Tineri greco- catolici din toate colțurile țării au pornit la finalul săptămânii , de la Bădăcin spre Sighet, în singurul pelerinajul închinat martirilor morți în temnițele comuniste. De mai mulţi ani, tinerii pelerini cinstesc memoria lui Iuliu Maniu luând parte la pelerinajul anual care pornește de la Mormântul Simbol din Bădăcin, locul în care ar fi trebuit să se odihnească Iuliu Maniu și se sfârșește la Groapa Comună din Sighetu Marmației, acolo unde, în anonimat, Maniu își doarme somnul cel de veci. În perioada 22 august – 01 septembrie, are…
Mai mult...Autor: magazinsalajean
Taximetriştii zălăuani îşi iau adio de la şlapi, pantaloni scurţi şi maiou
Taximetriştii din municipiul Zalău sunt obligaţi să aibă o ţinută decentă în timpul orelor de serviciu: pantofi, pantaloni lungi, cămaşă sau tricou. Noile reguli privind ţinuta obligatorie sunt cuprinse într-un proiect de hotărâre, care urmează să fie supus aprobării consilierilor locali în cadrul şedinţei de Consiliu Local (CL) de joi – 29 august. Potrivit proiectului, privind completarea regulamentului privind organizarea şi funcţionarea serviciului public de transport în regim de taxi pe raza municipiului Zalău”, nu este admisă ţinuta cu slapi, pantaloni scurţi şi maiou în rândul taximetriştilor, iar comportamentul trebuie…
Mai mult...Accident rutier la Moigrad. Un bărbat în stare de inconștiență, transportat de urgență la spital
Un accident de rutier, soldat cu rănirea gravă a unei persoane, a avut loc în după amiaza zilei de luni- 26 august, ora 19.24 în localitatea Moigrad. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ISU ”Porolissum” Sălaj, în accident au fost implicate un autoturism și o motocicletă. ”Există o persoană inconștientă care a fost preluată de către echipajul de terapie mobilă intensivă (TIM). Victima este în continuare inconștientă, dar prezintă funcții vitale ”, au precizat reprezentanţii ISU Sălaj, prezenţi la faţa locului. Deocamdată nu se cunosc cauzele care au…
Mai mult...Direcţia Sanitar Veterinară scoate la concurs un post de medic veterinar
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj organizează concurs pentru ocuparea unui post, pe perioadă determinată, de medic veterinar -grad II. Candidaţii care vor să participe la concurs trebuie să aibă studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul medicină veterinară, respectiv vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului de minimum 4 ani. Dosarele de concurs se pot depune la sediul instituţiei din municipiul Zalău până în 30 august. Concursul va consta în proba scrisă – 9 septembrie şi proba interviu –…
Mai mult...Cercetare arheologică la Pericei
Muzeul Județean de Istorie și Artă (MIJA) Zalău va efectua o cercetare arheologică sistematică în așezarea dacică de epocă romană de la Pericei punctul Gouț. Cercetarea va avea loc începând de luna viitoare, în perioada 2-20 septembrie. Potrivit reprezentanţilor MIJA Zalău, situl a ajuns în atenția specialiștilor în urma unei descoperiri întâmplătoare a unui cuptor menajer tăiat de amenajarea unei locuințe în anul 2002. Cercetările din acel an au scos la iveală și alte complexe dacice, un bordei, un alt cuptor și un atelier de prelucrare a cornului afectate și…
Mai mult...La ultima probă scrisă a Bacalaureatului de toamnă, peste 50 de absenţi
Examenul de Bacalaureat Naţional, sesiunea august-septembrie 2019, a continuat, luni– 26 august, cu proba la alegere a profilului și specializării în Centrul Zonal de Evaluare ”Voievodul Gelu”. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, candidații au putut să aleagă una dintre următoarele discipline: anatomie și fiziologie umană, biologie vegetală și animală, chimie organică, chimie anorganică, filozofie, fizică, geografie, informatică, logică și argumentare, psihologie, sociologie. În județul Sălaj, s-au înscris la această probă 244 de candidați şi au fost prezenţi 188, absenţi 56. Nu s-au semnalat incidente. Examenul de Bacalaureat Național…
Mai mult...La Casa de Cultură a Sindicatelor, preotul greco-catolic Vasile Alexandru Barbolovici lansează volumul ”Conciliul de la Ferrara – Florenţa (1438-1439) Istoria și ecleziologia unirilor”
Casa de Cultură a Sindicatelor va găzdui lansarea cărţii ”Conciliul de la Ferrara- Florenţa (1438-1439) Istoria și ecleziologia unirilor” – volum semnat de Vasile Alexandru Barbolovici. Evenimentul cultural va avea loc în 4 septembrie, începând cu ora 17, iar lansarea acestei lucrări tematice va beneficia de prezența PS Virgil Bercea – episcop greco-catolic de Oradea și prof. univ. dr. Liviu Petru Zăpârțan, ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun de la Roma și Ordinul Suveran de Malta, un mesaj despre carte și autor fiind transmise și de academicianul Ioan Aurel…
Mai mult...Pe strada Voievod Gelu, 15 garaje şi copertine vor fi demolate de Primărie
Nu mai puţin de 15 garaje şi copertine din cartierul Dumbrva Nord, strada Voievod Gelu, urmează a fi demolate. Desfiinţarea este cuprinsă într-un proiect de hotărâre care urmează să fie suspus aprobării în cadrul şedinţei de Consiliu Local (CL) de joi -29 august. Cele 15 garaje şi copertine au fost construite în vecinătatea blocurilor E3 şi E5, iar opt sunt fără autorizaţie. Potrivit proiectului de hotărâre garajele şi copertinele sunt propuse spre demolare ca urmare a începerii lucrărilor de modernizare pe strada Voievod Gelu. În zonă vor fi executate lucrări…
Mai mult...Accident cu patru victime la Borla
Pompierii de la punctul de lucru Şărmășag, din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ISU ”Porolissum” Sălaj, au intervenit în cursul zilei de sâmbătă – 24 august, ora 11.44, la un accident rutier produs în localitatea Borla, comuna Bocşa. Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate două autoturisme, respectiv șase persoane: patru adulți și doi copii. În urma evenimentului rutier au rezultat patru victime cu traumatisme ușoare, doi adulți și doi copii. ”Un echipaj SMURD a ajuns la fața locului şi a transportat la Unitatea de Primire Urgențe…
Mai mult...Tragic accident între localităţile Vârşolţ şi Crasna. O fetiţă de 6 ani şi-a pierdut viaţa, iar alte patru persoane au fost rănite grav
O fetiță de șase ani și-a pierdut viața într-un tragic accident de circulație care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, 23-24 august, pe drumul județean 108 G, între localitățile Vârșolț şi Crasna. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență ISU ”Porolissum” Sălaj, în accident au fost implicate șapte persoane, din care patru grav rănite şi una decedată. Un echipaj de terapie mobilă (TIM) a ajuns imediat la locul accidentului şi a găsit un copil, o fetiţă de sase ani, aflat în stop cardiorespirator.” Împreună cu un echipaj…
Mai mult...Sălăjeanca Dana Gîrbovan, propusă ministru al Justiției
Sălăjeanca Dana Gîrbovan, originară din Jibou, a fost propusă pentru funcţia de ministru al Justiţiei. Comitetul Executiv al PSD a validat, vineri -23 august, să o remanieze pe Ana Birchall din funcția de ministru al Justiției. În locul ei a fost propusă Dana Gîrbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), susținător al modificărilor aduse de PSD la legile justiției. Ana Birchall va fi propusă pentru postul de vicepremier pe parteneriatul strategic, iar Iulian Iancu va fi vicepremier pentru Economie.
Mai mult...Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, s-a pensionat
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj Tiberiu Marc s-a pensionat. Potrivit unei dispoziţii, 174 din 6 august, ”începând cu data de 10 august raportul de serviciu al domnului Tiberiu Marc, având funcţia publică de de execuţie de consilier, clasa I, grad profesional superior, la Compartimentul buget, finanţe, impozite şi taxe din cadrul Direcţiei economice, încetează de drept, ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă”, se precizează în dispoziţia semnată de Marc. Acesta rămâne în continuare, preşedintele CJ Sălaj, până la expirarea mandatului, în mai 2020. Tiberiu Marc este preşedintele Partidului…
Mai mult...La Bacalaureatul de toamnă, peste 60 de absenţi la proba de profil
Examenul de Bacalaureat Naţional, sesiunea august-septembrie 2019, a continuat, vineri – 23 august 2019, cu proba obligatorie a profilului: matematică pentru profilul real, respectiv istorie pentru profilul uman. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar (ISJ) Sălaj, la această probă s-au înscris 385 de candidați dintre care 324 au fost prezenţi, iar 61 absenţi. Nu s-au înregistrat incidente. Reamintim faptul că toate lucrările scrise ale candidaților sunt transportate și evaluate, într-un alt județ. La rândul său, județul Sălaj evaluează lucrările dintr-un județ limitrof. Ultima probă scrisă, proba la alegere a profilului și specializării,…
Mai mult...Noi acţiuni de dezinsecție şi deratizare la Zalău
O nouă acţiune de tratamente de dezinsecție şi deratizare începe luni, 26 august, în municipiul Zalău. Acestea vizează domeniul public și privat al municipiului, respectiv scări de bloc şi gospodării individuale. Perioada de efectuare a tratamentelor se realizează în intervalul 26 august – 3 septembrie şi poate fi prelungită în funcție de condițiile meteorologice. Produsele biocide folosite pentru activitatea de dezinsecţie au substanţă activă Cypermethrin şi D -Fenothrin şi cele pentru deratizare au substanţă activă brodifacoum. Acestea sunt avizate de Ministerul Sănătăţii şi fac parte din grupul Xn şi Xi…
Mai mult...