Un proiect de lege ce se află în Parlament, ce vizează modificarea Codului rutier, ar putea veni în ajutorul șoferilor care depășesc cu puțin limita de viteză. Mai exact, la articolul 109 din Codul rutier, care vizează constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor, se introduce un nou alineat, care prevede că „în cazul constatării contravenţiilor prin folosirea unor mijloace tehnice certificate sau verificate metrologic, agentul constatator va aplica în favoarea contravenientului următoarele marje de eroare pentru toate aparatele de măsurare a vitezei”: – până la 100 km/h inclusiv – 10 km/h;…
Mai mult...Autor: Magazin Salajean
Se strânge laţul
Cornel Codiţă Cutremurul de pe marile burse ale lumii s-a declanşat la sfârşit de săptămână. Cea care a trecut. Pierderile, într-o singură zi, ale indicilor la principalele burse (Dow Jones 1000 de puncte!) au corespondenţă doar în vremurile crizei din 1987, când „vinerea neagră” a topit circa 1,7 trilioane de dolari, global. „Replicile” actualului seism se simt încă şi, foarte probabil, vor dura câteva săptămâni. Asta, dacă după 6,9 ăsta, nu cumva se grăbeşte şi vine „Ăl mare”: şapte, şapte virgulă şase, virgulă nouă, opt! Exact ca în cazul fenomenului…
Mai mult...Dileme sau nedumeriri cotidiene (I)
Motto: „Un om care are dileme sau nedumeriri, nu se plictisește niciodată.” (Octav Dângeanu) Preludiu sau text de escortă Când am început să scriu, am inventariat gândurile nebotezate, adică pe care încă nu mi le-a validat viața. Apoi, având o experiență oarecare de viață, am adunat în volum gânduri botezate. Peste ani, mi-am adunat gândurile prețuitoare pentru cei pe care i-am cunoscut în viață și ale căror realizări erau demne de a fi cunoscute le-am trimis în lume sub forma unor dedicații prețuitore, pentru ca aceștia să le cunoască. Acum,…
Mai mult...Vindea droguri la festivaluri în Sălaj
La data de 6 august, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Cluj, în vederea documentării și probării întregii activități infracționale a unui bărbat, urmărit național, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată. Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada iulie…
Mai mult...Modificări importante pentru pescari
Extragem pentru cei interesați câteva prevederi din Legea 176/2024. Amenda aplicată pentru braconaj era cuprinsă între 300 și 600 de lei, însa, potrivit noii legi, suma a crescut și este cuprinsa între 1.000 și 1.500 de lei. De asemenea s-a mărit și amenda pentru pescuit în perioada de prohibiție, aceasta fiind cuprinsă între 6.000 și 10.000 de lei. Persoanele care practică pescuitul recreativ pot ajunge după gratii dacă produc, importă, comercializează, dețin sau folosesc neautorizat năvoade precum și alte tipuri de unelte de pescuit comercial. Legea 176/2024 reglementează protecția, conservarea,…
Mai mult...Google lansează un nou dispozitiv de streaming
După mulţi ani, Google renunţă la stick-ul de streaming Chromecast, pe care îl înlocuieşte cu noul Google TV Streamer, informează news.ro. Cu TV Streamer, Google schimbă paradigma şi trece de la un dispozitiv mic, care atârna de un fir conectat la televizor, cum era Chromecast, la unul care poate fi pus pe masă, lângă televizor. Dincolo de format, Google TV Streamer vine şi cu un set actualizat de specificaţii hardware, care include un chipset şi o conexiune de reţea mai rapide. Conform producătorului, noul dispozitiv are un procesor cu 22%…
Mai mult...Noi reguli pentru cei ce închiriază locuințe în regim hotelier
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) și-a propus în acest an, la presiunea patronatelor hoteliere, să impună reguli noi și stricte pentru locuințele care sunt scoase la închiriere în regim hotelier pe platforme precum AirBnb, Booking și altele. Ministrul Radu Oprea a anunțat că specialiștii MEAT lucrează la un set de propuneri legislative pentru combaterea fenomenului închirierii pe platforme online a structurilor de cazare neclasificate. Anunțul ministrului Economiei a fost făcut după o întâlnire cu reprezentanţi ai Consiliului Consultativ al Turismului. „O preocupare pentru hotelieri este combaterea fenomenului închirierii pe…
Mai mult...În luna august, Stațiunea Tășnad are pregătite evenimente ce o fac să concureze cu resorturile din destinațiile exotice
Stațiunea Turistică Tășnad din județul Satu Mare nu mai e de mult o variantă de rezervă pentru cei care nu reușesc să ajungă în concediu în destinații mai renumite ci a intrat pe lista scurtă de opțiuni pentru o bună parte a locuitorilor din județele din nord-vestul României, datorită serviciilor oferite. Dezvoltarea ștrandului este vizibilă cu ochiul liber, de la un an la altul iar la toate acestea se adaugă evenimentele organizate, care aduc un plus de distracție celor cazați la Tășnad. Luna august e plină de distracție Unitățile de…
Mai mult...Zvonoteca
# Parcurile din oraș au început să fie acaparate de adolescenți care nu se mai satură de leagăne și tobogane. Copiii mici, săracii, stau pe margine și se uită lung cum „cei mari” îți fac acrobațiile pe echipamentele de joacă. # În Zalău se sapă din nou. Nu mai știe nimeni ce se execută – canale, conducte, trotuare sau borduri. Sau a câtea oară se execută. Important e că se sapă. Pe banii noștri! * A se considera pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare! Zvonăraşul de serviciu
Mai mult...Noi fragmente din haos
Daniel Săuca De trei zile ascult Phoenix. De fapt, reascult. Și, destul de probabil, cel mai bun album rock editat vreodată la noi: „Cantafabule”. Să ne întoarcem însă la haosul nostru, dragul nostru haos: „De ce, periodic, avem alertă de E-coli pe litoral. Biolog: «Turiștii au transformat marea în toaletă publică»” (adevarul.ro). Desigur, biologii nu au dreptate. „Călătorie cu trenul, pe Valea Oltului: Odată urcat, te lovește mirosul de umezeală, de rânced și stătut / Ușa vagonului e blocată și toți călătorii ocolesc prin capăt” (g4media.ro). Firește, reporterii nu descriu…
Mai mult...Cum este protejată România aerian şi antirachetă; Deveselu
Sistemele de protecţie utilizate de noi pentru apărare aeriană şi antirachetă au fost concepute astfel încât, combinate cu capacităţile şi cooperarea internaţională, să ofere României o apărare robustă împotriva diferitelor tipuri de ameninţări aeriene şi balistice. Principalele sisteme de protecţie utilizate de România pentru apărare aeriană şi antirachetă 1. Aegis Ashore Tip: Sistem antirachetă terestru. Locaţie: Baza militară Deveselu, România. Scop: Interceptarea rachetelor balistice intermediare pentru a proteja teritoriul european al NATO împotriva atacurilor cu rachete balistice. 2. Patriot Tip: Sistem de apărare aeriană şi antirachetă. Rachete: PAC-3 (Patriot Advanced…
Mai mult...Navetismul în Sălaj
După reînființarea din 1968, județul Sălaj a cunoscut o dezvoltare economică fără precedent. Ritmul mediu anual de dezvoltare a fost, în anii 1971-1974, de 24,8%. Au apărut noi ramuri industriale, au fost construite mari întreprinderi, ridicate obiective culturale importante. În structura populației județului s-au produs importante schimbări. Numeroși locuitori ai satelor sălăjene au fost atrași în sfera activităților industriale. Aveau, astfel, acces la venituri salariale mai mari, cu efecte pozitive asupra bunăstării familiilor lor. Tot mai mulți devin muncitori, dar încă desfășoară și activități agricole în localitățile în care au…
Mai mult...UNTOLD 2024 – Cel mai sigur loc public din România
FESTIVALUL ESTE 99% SOLD OUT ORGANIZATORII PREGĂTESC DEJA EDIȚIA ANIVERSARĂ DE 10 ANI, CARE VA AVEA LOC ÎN 2025 De joi, 8 august, orașul Cluj-Napoca va găzdui cea de-a 9-a ediție a festivalului UNTOLD, care va aduce, în universul său magic, peste 250 de artiști naționali și internaționali de top, alături de echipele lor și zeci de mii de fani din România și din întreaga lume. Pentru cele 4 zile și 4 nopți, organizatorii și autoritățile colaborează pentru a se asigura că toată lumea va fi în siguranță la unul…
Mai mult...Fotografia zilei
La plimbare…
Mai mult...