Sportivii de la CS Dani-San, evoluţii remarcabile la Campionatul Naţional şi Cupa României de la Vâlcea

Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea a fost gazda ediţiei din acest an a Campionatului Naţional de Karate-Do şi a Cupei României, prima competiţie fiind rezervată copiilor şi minicadeţilor, iar a doua, cadeţilor, juniorilor şi seniorilor. CS Dani-San Zalău, club condus de antrenorul Dan Chiş, a participat la acest eveniment cu un număr de şapte sportivi, care au reuşit performanţa de a cuceri nu mai puţin de 34 de medalii. La minicadeţi, Mihail Chiş a cucerit patru medalii de aur şi două de bronz, iar David Almăşan a obţinut două…

Mai mult...

Comunicat privind depunerea documentelor aferente procesului de solicitare și atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice fiscale precum şi conectarea acestora la sistemul informatic

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj informeaza contribuabilii care au obligatia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, astfel cum sunt definite la art. 3 alin (1)-(2) din OUG 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, asupra faptului ca, cererea de atribuire a numărului unic de identificare a aparatului fiscal, insotita de documentele corespunzatoare, se poate depune de catre utilizatorii caselor de marcat si online, prin intermediul serviciului SPV – Formularul C801. În situatia cererilor depuse prin…

Mai mult...

Locuri de muncă 28.09.2021

***Angajăm femeie de serviciu 1 oră/zi. Relaţii la telefon 0260 611364. *** Lipefra Tex  angajează persoane cu experienţă pentru maşina de cusut, croi, brodat şi călcat. Informaţii la telefon 0784 001428 şi GESTIONAR. Curriculum Vitae la adresa de e-mail: lipefratex@yahoo.com *** Drujbist experimentat ofer servicii de tăiat şi fasonat lemne. Relaţii suplimentare la telefon 0745 990298. *** SC AVRIL SRL angajează INGINER CONSTRUCTOR pentru execuţie. CV-urile se depun la sediul societăţii, Zalău, str. Valea Miţii Nr.2/A sau e-mail: avril@avril.ro. Tel: 0753 065 051; 0744 533 251. *** SC BRANTNER ENVIRONMENT…

Mai mult...

Directorul DSP Sălaj, Ligia Marincaș, la startul campaniei de vaccinare cu doza a treia: „În Sălaj, decesele au fost înregistrate doar la persoane nevaccinate!”

Zeci de sălăjeni s-au prezentat astăzi la Centrul de vaccinare din Zalău pentru administrarea celei de-a treia doze cu vaccin împotriva noului coronavirus. Printre cei care s-au vaccinat astăzi se numără și prefectul Dari Toma. Zeci de sălăjeni s-au strâns pe treptele Centrului de vaccinare din Zalău în jurul orei 14. Cei mai mulți au venit pentru doza a treia. Prezent la începerea campaniei de vaccinare cu doza a treia, prefectul județului Sălaj, Dari Toma, ne-a declarat: „valul patru este în maximă derulare, un val cu cifre îngrijorătoare, cifre care…

Mai mult...

Profesorul Gheorghe POP, ANTRENOR EMERIT

Motto: „Un sportiv adevărat e un cavaler  în toate manifestările vieții”. Liviu REBREANU (1885 – 1944), prozator și dramaturg român  Iată o veste frumoasă, chiar minunată! Profesorul Gheorghe POP de la Clubul Copiilor și președinte al C. S. Omega din orașul Șimleu Silvaniei este ANTRENOR EMERIT! Înalta și, de ce nu?, meritata distincție i-a fost acordată conform Ordinului Ministrului Tineretului și Sportului nr. 266/27 aprile 2021, sâmbătă, 25 septembrie 2021, în Sala de Sport „Traian” din Râmnicu Vâlcea. Titlul de Antrenor Emerit i-a fost acordat lui Gheorghe Pop întrucât a…

Mai mult...

Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt: „Primăria Zalău a făcut un pas important în digitalizarea instituției.”

Zălăuanii nu mai trebuie să se deplaseze la sediul primăriei, să aștepte la ghișee, la ușa birourilor sau prin diverse departamente pentru a beneficia de diferite servicii sau pentru a obține anumite documente. Primăria Zalău a găzduit astăzi prezentarea finală a proiectului „SPECIAL – Servicii Publice Electronice de Calitate şi Integrate pentru Administraţia Locală din Municipiul Zalău“ finanţat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Este primul proiect implementat de Primăria Zalău care are ca obiectiv general modernizarea administrației locale prin digitalizare. Contractul a fost semnat în luna decembrie a…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 28 septembrie

1935: episcopul greco-catolic Valeriu Traian Frenţiu târnoseşte biserica din Dumuslău S-a întâmplat în 28 septembrie 1448 – A început campania militară antiotomană a lui Iancu de Hunedoara la sud de Dunăre, pe Valea Moraviei. 1565 – S-a născut scriitorul italian Alessandro Tassoni, unul dintre întemeietorii criticii literare italiene (m.25.04.1635) 1803 – S-a născut Prosper Merimée, scriitor şi dramaturg francez, cunoscut mai ales prin nuvelele sale (“Colomba”,”Carmen” – scriere din care s-a inspirat compozitorul G. Bizet în compunerea operei cu acelaşi nume) (m.23.09.1870). 1859 – A murit născut Carl Ritter, om de ştiinţă german, considerat fondatorul geografiei moderne (n.07.08.1779).…

Mai mult...

Zvonoteca

# Zice că a crescut numărul șoferilor care se droghează, iar apoi conduc ca nebunii! Pardon, ca drogații! Băi, nene, cum naiba vine asta? Nu vă mai ajunge alcoolul? Țigările nu vă mai oferă adrenalina necesară? Băgați droguri? Lumea asta s-a întors cu curul în sus, iar voi știți asta! Ce zic specialiștii? Că multe droguri sunt obținute din ingrediente legale, iar asta le face tot mai greu de interzis, de identificat. # Se îngroașă din nou gluma cu noul coronavirus. De fapt nu este o glumă. Se îmbolnăvesc iar…

Mai mult...

COMUNICAT DE PRESĂ: ÎNCĂ O ȘANSĂ PENTRU A DEVENI SUBOFIȚER SANITAR

Ministerul Apărării Naționale a suplimentat cifra de școlarizare pentru Cursul de formare a subofițerilor în activitate – specialitatea militară SANITAR cu încă 40 locuri. Graficul de desfășurare al activităților de recrutare și selecție este următorul: – 30.09.2021 este data limită de înscriere la cursul de formare a subofițerilor în activitate – specialitatea militară SANITAR – Centrul de perfecționare medico-militară, Sibiu. – 06.10.2021 (până în ora 07:45) – data de prezentare a candidaților la unitățile de învățământ militar pentru susținerea examenului de admitere; – 07 – 09.10.2021 – perioada de selecție…

Mai mult...