Pompierii de la punctul de lucru Sânmihaiu Almașului și cei de la Detașamentul Huedin, din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) ”Porolissum” Sălaj, au fost solicitați să intervină în această seară, ora 21.00, pentru a căuta un copil, dispărut în balta unei balastiere din localitatea Almașu. Adolescentul, în vârstă de 16 ani, este posibil să se fi înecat. Din informațiile primite de la fața locului, adâncimea apei este cuprinsă între 6 si 13 metri. Pompierii sălăjeni au început căutările, iar la fața locului se deplasează un echipaj de…
Mai mult...Autor: magazinsalajean
Am ajuns să ne bucurăm de normalitate?
Nu prea înțeleg ideea ”fericiților” care și-au dat girul, prin vot, unor oameni și sunt încântați că au apă la robinet. Apă pe care tot ei au plătit-o, ca să o aibă. Apă ca să se spele, nicidecum parfum. Ce ciudat electorat. Să aduci osanale pentru normalitate? Nu contest nicio clipă ideea că îmi lipsește viziunea, dar nici nu pot aplauda la scenă deschisă, în mileniul III ideea genială dintr-un cântec: ”Două fire două paie mi-am pus gresie în baie”. Observăm în ultima vreme fel de fel de realizări, mai…
Mai mult...La ieşire din localitatea Borla, autoutilitară cuprinsă de flăcări
Detașamentul de pompieri Zalău și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Şărmășag, din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ISU ”Porolissum” Sălaj, au intervenit în această după-amiază, ora 16.49, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un autoturism. Este vorba despre o autoutilitară, care se afla în trafic, la ieșire din localitatea Borla. Circulația a fost blocată timp de câteva minte pe ambele sensuri de mers. Ajunși la fața locului pompierii au lichidat incendiul. Din fericire nu au fost victime, numai pagube materiale. Cauza care a dus la…
Mai mult...Furt în centrul Zalăului. La 15 ani a furat un portmoneu cu acte
Un minor de 15 ani s-a ales cu dosar penal după ce a sustras, de la o femeie aflată într-o rulotă în centrul municipiul Zalău, un portmoneu. Incidentul a avut loc la finalul săptămânii trecute, când agenții de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizaţi cu privire la faptul un tânăr i-a sustras unei femei ce se afla într-o rulotă de pe platoul din centrul municipiului un portmoneu cu acte. Agenții de siguranță publică au identificat la scurt timp autorul, în persoana unui minor de 15 ani,…
Mai mult...Opt persoane, implicate într-un accident la intrarea în municipiul Zalău
Un accident rutier, patru autoturisme implicate şi opt persoane, a avut loc în urmă cu câteva minute la întrarea în municipiul Zalău, dinspre Hereclean. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă pompierii de la Detaşamentul Zalău din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ISU ”Porolissum” Sălaj. Evenimentul rutier, carambolul, s-a produs între: un autocamion, două autoutilitare şi un autoturism mic. Din totalul de opt persoane implicate, cinci nu au necesitat îngrijiri medicale, iar una a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.
Mai mult...E oficial! Ministerul Educaţiei a anunţat când începe şcoala
Ministrul interimar al Educaţiei, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul şcolar 2019-2020 să fie luni – 9 septembrie. Structura anului şcolar cuprinde: semestrul I 9 septembrie – 20 decembrie 2019 şi semestrul al II-lea 13 ianuarie – 12 iunie 2020, cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni. Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel: vacanţă de iarnă – 21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020; vacanţa de primăvară – 4 aprilie – 21 aprilie 2020 şi vacanţa de vară -13…
Mai mult...Accident în comuna Someș Odorhei. O căruță cu trei copii, spulberată de o mașină
Un accident de circulație, soldat cu rănirea a trei copii, a avut loc în după- amiaza zilei de duminică- 11 august pe drumul care leagă localitățile Ulmeni de Jibou, pe raza comunei Someș Odorhei. Potrivit baiamare24.ro, din primele informații, se pare că o femeie din Maramureș conducea, spre Ulmeni, un autoturism marca Dacia iar, la un moment dat, de pe un drum lăturalnic a apărut în fața autoturismului o căruță în care erau trei copii. Deși șoferița a încercat să evite impactul, nu a reușit La fața locului s-au deplasat…
Mai mult...Sălajul sub cod galben de caniculă
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteorologică de cod galben: val de căldură persistent și disconfort termic accentuat valabil în perioada 11, 12 şi 13 august în ma multe judeţele ţării, inclusiv în Sălaj. Potrivit meteorologilor valul de căldură va persista și se va intensifica îndeosebi în cursul zilelor de luni – 12 august și marți – 13 august, în toate zonele de câmpie și de podiș, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime,…
Mai mult...Incendiu violent într-o gospodărie din Jac. Proprietara a suferit un atac de panică
Pompierii sălăjeni, secția Jibou și Detașamentul Zalău, din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ISU ”Porolissum” Sălaj, au fost solicitați să intervină în cursul dimineții zilei de sâmbătă – 10 august, ora 11.42, la un incendiu izbucnit la o gospodărie aflată între localitățile Stâna și Jac. Este vorba despre două anexe și o casă de locuit, care au fost cuprinse de flăcări. Potrivit reprezentanților ISU Sălaj, intervenția autospecialelor la locul incendiului a fost îngreunată de lipsa unui drum de acces, pe aproximativ o distanță de doi kilometri, dar și…
Mai mult...4.000 de lei, ajutor financiar de urgenţă în Sălaj
Guvernul a aprobat recent, printr-o Hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare 973.700 lei pentru sprijinirea unui număr total de 280 familii și persoane singure care se află în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundații și fenomene meteorologice severe, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situației socio-materiale, de locuit și de sănătate ale acestora, în 35 de judeţe, printre aceste numărându-se şi Sălajul. ”Prin proiectul de hotărâre a Guvernului se propune acordarea de ajutoare…
Mai mult...Se fac angajări. Peste 180 de locuri de muncă vacante
Sălăjenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă au la dispoziţie în această săptămână 186 de locuri de muncă vacante, oferite de angajatorii din mediul privat, prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj. Cele mai multe oferte se adresează persoanelor cu studii medii, dar şi celor cu minimim opt şi zece clase. Se fac angajări în domeniul: producţie şi prestări servicii, construcţii, industria lemnului, turism şi industria alimentară, industria confecţiilor şi comerţ. Locurile de muncă disponibile sunt: strungari universali, electricieni întreţinere şi reparaţii, muncitori necalificaţi, instalatori…
Mai mult...Accident la Şimleu. Două persoane, transportate de urgenţă la spital
Un accident rutier, două autoturisme, şase persoane implicate, a avut loc în cursul zilei de vineri – 9 august, ora 11.44, în localitatea Şimleu Silvaniei, în apropierea unei benzinării. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ISU ”Porolissum” Sălaj, care au intervenit de urgenţă faţa la locului, două persoane au fost preluate fiind transportate la Centrul de Primire Urgenţă.
Mai mult...Autoturism în flăcări la Şimleu Silvaniei
Secţia de pompieri Şimleu Silvaniei din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ISU ”Porolissum” Sălaj a intervenit în cursul dimineţii zilei de vineri – 9 august, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un autoturism, în Şimleu. Ajunşi la faţa locului, cu o autospecială, pompierii au lichidat incendiul care s-a manifestat la compartimentul motor.
Mai mult...Circulaţia rutieră între Meseş şi Treznea va fi întreruptă sâmbătă
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră pe DJ 108R va fi întreruptă sâmbătă, 10 august, în intervalul orar 07.00 – 18.00, pe tronsonul kilometric 0 – 4+200 de metri, între Meseş şi Treznea, judeţul Sălaj. Circulaţia va fi întreruptă pentru desfăşurarea competiţiei automobilistice ”Raliul Meseş CentoGroup VTM 2019”,
Mai mult...