918, cu scopul apărării localităţii. Tot atunci s-a redactat conspectul gardiştilor, ce cuprinde numele, rangul, anul şi locul naşterii, regimentul la care a servit şi ziua intrării în gardă, pentru foştii soldaţi înrolaţi în acest organism. Garda Naţională Română era compusă din 76 de gardişti: un preot militar, un plutonier, doi sergenţi, doi caporali şi 70 de soldaţi şi îi avea ca comandanţi pe parohul Alexandru Achim şi pe plutonierul Dumitru Gros, născut în anul 1887, care a activat în cadrul Batalionului 23 Vânători. Până în prezent s-a considerat că doar preotul a fost comandantul gărzii, dar acest document relevă că la conducerea organismului subordonat Consiliului Naţional Român local exista o dublă comandă. În conspect se mai arată înzestrarea cu armament: 76 de arme şi o mitralieră.
Componenţa Gărzii Naţionale Române era următoarea: Achim Alexandru, Beneş Tanasăe, Blidar Ioan, Bogdan Zaharie, Bohăţiel Alexandru, Ciciş Tanasâe, Crişan Alexandru, Crişan Dumitru, Crişan Petru, Dragoş Petre, Farcaş Dumitru, Farcaş Ioan, Farcaş Ioan, Farcaş Mihaiu, Glodan Ioan, Gros Dumitru, Gros Ioan, Gros Nichita, Huţ Ioan, Ianaş Costante, Ianaş Dumitru, Iancău Ioan, Iluţ Mihaiu, Iluţ Petru lui Ştefan, Lemeni Aurel, Marieş Ambrosie, Marieş Flore, Marieş Ş. Gheorghe, Marieş Trăian l. Ioan, Marieş Vasile, Marinca Flore, Marinca Ioan, Marinca Teodor, Mariş Emeric, Merce Ilie, Merce Ilie, Merce Ioan, Mureşan Alexă, Mureşan Constante, Mureşan Gheorghe, Mureşan Simion l. Gheorghe, Mureşan T. Alexandru, Petian Gligor, Petri Gheorghe, Pop A. Constante, Pop Alexandru Paraschi, Pop Cornel, Pop Dimitrie a Gheorghe, Pop Filip, Pop Flore l. Izidor, Pop Flore a Arii, Pop Florea Costanti, Pop G. Alexandru, Pop G. Ioan, Pop Găvrilă l. Ioachim, Pop Gherghe l. Ioan, Pop I. Gheorghe, Pop Iacob l. Ioan, Pop Ilie l. August, Pop l. Elec., Pop Longhin, Pop M. Zaharie, Pop Mihai a Florii, Pop Mihaiu l. Gavril, Pop Timofie, Pop Vasile a Marii, Pratiş Lazăr, Pratiş Miron, Pratiş Zaharie, Remeş Dumitru, Remeş Gavril, Rişcou Nicolae, Siladi Gligor, Siladi Teodor, Strica Dumitru, Vaşvari Daniel. Cel mai în vârstă dintre gardişti era caporalul Pop Mihai a Florii, născut în anul 1869 (49 ani), iar cel mai tânăr era Pop Mihaiu l. Gavril, născut în 1902 (17 ani). Media de vârstă a gardiştilor din Băseşti era de 28 de ani. 71 dintre membrii Gărzii erau de origine din Băseşti, iar 5 erau născuţi în alte localităţi: Bohăţiel Alexandru în Supuru de Sus, Glodan Ioan în Mânău, Iancău Ioan în Sălişte, Petri Gheorghe în Oarţa de Sus şi Pop l. Elec. în Mineu. Din punct de vedere numeric, Garda Naţională Română din Băseşti avea cei mai mulţi membri dintre organismele constituite la nivelul plasei Cehu Silvaniei, iar la nivelul întregului comitat Sălaj, se situa pe locul trei, doar gărzile din Jibou şi Buciumi aveau mai mulţi membri.
Grabnica constituire a Gărzii şi Consiliului Naţional Român este o dovadă clară că românii din Băseşti au acţionat cu tărie pentru realizarea idealului naţional încă din primele zile ale revoluţiei. Constituirea organelor politico-administrative româneşti din localitatea Băseşti a fost un exemplu pentru satele din zona Codrului. Astfel s-au înfiinţat consilii naţionale române în Corund şi Nadiş; gărzi naţionale române în Asuaju de Jos, Babţa, Băiţa, Bicaz, Gârdani, Giurtelecu Hododului, Oarţa de Jos, Urmeniş; şi ambele organisme în Ariniş, Asuajul de Sus, Bârsău de Jos, Bârsău de Sus, Benesat, Biuşa, Bulgari, Corni, Ciuta, Horoatu Cehului, Mânău, Mineu, Motiş, Noţig, Odeşti, Sălăţig, Sălişte, Sălsig, Şilimeghiu, Tohat, Ţicău, Uileac-Someş, Ulciug.
Activitatea Gărzii Naţionale Române din Băseşti este prezentată în însemnările parohului Alexandru Achim. În ziua următoare constituirii, Achim şi opt gardişti s-au prezentat la banca Economul din Cluj „cartierul general al Românilor […] în faţa ultimului tribun al Ardealului, Dr. Amos Frâncu”, conducătorul Senatului Naţional Român din Cluj, pentru achiziţionarea armamentului. Revenit la Băseşti, preotul a luat jurământul gardiştilor, a dat instrucţiuni precise privind apărarea comunei: „Casa Domnului Gheorghe Pop de Băseşti, poşta, telefonul şi străzile principale ale comunei erau păzite de posturi de gardişti ziua-noaptea, iar periferiile unde era linia de demarcaţie, erau păzite de patrule în toată regula”. Datorită patrulei permanente şi înarmate, opozanţii intereselor naţiunii române nu au avut curaj să atace satul, decât o singură dată, la sfârşitul lunii februarie 1919.
La 1 Decembrie 1918, în Cetatea Bălgradului, s-a hotărât unirea pentru eternitate a Transilvaniei cu România. Desfăşurarea şi organizarea Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia şi rolul lui Gheorghe Pop de Băseşti în lucrările marelui forum al naţiunii române, au fost minuţios analizate în mai multe lucrări. Hotărârile de la Marea Adunare din 1 Decembrie 1918 nu au putut fi puse imediat în aplicare, în nord-vestul Transilvaniei, care a rămas sub controlul guvernului maghiar până la sfârşitul lunii aprilie. Această situaţie s-a datorat convenţiei de la Belgrad din 13 noiembrie 1918, care în necunoştinţă a situaţiei din Transilvania, fixase cursul Mureşului ca linie de delimitare între armatele aliate şi armata maghiară. Astfel lăsa în afara administraţiei româneşti un însemnat teritoriu etnic românesc. Linia demarcaţională mutată pe traseul Sighet – Baia Mare – Zalău – Ciucea – vârful Găina – Zam în ianuarie 1919, trecea chiar pe la Băseşti. Deşi reprezenta un pas înainte, noua linie, ignora realităţile entice şi politico-istorice din părţile vestice, izolând de teritoriul naţional comitatele Arad şi Bihor, în întregime, şi Sălaj şi Satu Mare, parţial.
Teritoriul de dincolo de linia demarcaţională a fost invadat de trupe regulate, voluntari, trupe formate din veterani, foste regimente austro-ungare, ce s-au constituit într-o divizie secuiască sub conducerea colonelului Kratokvil, a căror scop era menţinera liniei demarcaţionale pe poziţii cât mai avansate. Aceste forţe i-au atacat pe români sub pretextul că vor să restabilească şi să menţină ordinea împotriva exceselor revoluţionare, erijându-se în detaşamente de pacificare. Încurajaţi de liniştea în care armata română păzea linia demarcaţională, trupele ungureşti au început agresiunile împotriva posturilor româneşti.
Nelegiuirile secuilor din partea de nord a plasei Cehu Silvaniei, din satele de dincolo de linia demarcaţională, sunt descrise în consemnările lui Alexandru Achim. În Odobeşti, săcuii au jefuit casa locotenentului Alexandru Kiss (comandantul Gărzii Naţionale Române locale) şi cea a preotului Vasile Gavriş (preşedintele Consiliului Naţional Român local), ambii participanţi la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918. Preotul, pentru a scăpa de secuii ce se îndreptau spre casa lui, „a sărit prin o fereastră din dosul casei şi într-o fugă nebună a alergat spre pădure care nu era departe, această fugă supraomenească până la Băseşti, l-a distrus pe bietul preot bătrân cu desăvârşire”, încât „a primit o boală de cord, incurabilă”. „În comunele Oarţa de Jos, Băiţa, Asuaju de Jos, Asuaju de Sus, Bârsău de Jos, Bârsău de Sus au jefuit bolşevicii pe preoţi şi ţărani. Le-au dus slăninile, mieii, scroafele, purceii, hainele din casă şi bucatele. Cine se împotrivea, împuşcat sau aprins”.
Presa din Transilvania din anul 1919 cuprinde numeroase rapoarte despre atrocităţile maghiare şi cheamă la acţiune militară. „Să se ocupe ce-i românesc”, scrisoare publicată într-un ziar regional, constituie ultimul act oficios al marelui bărbat al neamului, Gheorghe Pop de Băseşti, în care sublinia necesitatea eliberării teritoriului naţional: „Pe teritoriul neocupat şi cel mai preţios, bande nenumărate ungureşti alungă pe fruntaşii satului: preoţi şi învăţători care şi-au părăsit locurile, demoralizează poporul cu bolşevism şi rupere de către România, ajungând până în proxima apropriere de Băseşti. Gărzile sunt desfiinţate, jandarmeriile neînfiinţate încă ocuparaţiunea trebuie executată fără amânare, ca să nu rămână poporul fără apărare. Rog a se lua măsuri necesare la ceea ce mă simt îndreptăţit pe baza luptelor mele de 60 de ani”.
Un alt incident s-a produs în comuna Băseşti. La 26 februarie 1919 cortegiul funerar al lui Gheorghe Pop de Băseşti a fost atacat de secui cu focuri de mitraliere. Pentru gonirea bandelor secuieşti, a trebuit să intervină garda română locală şi trupele române din apropiere, ce făceau de strajă liniei de demarcaţie. „Înmormântarea a decurs între repete de puşti şi mitraliere. Bolşevicii au deschis focul cu scopul de a pătrunde în comună, pentru a se răzbuna asupra coşciugului şi asupra aceluia care zăcea în el. Bolşevicii au fost alungaţi şi armata română, cu salve şi onoare, i-a dat cinstea din urmă a Aceluia, care viaţa întreagă a luptat pentru dezrobirea neamului său”, îşi amintea preotul din Băseşti.
La eliberarea localităţii Cehu Silvaniei de sub teroarea bandelor maghiare, de către armata română a contribuit şi Garda Naţională Română din Băseşti. Operaţiunea de preluare a centrului de plasă a fost descrisă de preotul Achim: „Într-o zi am primit aviz-scris de la un ofiţer român, că cu toată garda din Băseşti să mă duc pe căi lăturalnice, noaptea până la Benesat, ca în cealaltă zi, împreună cu armata română să ocupăm orăşelul Cehu Silvaniei. La ora două după miezul nopţii eram cu garda împreună la Benesat. La ora şase dimineaţa am pornit spre Cehu Silvaniei în linii de bătaie. În vârful dealului de lângă castelul baronului Bornemisza ne aştepta Dr. Mihai Pop, advocat român, şi Nicolajevits Laszlo, primpretor, care în numele comunei au spus ofiţerului român, că ungurii înarmaţi au fugit din Cehu Silvaniei, deci nu avem de ce ne teme. După ce am sosit în piaţa orăşelului, ofiţerul a luat în stăpânire primăria, poşta şi şcoala, azi de arte şi meserii, aşezând posturi şi patrule prin oraş. Imediat s-au strâns toate armele şi muniţiile militare şi civile”.
În luna martie 1919 în Ungaria s-a impus regimul comunist a lui Béla Kun, ce a coincis cu sporirea propagandei anti-româneşti şi cultivarea ideei depăşirii liniei demarcaţionale. După câteva zile, pe frontul român, atacurile unor grupări regulate ungare se intensifică, devenind deosebit de ameninţătoare în zona Hodod – Zalău. Ele au continuat să se repete, până în 16 aprilie, când armata română a trecut la contraofensivă. Alexandru Achim, preotul din Băseşti exprima entuziasmul românilor la sosirea armatei regale: „Fii binecuvântată zi măreaţă în care s-a împlinit visul părinţilor noştri. Nu este condei, care să poată descrie însufleţirea ce am simţit-o cu toţii, când am văzut primul soldat român. Sufletele ne tremurau de emoţie, şi roate de lacrimi curgeau din ochii tuturor de bucurie… Ca un fulger a străbătut în inimele noastre vestea trecerii Armatei Române în Ardeal pentru a-l lua pe vecie. Ne adunam seara, cu un elan de însufleţire cântam, acompanind clavirul: Sosit-a ceasul eliberării!”
La campania armatei române de eliberare a teritoriului etnic românesc, a participat şi Garda Naţională Română din Băseşti. Contribuţia acestui organism este prezentată în însemnările preotului Alexandru Achim, care după cum Gheorghe Pop îl recomandase „şi-a greşit cariera, nu s-a născut de popă ci de militar”. Armata regală de pe linia demarcaţională din zona Băseşti „a fost găzduită cu tot ce a fost mai bun şi mai ales” în perioada ianuarie-aprilie 1919, în casa preşedintelui Partidului Naţional Român iar după moartea lui de către fiica sa, Elena Pop Hossu-Longin. În 16 aprilie 1919, Garda Naţională Română din comuna Băseşti, după o crâncenă luptă, a oprit „pe culmea dealului Bobota din hotarul Oarţei de Sus” atacatorii şi a rupt legătura acestora cu bolşevicii din Bicaz.
Acţiunea contraofensivă a armatei române a fost răspunsul la ofensiva armatei roşii maghiare, ce nu a avut ca scop anexarea unor teritorii în detrimentul Ungariei, ci aplicarea hotărârilor de la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918, precum şi protejarea populaţiei transilvănene. Rolul armatei române în înfăptuirea idealului naţional este subliniat de Alexandru Achim: „Dezrobirea a făcut-o armata din regat. Cine a văzut dorobanţul în lupte nu poate uita niciodată marele dar prin care ne-a binecuvântat Dumnezeu. Fără Ei nu era dezrobirea niciodată. Pentru aceasta s-au născut şi la acesta au fost crescuţi. Jertfa adusă de ei nu are seamăn în Europa. Au făcut totul nu pentru Ei, ci pentru noi şi pentru Neam. Nu negăm, şi noi am ajutat armata română dându-ne totul pentru Ea, însă jertfa Lor, dovadă cele 17 morminte din Hodod şi cei 40-50 grav răniţi pe când noi n-am avut nici unul… Nu-i uitaţi, căci pământul României Mari numai în urma jertfei Lor îl stăpâniţi. Recunostinţa noastră şi al Neamului întreg să vegheze asupra mormintelor Lor scumpe şi sfinte”.
Unirea Transilvaniei cu România a fost înfăptuită prin contribuţia întregului popor. Gardiştii din Băseşti au jucat un rol important în realizarea desăvârşirii unităţii naţionale, prin participarea la campania de eliberare a teritoriului românesc. Deşi a întâmpinat greutăţi organizatorice la început, Garda Naţională Română din Băseşti a depus o activitate uriaşă în slujba cauzei naţiunii, a secondat bine Consiliul Naţional Român, a desfăşurat o muncă laborioasă în menţinerea şi apărarea ordinii şi în combaterea oricăror încercări destabilizatoare.
Garda Naţională Română din Băseşti s-a desfiinţat la sfârşitul lunii aprilie după „preluarea Imperiului” după cum se vorbea atunci în limbajul oficial, adică după preluarea puterii de stat de către autorităţile române. Ca şi toate celelalte gărzi naţionale din Transilvania, şi-a făcut pe deplin datoria sfântă de a fi fost scutul armat al noii vieţi româneşti din această localitate şi din împrejurimi. Acest rol istoric a încetat odată cu introducerea vieţii publice româneşti de către Consiliul Dirigent şi în acest teritoriu românesc.
Atitudinea de înalt patriotism a lui Alexandru Achim şi a gardiştilor din Băseşti va rămâne înscrisă în paginile istoriei şi se cuvine să ne-o amintim totdeauna cu recunoştinţă şi veneraţie.

Alexandru Bogdan Kürti
(Articol apărut în revista Caiete Silvane)

3 Thoughts to “Alexandru Achim şi Garda Naţională Română din Băseşti”

  1. Transilvan

    Intrebare: ce rost are chestia asta acum? Indicii de performanta economici si culturali au crescut spectaculos cu publicarea chestiei asteia. Salajul nu mai este codas in toate cele, infrastructura de transport este prima. Traiti copii in trecut, urmasii vostri o merita!

    1. Anonim

      Domnul e un articol despre patrioti ceea ce nu e cazul tau

  2. Anonim

    Felicitari pentru astfel de articole, tocmai am descoperit ca bunicul meu a fost unul din gardisti

Leave a Comment