CÎŢU: „Vom găsi o soluţie să înceapă de la 1 iunie şi evenimentele private”

Premierul Florin Cîţu a declarat la Satu Mare, că se va găsi o soluţie pentru ca de la 1 iunie să reînceapă organizarea de evenimente de tipul nunţilor şi botezurilor, în condiţiile în care, la nivel naţional, circa 250.000 de astfel de evenimente au fost amânate din cauza pandemiei, conform Agerpres. „Vom vedea cum vor arăta în final acest măsuri şi care vor fi ele. Este clar că de la 1 iunie vor exista mai multe măsuri care vor da înapoi unele măsuri luate anul trecut. Deja unele dintre măsuri…

Mai mult...

ANPC a emis noi dispozitii pentru administratorii pieţelor, privind informarea consumatorilor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (A.N.P.C.), prin Direcţia Generală Control, Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană din cadrul A.N.P.C. a emis o informare cu privire la proiectul ordinului preşedintelui ANPC privind unele măsuri de informare a consumatorilor precum şi de consiliere a operatorilor economici, la intrarea în pieţe. Potrivit comunicatului ANPC, administratorul pieţei va afişa, la loc vizibil, lângă orarul de funcţionare, la punctele principale de acces, un afiş care are rolul de informare a consumatorului, repectiv consiliere a comerciantului. Potrivit ANPC, afişul va cuprinde următoarele informaţii: „În atenţia operatorilor economici…

Mai mult...

Turcia ia în calcul renunţarea la testele PCR pentru turiştii români

Turcia ia în calcul serios să renunţe la testele PCR pentru turiştii români înainte de 1 iunie, a declarat astăzi Ferit Turgut, reprezentantul pentru Mediterana din boardul Asociaţiei agenţiilor de turism din Turcia (Tursab), în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români, potrivit agerpres. Conform sursei citate, pe 17 mai se încheie lockdown-ul în Turcia, iar până la sfârşitul lunii se va decide pentru ce ţări se vor mai solicita de la 1 iunie teste PCR pentru turişti. Românii, care au o situaţie bună din punctul de vedere al numărului cazurilor…

Mai mult...

Zălăuanul Cornel Florean a câştigat şi în acest an Trofeul „Cetatea de Scaun” de la Suceava

Devenit campion naţional la categoria plus 50 de ani, zălăuanul Cornel Florean nu renunţă la trofee, chiar dacă a schimbat categoria şi evoluează la plus 55. După locul întâi câştigat în urmă cu aproximativ două luni la un turneu desfăşurat la Botoşani, tenismenul zălăuan a ocupat cea mai bună poziţie şi la Trofeul „Cetatea de Scaun”, desfăşurat la Suceava, la finalul săptămânii trecute. Şase concurenţi au fost înscrişi la categoria plus 55, împărţiţi în două grupe, iar Florean i-a învins în faza grupelor pe sucevenii Costel Chelariu şi Doru Isac.…

Mai mult...

Locuri de muncă 11.05.2021

*** SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ ZALĂU ORGANIZEAZĂ CONCURS PENTRU OCUPAREA URMĂTOARELOR POSTURI : – În zilele de 03-07-09 iunie 2021: – 2 posturi de asistenți medicali de radiologie și imagistică medicală pe durată nedeterminată în cadrul Laboratorului de radiologie și imagistică medicală, – 1 post de tehnician de radiologie și imagistică licențiat pe durată nedeterminată în cadrul Laboratorului de radiologie și imagistică medicală. – În zilele de 08-10 iunie 2021: – 1 post de asistent medical generalist pe durată nedeterminată în cadrul compartimentului nefrologie- stația de dializă. Dosarele se depun…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj – 11 Mai

1973: la Zalău este descoperit un tezaur monetar compus din 696 de monede din argint, emise între anii 1567-1684   S-a întâmplat în 11 mai 1784 – Limba germană este declarată limbă oficială în Transilvania. 1830 – S-a născut Emanuel Bacaloglu, fizician, matematician şi chimist român. 1855 – S-a născut compozitorul rus Anatoli Liadov (m.28.08.1914). 1858 – S-a născut scriitorul Carl Hauptmann (m.04.02.1921). 1867 – A fost garantată, prin Tratatul de la Londra, independenţa şi neutralitatea Marelui Ducat de Luxemburg. 1871 – A murit astronomul britanic John Frederick William Herschel (n.07.03.1792). 1884 – S-a născut Alma Gluck (Reba Fiersohn), cântăreaţă americană de origine română…

Mai mult...

Doar musulmanii imunizaţi împotriva COVID-19 vor putea participa la pelerinajul de la Mecca

Arabia Saudită va organiza anul acesta pelerinajul la Mecca în condiţii speciale, adaptate pandemiei,informează The Guardian. „Mecanismul şi condiţiile pentru organizarea Haji anul acesta vor fi anunţate la o altă dată”, a fost citat ministerul care se ocupă de pelerinaje, potrivit Reuters. Anul trecut, Arabia Saudită a permis unui număr limitat de pelerini din ţară să participe la Haji. În luna iulie a anului trecut doar 10.000 de rezidenţi din Arabia Saudită au putut participa, faţă de 2,5 milioane de musulmani din întreaga lume, în 2019. La începutul lunii aprilie…

Mai mult...