Atenție, vopselele pentru ouăle de Paşte pot provoca boli grave!

În febra cumpărăturilor de Paşte nu ignorati etichetele, mai ales când este vorba de vopsea de ouă. Specialiştii unei asociaţii pentru protecţia consumatorilor au constatat că, de Paşte, ouăle se colorează cu E-uri. După ce au analizat 53 de produse, specialiştii au descoperit 22 de aditivi alimentari şi coloranţi. Majoritarea vopselelor au, în medie, câte cinci astfel de substanţe. Sunt şi produse unde numărul aditivilor este dublu. Cei mai utilizaţi aditivi alimentari folosiţi în vopseaua pentru ouă sunt acidul lactic şi azorubina, depistaţi în cazul a peste 60 la sută…

Mai mult...

PFA-urile se pot transforma în SRL-uri

Persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderilor familiale (IF) și întreprinderilor individuale (II) vor putea să treacă la regimul de societate cu personalitate juridică, precum societatea cu răspundere limitată (SRL), a decis Senatul. Inițiatorii își motivează inițiativa legislativă prin faptul că multe PFA-uri, II-uri și IF-uri au ajuns la un nivel de dezvoltare, măsurat prin cifra de afaceri, care „impune necesitatea trecerii de la contabilitate în partidă simplă la contabilitate în partidă dublă și diversificarea codurilor CAEN”. Legislația actuală impune însă restricții asupra acestor forme de organizare, fără a oferi posibilitatea de…

Mai mult...

Oficiu Fitosanitar Sălaj: Stropiri la pruni

Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: POLYSTIGMA RUBRUM (pătarea roșie a frunzelor de prun), CORINEUM BEIJERINCKII (ciuruirea frunzelor) și dăunători: LASPEYRESIA FUNEBRANA (Gen. I, viermele prunelor). POLYSTIGMA RUBRUM (pătarea roșie a frunzelor de prun) – ciupercă iernează sub formă de peritecii. Infecțiile primare sunt făcute de ascosporii formăți primăvară, care în condiții de umiditate, sunt proiectați afară din asce și ajung pe frunze. În timpul vegetației, după apariția infecțiilor primare, ciupercă se răspândește prin picnosporii antrenați de insecte și apă de ploaie, de pe frunzele bolnave pe cele sănătoase. Pe…

Mai mult...

AFM a publicat noi liste cu dosare aprobate în cadrul Programelor Rabla Plus şi Rabla Clasic

Noi liste cu dosare aprobate în cadrul Programelor Rabla Plus, Rabla Clasic şi Piste pentru biciclete au fost publicate pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), informează news.ro. Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă, că a publicat noi liste cu dosare aprobate pe site-ul www.afm.ro în urma şedinţei comitetului de Avizare din 30 aprilie. În cadrul „Programului Rabla Plus” au fost publicate noi liste care conţin 269 de dosare aprobate pentru 1.775 ecotichete, în valoare de 45.286.000 lei. Pentru „Programul Rabla Clasic” au fost publicate noi liste care conţin 188 de…

Mai mult...

Oficiul Fitosanitar Sălaj: Stropiri la ceapă

Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: HYLEMIA ANTIQUA (musca cepei) GI, THRIPS TABACI (tripsul comun). HYLEMIA ANTIQUA (musca cepei) GI, atacă culturile de ceapă, usturoi și praz. Are două generații pe an. Iernează în stadiul de pupă în sol la 10-20 cm adâncime. Adulții apar la sfârșitul lunii aprilie-începutul lunii mai, care după o perioada de hrănire de 7-12 zile cu nectarul florilor încep copulatia și ponta. Incubația durează 4-7 zile, fiind influențată de condițiile de mediu, După eclozare larvele pătrund în țesuturile plantelor, frecvent pe la baza frunzelor, precum…

Mai mult...

Decese

Cu adâncă durere ne despărțim de un prieten drag, plecat fulgerător dintre noi, lăsând în urma lui un mare gol. Leca Liviu Suntem alături de familia pe care a iubit-o atât de mult. Dumnezeu să-l odihnească în pace. fam. Bolgar

Mai mult...